Guvernul intervine în scandalul din Piața Unirii. Prefectul Capitalei va ataca dispoziţia de demolare emisă de Nicuşor Dan

62490506

Prefectul Bucureştiului, Mugur-Mihai Toader, a anunţat luni seara că va ataca în instanţă dispoziţia de demolare emisă de primarul general, Nicuşor Dan, pentru îndepărtarea gardurilor din Piaţa Unirii.

Mugur-Mihai Toader a ajuns, luni seară, în Piaţa Unirii pentru a discuta cu primarul general. ”Dispoziţia a fost dată pe picior”, a declarat prefectul, referindu-se la dispoziţia primarului general al Capitalei în baza căruia acesta solicită demolarea gardului montat de Primăria Sector 4.

Mugur-Mihai Toader a afirmat că există autorizaţie de construcţie emisă pentru lucrările din zona respectivă.

În ceea ce priveşte intervenţia Poliţiei şi Jandarmeriei, pe care o solicită insistent primarul general, prefectul a afirmat că cele două instituţii nu au atribuţii să verifice legalitatea documentelor de urbanism.

”Mă duc la birou şi atac dispoziţia, pentru că dispoziţia nu e legală”, a mai transmis prefectul.

La rândul său, Nicuşor Dan a afirmat din nou că aşteaptă intervenţia autorităţilor statului şi doreşte ca dispoziţia sa să fie pusă în aplicare.

”Este o dispoziţie de demolare, care trebuie executată. Se va executa, nu se va executa, o să vedem în cursul acestei seri (...) Unde sunt organele statului, unde e statul român când există un conflict între nişte autorităţi locale?”, a mai declarat Nicuşor Dan.

Primarul general a anunţat că va rămâne în continuare în zonă.

La faţa locului a ajuns şi primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, dar şi mai multe persoane care scandează numele primarului general, notează News.ro.
 

Articol recomandat de sport.ro
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Citește și...
62340860
O fată de 15 ani a fost găsită moartă în camera sa, într-o comună din Călărași. Primele ipoteze despre motivul tragediei
O adolescentă de 15 ani a fost găsită moartă în casă, luni seara, în comuna Dor Mărunt din județul Călărași.
62490495
Circ pe bani publici în Piața Unirii. Buldozerul chemat de Nicușor Dan a rănit două persoane. Băluță își retrage echipele
Echipaje ale Poliţiei şi Jandarmeriei au fost direcţionate, luni seară, către Piaţa Unirii, unde primarul general Nicuşor Dan s-a prezentat pentru desfiinţarea gardurilor montate de Primăria Sector 4, pentru a preveni escaladarea conflictului.
62490492
O bonă a pierdut trei copii pe care îi avea în grijă, în Hunedoara. Au fost daţi în urmărire naţională
Trei copii de 11, 9 şi 7 ani, fraţi, care erau supravegheaţi de o bonă, au fost daţi dispăruţi din satul Sântandrei, judeţul Hunedoara. Cei trei minori sunt acum căutaţi de poliţişti, ei fiind daţi în urmărire naţională.