Povestea lui Alexandru, tânărul care s-a electrocutat pe podul CFR Herăstrău din Capitală

×
Publicitate

Alexandru, adolescentul care s-a electrocutat pe podul CFR Herăstrău din Capitală, a fost transferat luni la un Spital Militar din Belgia.

E în stare extrem de gravă şi are răni cumplite pe mare parte din corp. La fel ca mulţi alţi inconştienţi, băiatul a riscat totul pentru o fotografie cu el la înălţime.

La rândul lui, prietenul care i-a sărit în ajutor, este îngrijit în spitalul de Arşi din capitală.

Puteți dona pentru Alexandru în contul:

Stefan Rebeja
IBAN: RO11INGB0000999904084801

Alexandru Rebeja a fost transferat la Spitalul Militar din Bruxelles cu o aeronavă militară. Are arsuri pe 60% din suprafaţa corpului, însă căile aeriene nu i-au fost afectate.

Fratele lui mai mare, Ştefan, l-a însoţit în Belgia şi îi este alături la spital.

Ştefan Rebeja: "I-au făcut CT din nou cu toate că făcuse şi în România. E în comă indusă pentru că sunt durerile prea mari. Peste noapte a decurs bine, a avut tensiunea normală, în avion a decurs bine, medicii ăştia au fost foarte buni''.

Alexandru învaţa la liceul Dinu Lipatti şi este pasionat de dans sportiv şi actorie. Avea spectacole, alături de fratele său la teatrul Stela Popescu din capitală. Pentru el, Ştefan a participat la emisiunea ''Dansez pentru tine''. Voia să-i asigure un viitor mai bun.

Ştefan Rebeja, fratele lui Alexandru: "Toată lumea a facut tot ce se poate, e vorba doar de lupa lui, de cât luptă organismul''.

Nimeni din familie nu îşi explică de ce tânărul a căzut pradă tentaţiei de a-şi face un selfie la înălţime, într-un loc atât de periculos.

În urmă cu câţiva ani, podul pe care este calea ferată era folosit drept scurtătură pentru cei care voiau să traverseze lacul din parcul Herăstrău, Între timp autorităţile au construit această pasarelă şi practic nu mai exista niciun motiv pentru a urca pe acel pod''

Adolescentul s-a urcat pe arcada. Tensiunea pe linia de contact este însă de 27.000 V şi chiar dacă nu a atins firele, s-a creat un câmp electric. Corpul tânărului a devenit un parastranset şi aşa s-a format un arc electric.

Alexandru este cel de-al 7 lea mare ars transferat în acest an în străinătate. Iar acest lucru păstrează deschisă discuţia despre faptul că România nu poate îngriji aşa cum se cuvine astfel de răniţi.

La noi sunt doar 13 pături pentru marii arşi: 11 în capitala la Spitalul Floreasca şi Spitalul de Arşi şi 2 în Braşov. Îngrijirea unui astfel de bolnav presupune şi câteva luni de spitalizare, aşa că cele 13 locuri sunt mai tot timpul ocupate.

Deşi sunt promise de 4 ani, secţiile din Timişoara şi Iaşi nu sunt funcţionale. Ministrul sănătăţii, spune că acestea vor fi date în folosinţă în această toamnă, după ce va ajunge şi a doua transa de echipamente.

Sorina Pintea, ministrul Sănătăţii: "Martie 2015 - acesta a fost momentul în care proiectele puteau să demareze. În 2018 s-au semnat contractele pentru furnizarea a 6 tipuri de echipamente. Pe 3 aprilie 1019 s-au semnat încă 6 contracte pentru echipamente cu livrare în iulie-august pt ca acceptanta a fost abia în mai''.

Şi tot de 4 ani se vorbeşte despre alte 4 centre noi pentru marii arşi: 2 în Bucureşti, la spitalul Grigore Alexandrescu şi Spitalul Bagdasar şi alte 2 în Târgu Mureş şi Timişoara. Abia anul acesta au fost semnate contractele pentru studiile de fezabilitate şi proiectare, iar lucrările ar putea începe anul viitor.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
Citește și...
62055164
Imagini greu de privit, surprinse într-un bar din Dâmboviţa. Ce a păţit un tânăr de 22 de ani

Imagini extrem de violente au fost surprinse de camerele de supraveghere ale unui bar dintr-o localitate din Dâmbovița.

62055076
Protest cu 800 de mașini marți în Piaţa Constituţiei din Capitală față de ridesharing

Sute de taximetrişti s-au strâns marti dimineaţă, în Piaţa Constituţiei din Bucureşti, pentru un nou protest. Ei sunt nemulţumiţi de proiectul de lege care vizează ridesharing-ul, care, potrivit lor, reprezintă o formă de concurenţă neloială.

62055156
Momentul în care un motociclist trece pe roșu și intră într-un autobuz în Timișoara

Grav accident de circulaţie în Timişoara, provocat de un motociclist.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 08 21h07m09s004
Concluzia lui Luca Niculescu după prima zi de negocieri. Anunță că a găsit un punct comun cu liderii PSD, PNL şi UDMR

Premierul desemnat, Luca Niculescu, a transmis joi că va continua dialogul cu partidele, exprimându-şi încrederea că, de această dată, se va ajunge la un rezultat bun pentru România.

Bolojan pnl 2
Ilie Bolojan: „La Mintia, a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală. Urmează finalizarea testelor”

Premierul demis, Ilie Bolojan, a anunțat că joi a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală de la Mintia, o etapă tehnică importantă pentru una dintre cele mai importante investiții energetice ale României din ultimii ani.

Martori georgescu
Cine sunt cei doi martori-cheie audiați în dosarul lui Călin Georgescu. Legătura lor cu afacerea de 1,1 milioane de euro

Procurorii DIICOT au audiat doi martori importanți în dosarul în care Călin Georgescu a fost arestat preventiv pentru acuzația că ar fi înșelat un om de afaceri cu 1.100.000 de euro.