Poveste cutremurătoare în județul Prahova. Un bărbat invalid, a sfârșit ars, după ce locuința a fost cuprinsă de flăcări

×
Publicitate

Poveste cutremurătoare în județul Prahova, unde un bărbat de 60 de ani, invalid, a sfârșit ars în casă, după ce locuința i-a fost cuprinsă de vâlvătai. Omul se deplasa cu greu, așa că n-a putut fugi din calea flăcărilor.

Bărbatul nu avea pe nimeni să-i poarte de grijă și doar vecinii îl vizitau din când în când și îi aduceau de mâncare. De această dată, au ajuns la el prea târziu.

Fumul care se ridica din curtea bărbatului a atras atenția câtorva vecini. Când au mers să vadă ce se întâmplă oamenii l-au văzut trântit la pământ pe omul de 60 de ani. Mica sa locuință ardea toată.

Localnic: "Prima dată am crezut că este la vecinul, nu că este la el, dar când ne-am apropiat acolo, el a încercat să se salveze, cred că a luat foc de la lumânare." 

Localnic: "Era un om destul de amărât, era fără niciun venit și bolnav avea ceva cu picioarele o infecție și se chinuia de pe o zi pe altă." 

Echipajele de urgență au reușit să stingă focul însă pentru bărbat nu s-a mai putut face nimic. 

Raluca Vasiloaie, purtător de cuvânt al ISU Prahova: "Incendiul se manifesta la întreaga locuință pe o suprafață de aproximativ 30 de metri pătrați. Trupul bărbatului a fost găsit carbonizat." 

Vecinii povestesc că victima nu era de prin partea locului. Se aciuase în casa veche și trăia din mila celor câtorva localnici.

Localnic: "Îi duceam mâncare, îi duceam apă. Nu, nu mai avea putere în el."

Localnic: "El era săracu un băiat liniștit, așa bun, dar avea o defecțiune pe la picioare. Era bolnăvicios așa."

Pompierii încearcă acum să stabilească de la ce a pornit focul. Trupul victimei a fost transportat la serviciul de medicină legală, iar autoritățile se vor îngriji de înmormântare.

Articol recomandat de sport.ro
Acuzații de aranjament după Polonia - România: "Regie cu acordul selecționerului"
Acuzații de aranjament după Polonia - România: "Regie cu acordul selecționerului"
Citește și...
62211443
Scene desprinse, parcă, dintr-un film de comedie, la Gorj. Un bărbat de 52 de ani s-a luat la bătaie cu polițiștii

Scene halucinante într-o comună din județul Gorj. Un bărbat de 52 de ani a pus mâna pe un par și s-a luat la bătaie cu polițiștii chemați să aplaneze un conflict. Apoi, s-a năpustit și asupra mașinii agenților.

62211435
Răcoarea ne-a surprins. Cât va mai fi rece – prognoza meteo pe două săptămâni

Vremea prognozată pentru următoarele două săptămâni (6 - 19 septembrie) va fi, în general, caldă cu şanse mici de apariţie a precipitaţiilor în majoritatea regiunilor, conform prognozei ANM.

62200876
Coronavirus România, bilanț 6 septembrie. 1.035 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS–CoV–2

Coronavirus România, bilanț 6 septembrie. Până astăzi, 6 septembrie, pe teritoriul României au fost confirmate 1.107.043 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 1.058.587 de pacienți au fost declarați vindecați.

Recomandări
Shutterstock sibiu oameni pe strada
România, țara taxelor care nu ajung la buget. Cum arată încasările statului față de media UE și restul lumii

Veniturile din taxe diferă foarte mult de la o țară la alta, în funcție de sistemul fiscal, nivelul de dezvoltare economică și celelalte surse de venit și, cel puțin la fel de important, capacitatea statului de a colecta dările.

Shutterstock oameni pe strada la universitate
Băncile ar putea avea obligații noi când acordă credite. Ce trebuie să verifice înainte de semnarea contractului

Un nou proiect de lege introduce reguli mai clare pentru prevenirea fraudelor cu date de identitate, pentru comunicarea notificărilor către consumatori şi pentru informarea acestora la încetarea unui contract de credit.

Smurd pompieri shutterstock 2254444171
Incendiu la Spitalul de Pneumofiziologie din Brașov. O pacientă a murit carbonizată

Tragedie, în Brașov. O tânără a murit carbonizată în urma unui incendiu produs duminică după-amiază, la Spitalul de Pneumofiziologie din oraș. Focul a izbucnit într-un salon aflat la etajul întâi al unității medicale.