Ponta anunta in The Guardian ca e dispus "sa coabiteze" cu Basescu daca acesta respecta Constitutia

×
Publicitate

Victor Ponta a afirmat, intr-un interviu acordat ziarului The Guardian, ca este dispus "sa coabiteze" cu presedintele Traian Basescu.

Singura conditie impusa de premier este ca Traian Basescu sa respecte rolul pe care i-l confera Constitutia, apreciind ca, dupa 20 de ani de "timp pierdut", criza politica din Romania se apropie de final.

Potrivit lui Victor Ponta, criza politica ce afecteaza Romania din mai se apropie de solutionare, punand capat la ceea ce el considera 20 de ani de "timp pierdut", de la revolutia care a condus la inlaturarea regimului comunist.

Ponta a precizat ca, daca incercarea de demitere a lui Traian Basescu prin referendum va esua, este pregatit sa "coabiteze" cu presedintele daca acesta va respecta rolul conferit de Constitutie. "Aceasta probabil este cea mai mare criza din ultimii zece ani, dar toate institutiile, inclusiv Curtea Constitutionala, Parlamentul si Guvernul au dovedit ca sunt solide si cred ca partea cea mai grea a trecut. Dupa aceasta vara calduroasa, vom intra intr-o situatie de normalitate si vom dovedi ca toate angajamentele noastre europene vor fi respectate", a spus Ponta, respingand acuzatiile privind o presupusa tentativa de lovitura de stat.

"Este foarte clar ca noua coalitie si noul Guvern se bucura de o larga sustinere populara. Timp de opt ani, presedintele Basescu si-a folosit puterea pentru a face numiri pe criterii politice, inclusiv in cazul judecatorilor de la Curtea Constitutionala si al Avocatului poporului. Toate persoanele au fost numite in functii de Basescu. Acum, vom reveni la un echilibru al fortelor politice", a explicat Ponta, denuntand "standardele duble" cu care ar fi fost tratat de catre UE si argumentand ca Traian Basescu nu a fost criticat niciodata pentru emiterea frecventa de ordonante de urgenta.

"Cand am preluat functia pe 7 mai, am fost absolut convins, cu buna credinta, ca puteam coabita cu presedintele Basescu, pentru ca urma sa isi incheie mandatul si nu mai poate candida pentru altul. Am ajuns la actuala criza pentru ca era aproape imposibil sa avem o coabitare normala", adauga Ponta, promitand ca, in cazul in care Curtea Constitutionala va decide in favoarea lui Basescu, este pregatit inca o data pentru "coabitare", insa in functie de comportamentul presedintelui.
Traian Basescu "va reveni la biroul sau, iar daca domnul Basescu se va limita strict la prerogativele de care dispune prin Constitutie, totul va fi bine si perfect. Dar domnul Basescu este o personalitate foarte puternica. A fost capitan de nava si in ADN-ul sau nu are nicio abilitate de a coopera cu cineva... Trebuie doar sa isi exercite atributiile constitutionale, care nu sunt foarte largi",
a apreciat Ponta.

Premierul sustine ca actiunile sale sunt justificate de sustinerea populara pe care o are, fiind necesare pentru desfiintarea unui sistem centralizat mostenit de la Nicolae Ceausescu. "Este un fapt negativ pentru un tanar roman, caci acest lucru inseamna ca am pierdut 20 de ani, pentru ca multi oameni cred ca regimurile sunt foarte asemanatoare. Avem televiziuni, avem Internet, dar puterea este aceeasi pentru ca domnul Basescu ... a tinut totul sub controlul sau - parlamentul, guvernul, serviciile de informatii, de aceea lumea este atat de entuziasmata sa scape de el. Dar, ca sa fiu foarte sincer, am piedut mult timp si energie in ultimii 20 de ani, de aceea sper ca ceva s-a schimbat in mod radical vara aceasta", a incheiat Victor Ponta.

La solicitarea The Guardian, Traian Basescu a declarat ca nu va comenta actuala criza politica inainte de o decizie a Curtii Constitutionale. Insa eurodeputatul Monica Macovei a declarat pentru ziarul britanic ca Traian Basescu este dispus la reconcilierea cu Victor Ponta. "Dar nu cred ca Ponta este problema", afirma Macovei, declarand ca Ponta este supus presiunilor din partea partenerilor de coalitie si a presedintelui interimar, Crin Antonescu, pentru a bloca revenirea lui Basescu in functie. Potrivit lui Macovei, adevaratul obiectiv al adversarilor lui Basescu este desfiintarea Directiei nationale anticoruptie.

ponta the guardian
Articol recomandat de sport.ro
A câștigat EURO cu Spania și titlul de golgheter în La Liga, iar acum valorează 0 euro! Subiectul momentului în presa iberică
A câștigat EURO cu Spania și titlul de golgheter în La Liga, iar acum valorează 0 euro! Subiectul momentului în presa iberică
Citește și...
60588235
Primul mesaj al lui Nastase din inchisoare:"Obiectivul eliminarii mele din societate n-a fost atins"

Adrian Nastase a postat pe blogul sau primul mesaj de cand a fost dus la inchisoare.

60588272
CC: Valabilitatea referendumului va fi decisa cu o majoritate de 6 la 3 din cei 9 judecatori

Curtea Constitutionala a solicitat Guvernului sa comunice, pana la 21 august, listele electorale permanente actualizate pana la data de 10 iulie.

60228305
Scrisoare de la ministrul britanic de externe pentru Titus Corlatean. Ce mesaj i-a transmis

Ministrul britanic de Externe, William Hague, i-a trimis omologului roman, Titus Corlatean, o scrisoare de felicitare pentru numire.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 23 18h05m29s680
Mai mulți paznici, control strict, instruire specială a cadrelor didactice. Măsuri speciale în cele 6.000 de școli din România

După incidentele grave din școlile de la Bistrița și Pitești, Guvernul s-a reunit vineri într-o ședință de urgență. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h12m18s452
Tot mai mulți români își cumpără case în Serbia. Un bărbat a luat cu 6.000 de euro o proprietate de 1.500 de metri pătrați

Atrași de prețurile mai mici decât la noi, mulți români își cumpără case în Serbia. Un studiu european arată că locuințele din țara vecină sunt, în medie, mai ieftine, iar localitățile de la graniță devin accesibile, chiar și cu prețul navetei.

Whatsapp image 2026 10 23 at 16 53 40
Fiul fostului ministru al Justiției Tudorel Toader, Alexandru Toader, a fost reținut, fiind acuzat că ar fi hărțuit sexual studente

Fiul fostului ministru al Justiţiei Tudorel Toader, Alexandru Toader, lector la Facultatea de Drept din Iaşi, acuzat că ar fi hărţuit sexual două studente pentru a trece examenele, a fost reţinut.