Polițistul care a ucis-o pe Raisa le-a trimis o scrisoare de iertare părinților. „Aș da orice să pot să întorc timpul”

62236658

Polițistul care a ucis o fetiță de 11 ani pe trecerea de pietoni a trimis o scrisoare de iertare părinților.

Polițistul care a omorât-o pe Raisa a cerut iertare părinților fetei. Avocatul familiei a făcut publică scrisoarea cu acordul părinților fetei.

În scrisoarea respectivă, polițistul susține că ar da orice să poată da timpul înapoi și să evite tragedia.

Pe lângă regretele exprimate, polițistul le-a transmis părinților că și-ar dori să le trimită un ajutor pentru înmormântare.

scrisoare politist

Îndurerată familie, nici nu știu cum să încep, durerea pe care v-am pricinuit-o îmi este de neimaginat și știu că orice aș spune în aceste momente în fața dumneavoastră nu mai are importanță, dar totuși vreau să îmi cer iertare, știu că nu o voi primi, dar... Îmi exprim regretul profund față de familia dumneavoastră nevoită să treacă prin acest tragic eveniment. Nu pot să mai fac nimic, aș da orice să pot să întorc timpul, orice! Pot doar în acest momente să mă rog la Dumnezeu să aibă grijă de sufletul fetiței dumneavoastră, sunt convins că o va face și mă rog în același timp să vă dea Dumnezeu putere în aceste momente grele pe care eu vi le-am cauzat. Știu că nu am cum să vă cer acum să mă iertați, nici nu mă aștept la asta acum, doar atât sper ca în viitor să nu mă mai percepeți ca pe un criminal, ci ca pe un om care v-a greșit enorm și care va trăi toată viața cu această grea apăsare. Am greșit, am greșit și nu știu ce pot să mai fac. Îmi trec multe gânduri și oricât de mult aș scrie, tot aici revin, regret enorm cele întâmplate și aș da orice să pot să mă întorc și să îndrept ce am făcut. Mă opresc aici, pentru că indiferent cât și ce aș mai spune nu va îndrepta ce am făcut. Aș dori, dacă se poate, să vă trimit un ajutor pentru înmormântare. Orice pot să ofer, o voi face. Sincere regrete”, a scris polițistul.

Declarațiile polițistului care a omorât-o pe Raisa

 

Subofiterul de politie care a accidentat mortal o copilă de 11 ani și a rănit grav o alta, a dat, joi, prima declarație la procuratură.

Nu am văzut fetele, nici măcar nu mi-am dat seama că sunt două victime”, a spus acesta. Agentul a recunoscut însă, că circula cu viteză mare, dar nu a reușit să explice de ce nu le-a observat la timp pe fetele care traversau regulamentar, pe un drum drept, fără obstacole.

Subofiţerul de poliţie care a provocat tragedia a stat de vorbă doar cu anchetatorii.

A povestit că nu a fost atent, că doar s-a trezit cu o bufnitură, dar și că nici nu a realizat că a lovit două victime”, a declarat avocatul polițistului.

Familia Raisei cere polițistului despăgubiri de 6 milioane de euro

 

Familia Raisei va da în judecată polițistul și-i va cere despăgubiri de 6 milioane de euro pentru moarte fetiței, potrivit TVR.

Zilele următoare cererea pe care o vor înainta Parchetului și instanței e de constituire ca parte civilă la plafonul maxim de 6 milioane de euro pentru decesul Raisei. Iar în partea cealaltă se gândește familia la 1 milion de euro pentru fracturile suferite și traumă”, a declarat Adrian Cuculis, avocatul familiei Raisei.

Mesajul tatălui Raisei

 

Tatăl Raisei a fost întrebat la un post TV dacă l-ar fi iertat pe polițistul care a omorât-o pe fiica sa, acesta a spunând că dacă omul legii ar fi venit la el să-și ceară iertare, „probabil că da, e şi el tot om, nu ştiu. Dar trebuie să se gândească că va plăti, să nu se gândească cumva că nu va plăti”.

Nu m-a căutat. Probabil dacă o făcea era altceva. În afara faptului că a dat în copilul meu cu piciorul ca într-un câine. Măcar să se aplece să pună mână, să pună haina să o acopere. Toţi poliţiştii dacă v-ați uitat pe maşini scrie siguranță şi încredere″, a mai spus tatăl Raisei.

Bărbatul a adăugat că speră ca autorităţile să îşi facă datoria şi să nu muşamalizeze cazul.

Eu sper că autorităţile o să-şi facă treaba şi datoria, pentru că totuşi e un copil de 11 ani care nu ar fi trebuit să plece aşa repede pentru un nenorocit care aleargă ca disperatul. Eu sper că o să fie bine, dar toţi trebuie să ne gândim că trăim în România. Şi trăind în România s-ar putea ca totul să fie muşamalizat, toţi să se spele pe mâini. Dar, noi sperăm să fie bine. Să facă dreptate! Să plătească pentru că asta e”, a mai declarat bărbatul.

Articol recomandat de sport.ro
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Citește și...
Instanța a schimbat, înainte de decizia definitivă, încadrarea juridică în dosarul de corupție a lui Sorin Oprescu

Încadrările juridice în dosarul de corupție al fostului primar al Capitalei, Sorin Oprescu, au fost schimbate. Curtea de Apel București a stabilit ca fapta acestuia privind Grupul Infracțional Organizat să fie soluționată prin prismă agravată.

Reacția României, după ce Rusia a cerut retragerea trupelor NATO din țara noastră: ”O astfel de solicitare este inadmisibilă”

Ministerul român al Afacerilor Externe respinge ca fiind inoportune și lipsite de orice fundament declarațiile Ministerului de Externe al Federației Ruse privind prezența militară aliată pe Flancul Estic al NATO.  

Alexandru Rafila: Scenariul cel mai rău posibil estimat este să avem peste 70.000 de cazuri pe zi

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, afirmă că varianta Omicron devine dominantă în România, însă atrage atenţia asupra faptului că varianta Delta este încă prezentă şi continuă să provoace îmbolnăviri grave.

Recomandări
Măsurile luate de Guvern după protestul fermierilor din București. „Nu a participat nicio asociație din sectorul ovinelor”

Guvernul a reacționat după protestul fermierilor de marți din București și a transmis primele măsuri la problemele semnalate.

Ursula von der Leyen va propune un Consiliu European de Securitate și un protocol după modelul articolului 4 NATO

Ursula von der Leyen va propune o schimbare radicală a arhitecturii de securitate a Europei și a alianței occidentale NATO atunci când va lua cuvântul, miercuri, în Parlamentul European pentru a vorbi despre Starea Uniunii. 

Statul a mutat problema urșilor la primării. Ce trebuie să facă edilii atunci când sălbăticiunile intră în localități

Când ursul intră într-o localitate, primarul trebuie să decidă ce face cu el. Campania Știrilor PRO TV - „Țara dintre oameni și urși” - vorbește, marți, despre faptul că statul a mutat problema urșilor în brațele autorităților locale.