Poliţist local din Dumbrăviţa, reţinut pentru că falsifica amenzi şi aduna bani pentru bugetul local

62291456
News.ro

Un poliţist local din localitatea Dumbrăviţa de lângă Timişoara a fost ridicat în urma unei percheziţii făcută de IPJ Timiş, fiind acuzat că falsifica amenzi şi în acest fel aduna bani la bugetul local, scrie News.ro. 

Bărbatul întocmea procesele verbale de amendă şi le semna, deşi oamenii nu au încălcat legea. El a fost reţinut 24 de ore.

Agentul de Poliţie Locală Richard Meleşcanu a fost reţinut pentru 24 de ore şi este cercetat pentru abuz în serviciu, fals şi uz de fals, după ce a fost depistat că obişnuia să falsifice amenzi.

Agentul întocmea procese verbale de amendă şi le semna în locul celor pe care îi ”amenda”. La un moment dat, aceştia aflau că au de plătit amenzi. Cei mai mulţi achitau sumele, banii intrând în bugetul local.

Poliţiştii de la IPJ Timiş au făcut, miercuri, o percheziţie la sediul Poliţiei Locale Dumbrăviţa şi au ridicat mai multe documente, dar şi pe poliţistul local. Acesta a fost dus la audieri, apoi a fost reţinut.

Reprezentanţii Primăriei Dumbrăviţa au transmis un comunicat de presă, joi, în care au precizat că instituţia colaborează cu anchetatorii.

”Miercuri, 28 septembrie 2022, IPJ Timiş, Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice, a efectuat o percheziţie la sediul Poliţiei Locale Dumbrăviţa, percheziţie care viza ridicarea unor documente. Instituţia colaborează cu organele de urmărire penală în vederea respectării principiului aflării adevărului. Precizăm că pe perioada desfăşurării anchetei nu pot fi divulgate date şi informaţii privitoare la caz, pentru a nu influenţa rezultatul anchetei”, transmite Primăria Dumbrăviţa.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
Citește și...
62262767
Câți agresori sexuali sunt în Registrul național din România. Cel mai bătrân are 98 de ani
Peste 2.100 de români au fost condamnați pentru act sexual cu un minor, 366 pentru coruperea lor sexuală, 52 pentru racolare în scopuri sexuale, 924 pentru pornografie infantilă, iar 34 pentru incest, arată datele oficiale, scrie PressHub.
62291450
Accident în București între o motocicletă și o mașină. Motociclistul a fost aruncat pe asfalt în urma impactului
Un accident a avut loc, joi dimineață, pe bulevardul Lacul Tei din Capitală, între un autoturism și o motocicletă.  
62001643
Cinci români, trimiși în judecată în Ungaria în urma jefuirii unui camion care transporta televizoare smart
Cinci bărbaţi, cetăţeni români, au fost trimişi în judecată, fiind acuzați că au jefuit în Ungaria un camion care transporta televizoare smart din Slovacia în Italia.