Poliţia Română, mesaj despre confiscările de pătrunjel: "Am crescut la ţară"

61924118

Pe pagina de Facebook a Poliţiei Române a fost publicată miercuri care a devenit rapid virală privind "confiscările de pătrunjel".

Postarea vine după un comunicat al Poliţiei Locale Constanţa, care a anunţat confiscarea a sute de legături de pătrunjel din pieţele din municipiu. "Au fost confiscate 87 de kilograme de legume-fructe, 273 legături de verdeață, 6 litri de băuturi alcoolice și 73 articole de îmbrăcăminte. [...] Pe această cale lansăm un avertisment puternic, dar deosebit de ferm, cu privire la toți cei care abordează practici comerciale în această manieră că reacția Directiei Generale Poliția Locală Constanța va fi una legală si extrem de riguroasă", se arăta în comunicatul din 19 octombrie, care a strânit numeroase reacţii.

Poliţia Română a publicat miercuri această postare:

"POVESTEA PĂTRUNJELULUI

Mă numesc Petroselinum Crispum, dar toți mă știți de Pătrunjel. Am crescut la țară, dar când m-am făcut mai mare m-am mutat la oraș, într-o piață, alături de ceilalți membri ai familiei mele de verdețuri.

Am fost avertizat de ei că s-ar putea să fiu confiscat dacă nu am prețul afișat, dar până acum, singurii polițiști care au venit la standul meu m-au cumpărat, m-au dus acasă la familiile lor, m-au tocat mărunt și m-au presărat într-o supă caldă pe care au savurat-o împreună.

Se pare că au fost doar legende urbane ale rudelor mele din familia Cannabaceae... poate știau ele altceva.

Poliția Română nu confiscă pătrunjel! Ne-am înteles, da?! Hai... că nu e ceva inextricabil!"

Articol recomandat de sport.ro
Stadionul de 140.000.000 de euro este aproape gata! Imagini spectaculoase
Stadionul de 140.000.000 de euro este aproape gata! Imagini spectaculoase
Citește și...
61999235
Un primar din Moldova a botezat străzile după tatăl şi soacra sa. "E profesoară, om emerit"
În oraşul Hânceşti din Republica Moldova, străzile proaspăt inaugurate primesc numele rudelor edilului.
61999217
Incendiul izbucnit în Munții Apuseni arde în continuare. Ce îngreunează misiunea pompierilor
Incendiul puternic izbucnit în urmă cu două zile în Munţii Apuseni şi în Parcul Natural Grădiștea Muncelului nu a fost încă stins. Ba mai mult, în judeţul Alba s-a extins pe încă 20 de hectare în localitatea Rimetea.
61999218
Cum cer oamenii dintr-o localitate repararea drumului. "Ăsta e pământ cu nisip"
Iar într-un sat din judeţul Gorj, oamenii sunt atât de revoltaţi că drumul principal este ciuruit de gropi, încât în semn de protest, s-au apucat să planteze flori şi legume în găuri, în speranţa că îl vor determina pe primar să ia măsuri.