Cum cer oamenii dintr-o localitate repararea drumului. "Ăsta e pământ cu nisip"

×
Publicitate

Iar într-un sat din judeţul Gorj, oamenii sunt atât de revoltaţi că drumul principal este ciuruit de gropi, încât în semn de protest, s-au apucat să planteze flori şi legume în găuri, în speranţa că îl vor determina pe primar să ia măsuri.

În cele din urmă acţiunea lor neobişnuită a dat roade şi edilul a anunţat că va face reparaţii.

Localnică: "Ardei, ceapă, poftiţi, sunteţi de la oraş, asta e cultura de Câlnic."

Reporter: "Direct din stradă..."

Localnică: "Da, păi dacă suntem oameni gospodari, nu ne ajunge pământul din grădină, cultivăm şi pe stradă."

Oamenii din Călnic s-au apucat să planteze flori şi legume în craterele apărute pe șoseua care le străbate satul.

Drum comuna

Localnică dând cu piciorul pietrişul la o parte dintr-o groapă: "Asta e reabilitarea făcută, pietriş în gropi, asta e, cât are, 15 cm."

Localnică: "Aproape ca în grădina că, să ştiţi, că noi în dealul ăsta nu avem un pământ bun."

Reporter: "Ceapă aţi pus?"

Locanică: "Da, asta e pământ cu nisip."

Când protestul era în toi, pe stradă au apărut doi muncitori care au anunţat că vor începe lucrările pentru canalizare. Ceea ce înseamnă că drumul nu va fi prea curând modernizat.

Localnică: "Noi suntem constructorul. Vă înţeleg pe dvs, dar după ce că drumul e vai de mama lui şi mai veniţi o dată şi mai spargeţi noi pe unde mai umblăm".

Drum comuna

Primarul i-a asigurat, însă, pe localnici ca de săptămâna viitoare va începe să astupe gropile. Muncă în zadar, pentru că lucrările de canalizare vor face din nou praf drumul.

Dumitru Vulpe, primar comuna Călnic: "Am zis să terminăm aceste lucrări şi apoi să modernizăm întreg tronsonul de drum, să fie bine făcut."

Reporter: "Cam cât ar dura lucrările?"

Dumitru Vulpe, primar comuna Călnic: "Lucrările de canalizare şi apa vor dura şi anul viitor, dar lucrările de reparaţii vor fi făcute săptămâna viitoare."

Drum comuna

Până atunci, şoferii continuă să-şi distrugă maşinile în gropi. Unii dintre ei se gândesc să acţioneze Primăria în judecată.

Șofer: "Plantăm, plantăm, poate dăm şi cu porumb că poate iese ceva."

Reporter: "La primăvară."

Șofer: "Dacă e cald şi frumos că acum o să răsară."

Dan Pupazan, localnic protestatar: "Să cerem şi despăgubiri 100 de lei pe lună pentru fiecare cetăţean care are maşina înmatriculată în comună Câlnic."

Drumul nu a mai fost modernizat de 20 de ani.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
61999217
Incendiul izbucnit în Munții Apuseni arde în continuare. Ce îngreunează misiunea pompierilor

Incendiul puternic izbucnit în urmă cu două zile în Munţii Apuseni şi în Parcul Natural Grădiștea Muncelului nu a fost încă stins. Ba mai mult, în judeţul Alba s-a extins pe încă 20 de hectare în localitatea Rimetea.

61999214
A supravieţuit ca prin minune după ce s-a prăbuşit cu un avion în Argeș. Mărturia pilotului

Un tânăr de 23 de ani a supravieţuit ca prin minune după ce s-a prăbuşit cu un avion uşor la decolarea de pe aerodromul din Topoloveni, Argeş.

61999216
Patru români, arestați la Madrid pentru trafic de persoane. Ce le obligau pe victime să facă

Poliţia spaniolă a dezmembrat o reţea de trafic de fiinţe umane care opera în zona Madridului şi avea ramificaţii în România. Suspecţii forţau victimele să fure din magazine.

Recomandări
Luca niculescu id291953 inquam photos george calin
Miniștrii premierului Luca Niculescu spun că au un singur obiectiv comun: să lucreze cât mai urgent la rectificarea bugetară

În dimineața zilei de 21 octombrie, oamenii din echipa premierului Luca Niculescu s-au prezentat la ministerele pe care le vor conduce. Unii s-au bucurat și de prezența premierului la schimbul de ștafetă.

facebook
Meta, amendată cu 25 de miliarde de dolari în SUA. Ce a descoperit instanța despre datele utilizatorilor Facebook

Compania Meta se confruntă cu o sancțiune de proporții, după ce un judecător din statul american New Mexico a decis că firma a indus publicul în eroare ani la rând în privința modului în care gestiona datele utilizatorilor.

Vlcsnap 2026 10 21 19h35m21s729
România a ajuns să importe semințe de plante medicinale, deși avea o tradiție în cercetare. Ce s-a ales de stațiunea de la Fundulea

Renumită cândva pentru cercetarea din domeniul tincturilor și ierburilor terapeutice, România importă până și semințe de plante medicinale.