„Prafuri” pe litoral. Zeci de străini prinși cu droguri la un festival de muzică eletronică din Mamaia

×
Publicitate

Suntem la începutul vacanței de 1 mai și, mai mult ca în alți ani, pericolul drogurilor pândește pe litoral, acolo unde 75.000 de români și străini petrec în aceste zile.

Zeci de persoane au fost oprite să intre la festivalurile de muzică de la mare, după ce asupra lor s-au găsit stupefiante. Pentru posesie de droguri sunt cercetați și turiști din Polonia, Irlanda, Spania, Anglia și Italia.

Deși litoralul este împânzit de forțe de ordine și politiști sub acoperire, cei care petrec la mare vorbesc de faptul că drogurile se găsesc la tot pasul. 

Prăbușit pe nisip, lângă o parcare, un tânăr nu a reușit să se ridice.

La câțiva metri mai încolo, jandarmii urcă în dube mai mulți bărbați care ar fi încercat să intre cu droguri la festivalul de muzică electronică din Mamaia. Unii sunt cetățeni străini. Unul - de pildă - ascunde în mână un plic în care se zărește o pudră de culoare albă.

Gruparea Mobilă de Jandarmi din Constanța a anunțat că a găsit substanțe căre păreau a fi halucinogene la 22 de persoane. Bilanțul este făcut însă dimineață și nu îi înclude pe cei depistați peste zi. Cifra a tot crescut.

România, țară de consum

Ministerul de Interne a mobilizat pe litoral în această perioadă 24.000 de polițiști, pompieri și jandarmi. O parte au sarcina să oprească vânzarea și consumul de droguri. Acționează la vedere - unii, însoțiti de câini, - dar sunt și sub acoperire.

Până acum forțele de ordine nu au vorbit despre controalele făcute în interiorul zonelor de distracție de pe litoral. În discuțiile avute cu un reporter PRO TV sub acoperire, mai mulți tineri - filmați cu o cameră ascunsă - au declarat că, de fapt, acolo se fac tranzacțiile cu droguri.

În discuțiile cu tinerii, reporterul PRO TV sub acoperire a reușit în câteva minute să afle informații despre cine vinde droguri și cum se desfăsoară negocierile.

În România deținerea de droguri pentru consumul propriu se pedepsește cu închisoare de până la 3 ani, daca substanțele sunt din categoria celor de mare risc. Iar cei care vând droguri de risc pot face până la 10 ani de închisoare și 15 ani pentru droguri mai puternice.

Potrivit estimărilor patronatelor din turism, pe litoral, în această perioadă, vor fi în fiecare zi cel puțin câte 75.000 de oameni.

La nivel mondial, traficul de droguri generează în fiecare an 3.000 de miliarde de dolari.

România e țară de consum. Cel puțin unul din zece români cu vârsta între 15 și 64 de ani a consumat droguri de-a lungul vieții în timp ce 6 la sută au consumat în ultimul an - arată ultimul raport al Agenţiei Naţionale Antidrog.

Articol recomandat de sport.ro
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
Citește și...
62343260
Excursie cu peripeții pentru mai mulți elevi: Autocarul în care se aflau a rămas blocat pe șinele de tren

Incident pe calea ferată, vineri dimineață, în județul Hunedoara. Un autocar cu 64 de copii din Mehedinți, aflați în excursie, a rămas suspendat la o trecere peste șinele de tren, în zona peșterii Bolii.  

62343255
Imagini cu puternic impact emoțional: Momentul în care un bărbat sare cu cuțitul la gâtul unei femei

Scene incredibile în fața gării din Roman. O femeie a fost atacată și lovită de mai multe ori cu un cuțit de un bărbat care a reușit să fugă.  

62331578
Cine este femeia care a născut în toaleta unui supermarket din Râmnicu Vâlcea și și-a aruncat copilul la gunoi

Caz șocant, joi seară, la Râmnicu Vâlcea. Un bărbat a sunat la 112, după ce a găsit mult sânge pe podea și pe pereți în toaleta unui supermarket.  

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 08 21h07m09s004
Concluzia lui Luca Niculescu după prima zi de negocieri. Anunță că a găsit un punct comun cu liderii PSD, PNL şi UDMR

Premierul desemnat, Luca Niculescu, a transmis joi că va continua dialogul cu partidele, exprimându-şi încrederea că, de această dată, se va ajunge la un rezultat bun pentru România.

Bolojan pnl 2
Ilie Bolojan: „La Mintia, a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală. Urmează finalizarea testelor”

Premierul demis, Ilie Bolojan, a anunțat că joi a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală de la Mintia, o etapă tehnică importantă pentru una dintre cele mai importante investiții energetice ale României din ultimii ani.

Martori georgescu
Cine sunt cei doi martori-cheie audiați în dosarul lui Călin Georgescu. Legătura lor cu afacerea de 1,1 milioane de euro

Procurorii DIICOT au audiat doi martori importanți în dosarul în care Călin Georgescu a fost arestat preventiv pentru acuzația că ar fi înșelat un om de afaceri cu 1.100.000 de euro.