Ploile s-au dezlănțuit în toată țara, iar meteorologii nu au vești deloc bune

×
Publicitate

Ploile s-au dezlănțuit, sâmbătă, parcă mai violent decât în toată săptămâna. A fost cod roșu în Constanța și aproape toată țara a fost sub atenționări de vreme rea, averse, vijelii și chiar grindină.

A turnat cu găleata și în Capitală. Câteva cartiere au fost inundate, iar circulația blocată până ce șuvoaiele s-au mai retras. Duminică se anunță ploi și mai puternice.

După 30 de minute de ploaie, multe străzi din Bucureşti au devenit canale navigabile.

Pe un bulevard din sectorul 4 al Capitalei sau pe şoseaua Colentina din sectorul 2, maşinile fie erau blocate total, fie înaintau foarte greu, încolonate, cu apă până la portiere.

Pe marginea drumului, un bărbat pus pe ironii şi-a adus scaunul de pescar, şi-a pus berea la rece, direct în apă, şi dirija calm traficul.

Ploaia a căzut cu o intensitate neobişnuită, iar canalizarea, ca de obicei, a fost depăşită de situaţie. Iar norii cenuşii au abătut potopul asupra și localităților-satelit ale Capitalei: Bragadiru şi Chiajna.

Judeţul Constanța a fost sub avertizare severă de cod roşu de inundaţii şi vijelii. Cea mai afectată zona a fost sudul judeţului, unde mai multe autoturisme au fost aruncate de şuvoaiele de apă pe marginea şoselei. Pompierii militari au intervenit cu mari eforturi.

Și vremea va continua așa. Au fost emise două coduri galbene pentru acest weekend. Primul dintre ele, a fost valabil până la ora 21:00, s-a referit la cea mai mare parte a ţării. Şi dacă acest lucru nu este neobișnuit pentru această perioadă din an, cantitatea de apă este însă mare, susţin meteorologii. Între 25-30, pe alocuri şi 40, de litri pe metrul pătrat.

Cel de al doilea cod galben intră în vigoare de la 2 noaptea şi este valabil până duminică dimineața, timp în care, de asemenea, va ploua, cu fulgere, tunete şi vânt puternic.

Articol recomandat de sport.ro
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Citește și...
62195620
Centrul Vechi al Capitalei, animat de suporterii Austriei și ai Macedoniei de Nord
Pentru EURO 2020, şi România îmbracă tonuri optimiste. S-a animat Centrul Vechi al Capitalei, unde au ajuns şi primii suporteri din Austria şi Macedonia de Nord pentru meciul de duminică.
62195568
Cifre mici la vaccinare: Sub 40.000 de români s-au imunizat în ultimele 24 de ore. Ce spune premierul
Sub 40.000 de români s-au vaccinat antiCovid în ultimele 24 de ore, conform raporului transmis, sâmbătă, de CNCAV.
Italia nu mai vaccinează cu AstraZeneca persoanele sub 60 de ani. Ce fac cei imunizați cu prima doză
Italia nu va mai administra vaccinul Oxford/Astra Zeneca persoanelor sub 60 de ani.