Plaje din România care nu sunt la mare. Poți ajunge și într-o oră, din București

62368289
StirilePROTV

Canicula din România devine de nesuportat, așa că nu e de mirare că mulți oameni se îndreaptă spre litoral, piscine sau parcuri acvatice pentru a se răcori. Totuși, există alternative care sunt aproape de București.

Plajele care nu sunt la mare oferă aproape aceleași condiții, cu singura diferență că nu vezi marea, ci râuri sau lacuri. Dacă te-ai scăldat vreodată în râu, știi cât de răcoritor și revigorant este să faci asta pe caniculă.

Astfel, ți-am pregătit câteva plaje din România, care nu sunt la mare și pe care să le vizitezi într-un weekend, alături de familie sau prieteni.

Plaje în România în Delta Dunării

Cu siguranță vei găsi în Delta Dunării cele mai frumoase plaje din România, care nu sunt la mare. Ce poate fi mai relaxant într-o zi caniculară decât să stai pe un șezlong la soare și să te bălăcești în Dunăre? Poate doar o porție de pește proaspăt la cină.

Plaja Sulina are nisip fin și apă curată, cu o intrare lină, ideală pentru familiile cu copii. În plus, apa nu este adâncă. Deși este destul de mică, aici poți să îți aduci prosopul sau cearceaful, și poți să îți montezi umbrela ca să te bucuri de puțină umbră.

Orașul Sulina este cu adevărat uimitor, așa că ai ce face în restul zilei. Vizitează farul vechi și plimbă-te pe străduțele frumoase.

Aceasta se numără printre cele mai frumoase plaje din România în 2024. 

Plaja Sfântu Gheorghe este și ea spectaculoasă. Multă lume vine aici pentru a se bucura de nisipul fin și alb. Apusurile pe plaja Sfântu Gheorghe sunt cu adevărat speciale.

Există și o porțiune de plajă amenajată, însă mare parte din ea este sălbatică. Intrarea în apă este lină și deloc adâncă.

Există terase pe plajă și o toaletă gratuită. Acesta este un loc ideal de relaxare pentru familii și cupluri, pentru că este multă liniște, iar apusurile sunt spectaculoase.

Plaja Gura Portiței este o mică fâșie îngustă, care delimitează delta de mare. Este o zonă pe care vei dori să o revizitezi ori de câte ori ai ocazia.

Există căsuțe din lemn cu terase și poți vedea plantele și animalele specifice Deltei Dunării.

Există o plajă amenajată cu șezlonguri, umbrele, dar și un bar. De altfel, există și o plajă neamenajată, unde îți poți întinde prosopul și te poți bronza în voie.

Plaja Perișor este sălbatică, deloc amenajată, însă nisipul este fin și apa este cristalină.

Poți veni să admiri peisajele, care sunt de poveste, însă pentru a te bucura de statul la plajă, e mai bine să alegi una în care ești ceva mai aproape de civilizație.

Plaja Periboina este o zonă sălbatică, unde vei întâlni peisaje pe care nu le vezi nicăieri altundeva. Această zonă nu este prea cunoscută de mulți oameni. Natura a rămas aproape neatinsă și vei vedea păsări și tot felul de alte minunății.

Plaja la dunare

· În afara plajelor cunoscute din România, există și plaje secrete, ferite de aglomerație și zgomot.

Alternative la mare: plaje la lacuri

Litoralul românesc este suprasaturat vara. De la turiști români și străini, la aglomerația de pe plaje și restaurante, până la faptul că nu ai unde înota fără să dai de cineva, plajele de la Marea Neagră încep să devină o opțiune tot mai îndepărtată pentru românii care vor puțină liniște și relaxare.

Nu trebuie să mergi la mare ca să te bucuri de o plajă superbă, unde te poți relaxa, poți citi o carte în liniște și îți poți savura băutura fără să te deranjeze nimeni.

E drept, nu vei vedea marea, însă ai la dispoziție câteva lacuri absolut superbe în care să te scalzi. Toate sunt în România și dacă nu le-ai vizitat până acum, poți să începi să îți faci planurile de vacanță.

Fie că stai o săptămână sau doar câteva zile ori un weekend prelungit, liniștea de aici te va încărca pentru mult timp. Aceste plaje la lacuri din țara noastră sunt o adevărată oază de liniște și pace. Unde mai pui că ai ocazia să te bălăcești și să vizitezi împrejurimile, ba chiar să faci și o drumeție sau o excursie pe trasee deja marcate și sigure.

Una dintre aceste plaje la lac este în comuna Ghioroc din județul Arad. Mulți oameni numesc Lacul Ghioroc Litoralul Vestului.

O mulțime de oameni vin aici tocmai pentru frumusețea locului. Este o plajă cu nisip fin, palmieri și dacă ești norocos, poți să prinzi un weekend în care sunt doar câțiva oameni pe plajă.

Se află la 25 de kilometri de orașul Arad și întreg lacul are o suprafață de aproximativ 10 hectare.

În fiecare an se organizează Ghioroc Summer Fest, așa că dacă nu ești neapărat adeptul liniștii, ci dimpotrivă, al agitației și al distracției de pe litoral, pe lacul Ghioroc vei avea parte de o experiență similară cu cele mai tari festivaluri din România.

O altă plajă la lac este în județul Bihor. La Șuncuiuș există o plajă în care nisipul este atât de fin încât îți gâdilă degetele. Plaja este înconjurată de stânci și în apropiere trece râul Criș.

În zonă există două pensiuni și, când ajungi pe plajă, îți poți cumpăra un șezlong și poți să te bronzezi în voie.

Și lacul Tarnița are o plajă cu un peisaj absolut spectaculos. Se află aproape de Cluj-Napoca, iar zona este înconjurată de coline, ceea ce face ca panorama să fie una deosebită.

Lacul de acumulare este alimentat de apele Văii Someșului Cald și se întinde pe o lungime de opt kilometri. Cei care vin aici pot face plajă, pot înota, dar se pot plimba și cu barca sau cu jetski-ul sau pot să se dea cu caiacul ori cu placa de paddleboarding.

Plaja de la Colibița din Bistrița-Năsăud. Lacul din Munții Călimani, situat la puțin peste 50 km de orașul Bistrița, este unul dintre cele mai populare obiective turistice din Bistrița-Năsăud și a fost supra-numit și marea de la munte. În ultimii ani, acest loc a devenit tot mai popular în rândul turiștilor și plaja amenajată aici este un adevărat paradis în zilele toride de vară. 

O altă plajă la lac este în orașul Călărași. Se numește Samskara Beach, dar locuitorii îi spun Plaja Mare.

Este situată pe brațul Borcea al Dunării și ajungi la ea cu catamaranul. Este o combinație între pădure și plajă, lucru ce oferă un peisaj absolut de vis.

Există căsuțe de lemn unde te poți caza, mai multe baruri, terase, dar și șezlonguri, așa că te poți distra în voie aici, fără să fie nevoie să ajungi la litoral. Dimpotrivă, mulți spun că este mai frumos decât la mare.

Iată, deci, nu e nevoie să ajungi pe litoral ca să te bucuri de o plajă frumoasă, amenajată sau nu. Există alternative rapide și decente, iar unele sunt chiar de preferat în locul unor părți de pe litoral supraaglomerate, cu mâncare la prețuri colosale și multă agitație.

Dacă aceste locații ți se par prea îndepărtate, poți oricând să apelezi la ștranduri, parcuri acvatice sau piscine. Acestea oferă condiții precum vestiare, dușuri, terase și multe alte facilități.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Diletta Leotta, fără inhibiții în vacanță. Fotografii îndrăznețe cu partenera lui Karius: ”Ești o zeiță”
FOTO Diletta Leotta, fără inhibiții în vacanță. Fotografii îndrăznețe cu partenera lui Karius: ”Ești o zeiță”
Citește și...
Plaje secrete din România. Locurile de care puțini turiști români au auzit

Descoperă trei plaje secrete de pe litoralul românesc, despre care nu mulți oameni au auzit. Află unde sunt localizate acestea și bucură-te de câteva zile departe de agitația de zi cu zi.  

Plajele cele mai frumoase din România, în 2024. Unde este nisipul cel mai fin și apa cea mai albastră în țara noastră

Litoralul rămâne una dintre destinațiile preferate de turiștii români de toate vârstele, iar stațiunile de la noi sunt în continuare o alegere inspirată pentru cei care vor să se relaxeze la plajă.

Program feribot Thassos 2024. Prețul unei călătorii pentru adulți, copii și tipul autovehiculului

Pentru a ajunge în Thassos cu mașina, indiferent de ruta aleasă, trebuie să luați feribotul din Keramoti sau din Kavala.

Recomandări
Nicușor Dan: „Partidele nu s-au înțeles pe legea salarizării. Și-au asumat pierderea a 770 de milioane de euro din PNRR”

Președintele Nicușor Dan anunță că PSD, PNL, USR și UDMR nu au ajuns la un consens privind legea salarizării și și-au asumat pierderea a 770 de milioane de euro din PNRR.

Peste 120 de aleși ar putea rămâne fără funcții dacă Legea integrității va fi promulgată. USR, avertisment pentru PNL

După o lună de dezbateri și nenumărate modificări, legea integrității a fost adoptată în Parlament cu articolul care prevede că aleșii găsiți în incompatibilitate sau conflict de interese, chiar și retroactiv, își pierd funcția.

Titlurile de stat ar putea deveni garanție pentru credite bancare. Românii nu ar mai fi nevoiți să le vândă pentru bani

Pentru prima dată, românii care au titluri de stat precum „Fidelis” ar putea obține credite bancare cu ajutorul lor. Titlurile de stat le-ar putea servi drept garanție pentru împrumuturi fie de consum, fie ipotecare.