Plaja dintre Mamaia și Năvodari, lărgită de constructorii olandezi plătiţi din fonduri UE

×
Publicitate

În doar trei zile, plaja din nordul stațiunii Mamaia s-a lărgit cu cel puțin 150 de metri. Constructorii olandezi muncesc zi și noapte și promit că până la primăvară, va fi extinsă toată plaja dintre Constanța și Năvodari.

România va câștiga astfel 50 de hectare de teren. 70 de milioane de euro, din bani europeni, sunt folosiți doar pentru acest segment. În sudul litoralului, lucrările vor începe în 2022.

Aceasta este doar etapa finala a întregului proces de lărgire a plajei. Nisipul descărcat pe plaja existentă este adus din larg. La cinci kilometri de mal, o navă cu pompe speciale îl extrage de pe fundul mării, apoi se cuplează la o conductă care ajunge pe uscat. 10.000 de metri cubi de nisip sunt injectați cu putere prin această conductă. În paralel, se lucrează și la o diferență de nivel de cel puțin trei metri, spre mare.

Pentru că marea să nu inunde terenul, mai ales că suntem în perioada furtunilor puternice, angajaţii români şi olandezi lucrează zi şi noapte. Firma care se ocupă de lucrări are experienţă internaţională, iar ultimul proiect finalizat a fost construirea unui port în Oman.

Sincron Bastiaan Tromp - manager de șantier: „Suntem pe plajă din Mamaia şi facem o nouă plajă, una mai lată pe o distanţă de aproape 7 km vizibil mai lată, iar acum vedeţi utilajele în plină acţiune. //Muncim zi şi noapte, în schimburi. Avem o echipă de zi echipa de noapte cu tot cu operatori... 24/7 încontinuu."

În cele trei zile de când a început operaţiunea în nordul staţiunii Mamaia, plaja a fost deja lărgită cu 150 de metri.

Nicușor Buzgaru - manager proiect ABDL - „Ceea ce se poate vedea deja în spatele nostru este rezultatul a doar 3 zile de lucru şi vor continua încă 4-5 luni de zile de acum încolo pentru a ne întinde pe intervalul de 6.950 de metri liniari.”
Reporter: Deja câştigăm teren nou?
Nicușor Buzgaru: „Bineînţeles, sunt estimate undeva la 53 de hectare de teren câştigat nou, doar aici pe sectorul Mamaia-Năvodari."

Constructorii anunță că plaja dintre Constanța şi Năvodari va fi gata până la începutul sezonului estival din 2021. Doar pentru această zonă, costurile se ridică la 70 de milioane de euro, majoritatea din fonduri europene.

Nicolae Bucovală - Asociaţia Patronatelor Mamaia - „Lumea nu se va mai înghesui pe plajele mici care le avem acum. Orice hotel, orice agent economic, va avea şi porţiunea de plajă, considerăm noi, aferentă hotelului respectiv, cu destinaţie clară pentru turişti, şi cu titlu, considerăm noi, de gratuitate."

Lucrările la plaja din sudul litoralului vor începe în 2022. Întregul proiect pentru ţărmul românesc va costa 840 de milioane de euro, doar 15% fiind participarea României. La final, ţara noastră va câştiga în total 240 de hectare de teren nou, iar plajele româneşti vor fi cele mai largi din toate ţările riverane Marii Negre.

Articol recomandat de sport.ro
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Citește și...
62159565
Tot mai multe zone din România intră în carantină. Aviz negativ pentru Timişoara, deşi primarul ceruse carantinarea

Localitățile din jurul Capitalei încep să se închidă rând pe rând. De joi seara, Berceni și Clinceni, comune satelit în care trăiesc mii de oameni care muncesc în București, intră în carantină.

62159542
Capitala începe să fie înconjurată de localităţi în carantină. Controalele ar putea bloca traficul

De joi seara, Berceni și Clinceni, comune satelit în care trăiesc mii de oameni care muncesc în București, au intrat în carantină. În vizor sunt orașele Voluntari și Otopeni, aproape contopite cu Capitala, unde rata de infectare este puțin sub pragul de 9.

62159521
Ce sunt „valurile roșii”, fenomenul extrem de rar produs în porturile Tomis și Mangalia

Un fenomen extrem de rar, produs pe litoral, a fost surprins în imagini de câțiva localnici care au alarmat autoritățile.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 07 18h44m41s456
Cazul Emil Gânj, la un an de la crima care a șocat România. Mama și fiul victimei au fost duși într-o casă de protecție

Legea femicidului adoptată în aprilie 2026 promite schimbarea, dar realitatea este că multe drame puteau fi evitate prin implicarea autorităților.

Agerpres canicual caldura mare
„Vară indiană” în România, cu temperaturi de 28 de grade în octombrie. Cât mai ține vremea neobișnuit de caldă

Trăim o „vară indiană" - așa cum numesc specialiștii acest episod neașteptat de cald pentru luna octombrie. 

Luca niculescu nicusor dan 1
Zi decisivă pentru Luca Niculescu. Premierul desemnat se întâlnește joi cu PSD, PNL și UDMR pentru formarea Guvernului

Prim-ministrul desemnat, Luca Niculescu, se va întâlni, joi, cu trei dintre partidele parlamentare, în cadrul consultărilor pentru formarea Guvernului şi stabilirea programului de guvernare.