Peste 40.000 de persoane, vaccinate în ultimele 24 de ore. Câte reacții adverse au fost

62171055

În ultimele 24 de ore au fost vaccinate 43.747 de persoane, potrivit datelor puse la dispoziţie de Institutul Naţional de Sănătate Publică, prin aplicaţia Registrul Electronic Naţional al Vaccinărilor.

Dintre persoanele vaccinate în ultima zi, 28.144 au primit o doză, iar 15.603 - două doze.

Până în prezent au fost vaccinate 487.711 de persoane. Dintre acestea, 447.044 cu o doză, iar 40.667 cu două doze.

La cei vaccinaţi în ultimele 24 de ore au fost înregistrate 70 reacţii comune şi minore, dintre care 10 reacţii de tip local, 60 reacţii generale.

Începând din 27 decembrie 2020, la nivelul centrelor de vaccinare s-au înregistrat 1.283 reacţii comune şi minore, dintre care 387 reacţii de tip local cu durere la locul injectării, 896 reacţii generale (febră, cefalee, mialgii, artralgii, astenie, alergii de tip urticarie), iar trei reacţii adverse sunt în curs de investigare.

Programul centrelor de vaccinare se încheie la ora 20,00, motiv pentru care numărul vaccinărilor realizate în intervalul orar 17,00 - 20,00 va fi reflectat în raportarea din ziua următoare.

Articol recomandat de sport.ro
A murit Ciara Mageean, campioana europeană la 1500 m din 2024!
A murit Ciara Mageean, campioana europeană la 1500 m din 2024!
Citește și...
62171054
Studiu: Jumătate dintre români nu cred că banii cash răspândesc coronavirus
Un român din doi crede că banii cash nu contribuie deloc la răspândirea Covid-19, însă mai mult de jumătate dintre români (55%) declară că în următorul an vor folosi din ce în ce mai puţini bani cash.
62170626
Prefectura Bucureşti: Localurile vor fi deschise până la ora 23.00, nu 21.00 cum se stabilise iniţial
Restaurantele și cafenelele din Capitală pot funcționa până la ora 23.00, nu doar până la 21.00, cum anunțase initial Comitetul Municipal pentru Situații de Urgență București.
62138855
Accident grav în Capitală. Un copil de 13 ani a murit și altul a fost rănit, după ce mașina în care se aflau a fost lovită
Un copil de 13 ani a murit şi unul de 11 ani a fost rănit, marţi, într-un accident rutier care s-a produs pe Str. Gherghiţei, în Bucureşti. O femeie a intrat pe contrasens şi a lovit maşina în care se aflau cei doi copii.