Peste 150 de balene au eşuat pe o plajă din Australia de Vest. 135 au murit. VIDEO

61948548
Instagram

Peste 150 de balene au eşuat vineri în statul Australia de Vest, a informat Ministerul pentru Pescuit din Australia, citat de DPA.

Grupul de balene pilot cu înotătoarea scurtă a eşuat pe plaja Golfului Hamelin, în apropierea oraşului Augusta, la 315 kilometri sud de Perth, a indicat ministerul amintit într-o declaraţie.

Potrivit The Guardian, 135 de balene au murit, iar o operaţiune pentru salvarea celor rămase în viaţă este în prezent în curs de desfăşurare.

Autorităţile au închis toate plajele dintre Golful Hamelin şi Boranup până la o notificare ulterioară, pentru a se putea ocupa de acest incident.

Potrivit declaraţiei ministerului, a fost emisă şi o alertă de rechini din cauza numeroaselor carcase de balenă din zonă.

Un adult de balenă pilot cu înotătoarea scurtă are o lungime de aproximativ cinci metri şi cântăreşte până la trei tone. Specia poate fi întâlnită în apele tropicale şi subtropicale.

Potrivit DPA, nu este prima dată când un astfel de incident are loc în zonă. În 2009, peste 80 de balene pilot şi delfini au murit după ce au eşuat în Golful Hamelin.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicatia Stirile ProTV pentru telefoane Android si iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
61948539
Poveștile românilor care au murit în explozia de la uzina din Cehia

5 români au pierit într-o explozie care a avut loc joi, într-o uzină din Cehia. Din primele informaţii, aceştia lucrau într-un depozit unde o cisternă cu combustibil ar fi sărit în aer.

61948537
Tentativă de suicid în Parlamentul olandez, în timpul dezbaterilor. Ce l-a supărat pe bărbat

Un incient a avut loc, joi, în Parlamenul olandez, după ce un bărbat s-a aruncat de la balconul destinat publicului, în timpul dezbaterilor.

61947887
Statele din UE vor ca rețelele sociale să ofere o „protecție totală a vieții private”

Statele membre ale Uniunii Europene vor ca rețelele sociale și platformele digitale să garanteze „o protecție totală a vieții private”. Precizarea vine în contextul folosirii datelor a milioane de utilizatori Facebook.

Recomandări
Shutterstock sibiu oameni pe strada
Statul ar putea prelua companii strategice cu probleme financiare și le-ar putea șterge datoriile. Ce prevede proiectul

Statul ar putea prelua activele unor companii considerate strategice pentru economia națională, inclusiv prin stingerea datoriilor pe care acestea le au către buget.

Calin georgescu tribunal inquam photos george calin 9
Călin Georgescu, a patra zi la DIICOT pentru percheziții informatice în dosarul fraudei de 1,1 milioane de euro

Fostul candidat la alegerile prezidenţiale Călin Georgescu a ajuns vineri dimineaţa la sediul DIICOT, unde continuă pentru a patra zi percheziţiile informatice asupra dispozitivelor electronice ridicate de la vila familiei din Mogoşoaia.

Tollro
Probleme ”tehnice” cu rovinieta. Din nou, platforma TollRo nu funcționează. CNAIR anunță că șoferii nu vor fi sancționați

Compania Nationala de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunțat, vineri, 09 octombrie, că platforma TollRo, noul sistem de taxare rutieră pentru anumite categorii de vehicule, înregistrează ”disfuncționalități temporare”.