Percheziții într-un dosar care vizează serviciile externalizate de la Morga din Galați

×
Publicitate

Percheziţii la Spitalul Clinic de Urgenţă din Galaţi. Procurorii Direcţiei Generale Anticorupţie au descins joi dimineaţă, însoţiţi de jandarmi, la Serviciul de Achiziţii.

 

Ei au cerut, din câte se pare, documente referitoare la investiţiile făcute de Serviciul de Medicină Legală, care funcţionează în cadrul spitalului.

Anchetatorii au făcut, dimineaţă, percheziţii şi la domiciliile unor angajaţi ai Serviciului de Medicină Legală. Din câte se pare, este vorba despre o serie de contracte încheiate cu prestatorii unor servicii care au fost externalizate de la Morga din Galaţi.

Procurorii au cerut copii de pe aceste contracte şi au solicitat şi alte documente de la Serviciul de Achiziţii al Spitalului Clinic de Urgenţă. În tot acest timp, holul pe care se află şi biroul managerului, biroul juridic sau cel economic a fost păzit de jandarmi mascaţi, care nu i-au lăsat să între decât pe angajaţii care lucrează în cadrul acestor servicii.

Deocamdată, procurorii DGA nu au făcut nicio declaraţie şi nu au dat vreun comunicat, aşa că urmează să aflăm în scurt timp, oficial, care este prejudiciul şi, mai ales, care sunt persoanele vizate de ei.

Articol recomandat de sport.ro
BREAKING NEWS Edi Iordănescu, aproape să devină noul selecționer!
BREAKING NEWS Edi Iordănescu, aproape să devină noul selecționer!
Citește și...
61916448
La un an de la deflagrația dintr-un bloc din Bistrița, oamenii încă nu s-au întors în case

A trecut un an de la cumplita deflagraţie produsă într-un bloc din Bistriţa, când 47 de familii au avut de suferit, iar unii dintre locatari au ajuns la mila prietenilor şi a rudelor.

61916449
S-a internat la un spital din Iași cu o bătătură la picior, iar după 2 săptămâni a murit

Anchetă la Spitalul "Sfântul Spiridon" din Iaşi, după ce un pacient de 58 de ani ar fi murit din cauza unei infecţii luate în unitatea medicală.

61904663
Jaf neobișnuit într-un magazin. Hoții au cerut un dolar

Doi hoți din Massachusetts, care au jefuit un magazin, au făcut o solicitare neobișnuită. Astfel, bărbații au plecat din magazin cu un singur dolar.

Recomandări
Agerpres luca niculescu nicusor dan
Ce îi cer partidele premierului desemnat Luca Niculescu pentru a-i vota guvernul. „Liniile roșii” trasate de liderii politici

Înainte de a se întâlni cu premierul desemnat, partidele din Parlament au anunțat unele dintre condițiile, dar și „liniile roșii” pe care le au pentru a susține un guvern condus de Luca Niculescu.

Cristela georgescu agerpres
Noi percheziții în dosarul lui Călin Georgescu. Cristela Georgescu, chemată la DIICOT pentru a treia zi la rând

Cristela Georgescu a ajuns joi, pentru a treia zi consecutiv, la DIICOT, unde continuă perchezițiile informatice în dosarul în care Călin Georgescu este acuzat de înșelăciune cu un prejudiciu de 1,1 milioane de euro.

Vlcsnap 2026 10 08 10h14m13s506
A început pelerinajul Sfintei Parascheva de la Iași. Peste 11.000 de oameni așteaptă deja la racla Cuvioasei

La Iași, a început, în joi dimineață, cel mai mare pelerinaj din țară. Timp de o săptămână, sute de mii de oameni sunt așteptați să treacă pe la racla Sfintei Parascheva.