Cazul semafoarelor accesate ilegal în Capitală: 4 suspecți. Anunțul viceprimarului

62011614

Patru persoane sunt suspectate că ar fi accesat ilegal sistemul de semaforizare de la o trecere de pietoni din Bucureşti, modificând diagramele, a declarat viceprimarul Capitalei Aurelian Bădulescu.

Acesta a explicat că opt persoane ştiau cum să acceseze caseta semaforului, patru dintre acestea fiind angajaţi ai Companiei Municipale de Management al Traficului, asupra cărora însă nu planează nicio bănuială.

Poliţia a anunţat că face cercetări, fiind sprijinită de specialişti ai Companiei Municipale Management Trafic Bucureşti.

Conform news.ro, Bădulescu a explicat la Antena 3 că sunt opt persoane care pot accesa caseta semafoarelor şi care ştiu şi să modifice diagramele. Patru dintre acestea sunt angajaţi ai Companiei Municipale de Management al Traficului, în cazul lor neexistând nicio suspiciune de implicare în acest incident, astfel că cercul suspecţilor se restrânge la patru persoane.

Viceprimarul Capitalei a menţionat că persoana care a introdus alte diagrame este o persoană care a lucrat la acest sistem.

Citește și
Șoferii străini care nu plătesc amenzile primite în România nu vor mai putea părăsi țara. Datorii de milioane de euro
Șoferii străini care nu plătesc amenzile primite în România nu vor mai putea părăsi țara. Datorii de milioane de euro

De asemenea, Bădulescu a precizat că este vorba despre o intervenţie mecanică de pe spaţiul public, fiind necesar un anumit tip de cheie pentru extragerea capacului casetei semaforului.

În prezent, nu mai există niciun pericol şi nici nu a existat din data de 28 decembrie, când a fost constatată intervenţia neautorizată, a mai spus Aurelian Bădulescu.

El a refuzat să dea detalii suplimentare, argumentând că este o anchetă în curs a cărei derulare ar putea fi periclitată.

Anunţul Poliţiei Capitalei

Poliţia Capitalei a transmis că sâmbătă seară, la sediul Secţiei 12 Poliţie, un reprezentant al Companiei Municipale de Management al Traficului Bucureşti a sesizat că s-ar fi intervenit la semaforizarea de pe Bulevardul Nicolae Grigorescu - Policlinica Titan, sector 3, fiind modicat programul de semaforizare.

"Ca prime măsuri, la faţa locului s-au deplasat echipaje ale Brigăzii Rutiere şi de siguranţă publică, pentru a asigura fluenţa traficului, precum şi pentru efectuarea unor investigaţii şi aplicarea măsurilor din competenţă. Pe parcursul zilei de astăzi se vor desfăşura mai multe activităţi, în care vor fi implicaţi şi specialişti ai Companiei Municipale de Management al Traficului Bucureşti. Au fost solicitate date necesare în conturarea situaţiei de fapt, urmând a se stabili şi situaţia de drept", precizează poliţiştii bucureşteni.

Comunicatul Companiei Municipale Management Trafic Bucureşti S.A

Primăria Capitalei a reclamat sâmbătă accesări ilegale ale sistemului de semaforizare din Capitală, care ar fi putut avea consecinţe deosebit de grave in privinţa circulaţiei automobilelor şi a siguranţei cetăţenilor.

Reprezentanţii Companiei Municipale Management Trafic Bucureşti S.A., în calitate de operatori ai sistemului de semaforizare din Capitală, au depus o plângere penală după ce timp de două zile, în 28 şi 29 decembrie, au avut loc accesări ilegale ale echipamentelor, cu potenţiale consecinţe deosebit de grave.

"Mai exact, s-a constatat ca au fost deschise dulapurile care conţin automatele de dirijare dintr-o intersecţie (deşi acestea au sisteme de siguranţă) şi au fost introduse alte diagrame decât cele autorizate (care stabilesc timpii pentru culorile roşu şi verde ale semafoarelor şi trecerilor de pietoni)", precizează compania, adăugând că, "dacă echipele de intervenţie ale Companiei Municipale Management Trafic Bucureşti S.A. nu interveneau cu promptitudine exista un risc ridicat de producere a unor accidente rutiere deosebit de grave (de exemplu, semafoarele puteau afişa culoarea verde din toate direcţiile)".

După prima accesare a dispozitivului trecerii de pietoni din faţa Policlinicii Titan, din data de 28 decembrie, situaţia a fost remediată rapid iar sistemul a fost verificat din punct de vedere tehnic, fiind exclusă varianta unei erori. În 29 decembrie, a avut loc însă o nouă accesare, în acelaşi loc, iar semaforul trecerii de pietoni, în loc să urmeze ciclul de culori roşu-verde, a rămas blocat pe culoarea galben intermitent.

"Menţionăm faptul că, din punct de vedere tehnic, doar persoane specializate, care au cunoştinţele şi echipamentele necesare pot să acceseze automatele de dirijare şi să modifice diagramele. În zona Policlinicii Titan există mai multe camere de supraveghere şi în aceste momente se lucrează la identificarea persoanelor care au intervenit la echipamente", anunţa Compania Municipală Management Trafic Bucureşti S.A, atrăgând atenţia că asemenea acţiuni sunt ilegale şi pot avea consecinţe deosebit de grave asupra circulaţiei automobilelor şi siguranţei pietonilor.

"Considerăm că, în cazul în care organele abilitate vor constata că a fost vorba despre acte de sabotaj, ţintele fiind Primăria Capitalei si companiile municipale, nicio miză nu poate justifica discreditarea unor instituţii cu preţul unor vieti omenesti", precizau reprezentanţii companiei.

Articol recomandat de sport.ro
Halep, mesaj pentru cei doi bărbați care i-au marcat viața: „Suflete minunate!“
Halep, mesaj pentru cei doi bărbați care i-au marcat viața: „Suflete minunate!“
Citește și...
Șoferii străini care nu plătesc amenzile primite în România nu vor mai putea părăsi țara. Datorii de milioane de euro
Șoferii străini care nu plătesc amenzile primite în România nu vor mai putea părăsi țara. Datorii de milioane de euro

Șoferii străini care nu își achită amenzile rutiere primite în România nu vor mai putea să iasă din țară, până nu fac dovada plății.

Hoții cu cea mai îngrijită piele din Botoșani. Cum au fost prinși 2 veri după ce au furat de două ori creme dintr-o farmacie
Hoții cu cea mai îngrijită piele din Botoșani. Cum au fost prinși 2 veri după ce au furat de două ori creme dintr-o farmacie

Doi tineri din Botoșani, unul de 21 de ani, celălalt de 16, veri între ei, au fost surprinși de camerele de supraveghere dintr-o farmacie în timp ce furau mai multe produse cosmetice. 

Buzoianu: Rețeaua națională nu mai face față boom-ului de panouri fotovoltaice, avem nevoie urgentă de stocare
Buzoianu: Rețeaua națională nu mai face față boom-ului de panouri fotovoltaice, avem nevoie urgentă de stocare

Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP) şi Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) au pregătit mai multe scenarii cu proiecte şi programe ce vor fi finanţate din bugetul AFM, pe care le vor propune Ministerului de Finanţe.

Recomandări
Incidente la protestul minerilor din București. Unii participanți s-au îmbrâncit cu jandarmii, s-au folosit gaze lacrimogene
Incidente la protestul minerilor din București. Unii participanți s-au îmbrâncit cu jandarmii, s-au folosit gaze lacrimogene

O mie de mineri protestează marți în fața Guvernului, nemulțumiți că mulți dintre colegii lor rămân fără locuri de muncă, iar noul contract colectiv de muncă nu a fost încă semnat.

Surpriză. Guvernul a amânat ședința în care ar fi trebuit să plafoneze adaosul la carburanți
Surpriză. Guvernul a amânat ședința în care ar fi trebuit să plafoneze adaosul la carburanți

Ședința extraordinară de Guvern anunțată pentru marți, 24 martie, a fost amânată ”pentru o dată care va fi anunțată ulterior”, au anunțat reprezentanții Executivului.

Fabrică de bani descoperită în Suceava. Trei români și un italian au falsificat 1,2 milioane de euro
Fabrică de bani descoperită în Suceava. Trei români și un italian au falsificat 1,2 milioane de euro

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Iași, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Iași, au descoperit marți, 24 martie 2026, o fabrică de bani falși în județul Suceava.