Patru case din Babadag au fost distruse de flăcări într-o oră. Unul dintre proprietari fusese amenințat cu un incendiu

×
Publicitate

Este anchetă la Babadag, în județul Tulcea, după ce patru case au ars marți dmineață, iar pagubele sunt însemnate.

Flăcările uriașe s-au extins rapid alimentate de vânt și în mai puțin de o oră au distrus cele patru locuințe în proporție de peste 80 la sută.

Anchetatorii spun că focul ar fi fost pus intenționat. Oamenii legii nu excud nici varianta unei spargeri, urmate de incendiere.

Focul a izbucnit la ora 3 și 40 de minute, marți dimineață. La fața locului au sosit echipajele de pompieri care s-au luptat cu flăcările mai bine de două ore.

Din cauza vântului care a suflat cu putere, vâlvătăile s-au extins rapid și au cuprins patru locuințe.

Două dintre ele au fost distruse aproape în totalitate, o a treia a fost afectată parțial iar la a patra a ars o parte din acoperiș. Pompierii s-au luptat mai bine de trei ore pentru a stinge flăcările.

Ancheta specialiştilor de la ISU Tulcea arată ca focul a fost pus intenționat.

Din fericire, nu au fost victime.

Există martori care spun că proprietarul primei locuințe care a luat foc s-ar fi certat în cursul zilei cu mai mulți tineri din localitate care l-au amenințat că îi vor da foc la casă.

Pe de altă parte specialiștii de la ISU au luat probe care atestă faptul că incendiul a fost provocat. Există un cerc de suspecți iar marți oamenii legii îi vor audia. 

Focul, pus intenționat

Daniel Năstase, purtător de cuvânt ISU Tulcea: ,,Incendiul se manifesta cu flacără deschisă la patru locuințe și s-a intervenit operativ pentru limitatrea extinderii flăcărilor și localizarea incendiului. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost acțiune intenționată”.

Localnic: „Nu aveau curent, nu avea de unde să ia de la priză, de la aparat sau de la televizor”.

Reporter: Credeți că a pus cineva focul?

Localnic: „Sigur. Sigur a intrat cineva în casă. A intrat, a băgat foc și a plecat. Din cauza asta a luat foc. Altceva nu avea ce să fie. Tot cineva i-a dat foc".

Localnic:
„M-am trezit pe la ora 03.30 și areda focul. Mare, mare, mare de tot era flacăra. Am sunat la 112. Au venit pompierii”.

Localnic: „Am văzut cum a luat casa foc. Era flacăra mare. Două case au luat foc. Bătea și vântul. Ambele case erau lipite".

25 de persoane, adulți și copii, au fost în pericol

Georgian Caraman, primar Babadag: ,,Până au ajuns pompierii, polițiștii i-au evacuat pe toți cei care stăteau în imobilele respective, au scos buteliile, mașinile din curțile respective, după care, după ce au venit pompierii, au asigurat zona”.

Ancheta pompierilor arată că incendiul a fost pus intenționat. Anchetatorii nu exclud nici varianta unei răzbunări sau a unei spargeri urmată de incendierea zonei.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
Citește și...
62288953
Ziua Bucureștiului. Ce s-a întâmplat pe 20 septembrie 1459 și legenda privind fondarea Capitalei
Ziua Bucureștiului se sărbătorește în fiecare pe an pe 20 septembrie, data la care a fost atestată documentar „Cetatea București”.
62287508
33 de persoane, înșelate după ce au participat la o tombolă. Care erau condițiile de participare
Au participat la o tombolă și au rămas fără 200 de mii de lei. Este vorba despre 33 de persoane din județul Cluj, care au crezut că au șansa de a câștiga o vacanță.
62288981
O femeie de 58 de ani a fost găsită moartă. Principalii suspecții sunt chiar soțul și fiul său
Procurorii din Mehedinți trebuie să facă lumină în cazul unei femei de 58 de ani care a fost găsită moartă în casă, luni seară.