Pacienţi decedaţi la Murgeni | De unde proveneau alimentele din peşte, trimise de la Mănăstirea Floreşti la spital

×
Publicitate

Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Vaslui a demarat, în noaptea de miercuri spre joi, controale la Mănăstirea Floreşti şi la Spitalul de Psihiatrie Murgeni.

Trei pacienţi au murit şi alţi 27 au fost internaţi în spital, verificările arătând că aproximativ 170 de porţii de ciorbă şi peşte pangasius cu legume au fost trimise de la mănăstire la spital. Mănăstirea a fost amendată pentru că nu avea dreptul să presteze activităţi de catering, scrie News.ro.

„Noi ne-am autosesizat, instituţia a trimis două echipe: una la mănăstirea Floreşti şi o alta la Spitalul de Neuropsihiatrie din Murgeni. Investigaţiile noastre s-au finalizat spre dimineaţă, au fost luate măsurile legale, s-au recoltat probe care au ajuns la Institutul de Igienă şi Sănătate Publică din Bucureşti, aşteptăm rezultatul investigaţiilor. Se bănuieşte că peştele ar putea fi incriminat. În ziua de marţi, mănăstirea Floreşti a dus 170 de porţii de ciorbă din peşte cu perişoare din peşte şi respectiv peşte prăjit cu legume, pangasius”, a declarat, joi, pentru News.ro, directorul DSVSA Vaslui, Nelu Munteanu.

Potrivit acestuia, peştele a fost cumpărat cu factură fiscală de la un depozit din Bîrlad. Controalele vor fi extinse şi la acest depozit.

„Sigur că vom merge mai departe cu investigaţii cu privire la sortimentul de peşte”, a precizat directorul DSVSA Vaslui.
Întrebat dacă autorităţile au aflat deja dacă din lotul de peşte care a fost vândut din depozitul din Bârlad şi din care au fost preparate alimentele trimise către spital au fost puse în vânzare cantităţi şi pe piaţa din Vaslui, Nelu Munteanu a răspuns: „Vom afla în urma anchetei pe care o vom face astăzi, la depozit, ce pot să spun este că nu am mai avut nicio semnalare privind îmbolnăviri în rândul eventualilor consumatori finali”.

În ceea ce priveşte cantina spitalului, oficialul DSVSA a precizat că aceasta are autorizaţie sanitar-veterinară, au fost controale în trecut acolo şi din punctul de vedere al igienei nu au fost semnalate probleme.

Mănăstirea Floreşti a fost amendată pe motiv că nu era autorizată din punct sanitar-veterinar pentru activităţi de cantină-catering. Amenda a fost aplicată în baza Hotărârii de Guvern 984, art. 6 alin. b) punctul 9, act normativ care prevede că sancţiunile în astfel de situaţii sunt cuprinse între 40.000 şi 50.000 de lei.

Trei pacienţi de la Spitalul de Psihiatrie Murgeni, judeţul Vaslui, au murit şi un altul este în stare gravă, după ce toţi cei internaţi au mâncat alimente pe bază de peşte, oferite de o mănăstire, anunţă Ministerul Sănătăţii.

Alţi 29 de pacienţi au fost transferaţi la Spitalul din Bârlad şi la UPU Vaslui.

La Spitalul din Murgeni sunt internate peste o sută de persoane.

Cinci pacienţi de la Spitalul de Psihiatrie Murgeni au ajuns la pitalul de Boli Infecţioase din Iaşi

Cinci pacienţi de la Spitalul de Psihiatrie Murgeni, unde trei persoane au murit având simptome de toxiinfecţie alimentară, se află internaţi la Spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi, starea lor fiind bună.

Este vorba despre trei bărbaţi şi două femei, pacienţii fiind aduşi, în cursul nopţii de miercuri spre joi, la spitalul din Iaşi, scrie News.ro.

„Pacienţii prezentau simptome specifice de toxiinfecţie. Starea lor este una bună în momentul de faţă. Nu pun probleme din punct de vedere cardio-respirator. Sunt stabili şi nu necesită îngrijire de terapie intensivă. Cu toate acestea sunt atent monitorizaţi multidisciplinar”, a declarat managerul Spitalului de Boli Infecţioase din Iaşi, medicul Florin Roşu.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
Citește și...
62404865
Cuba Gooding Jr, judecat pentru agresiune sexuală, după ce și-a recunoscut vinovăția. Legea invocată de reclamante

Cuba Gooding Jr. va fi judecat pentru agresiune sexuală, după ce două femei au depus plângere împotriva lui, iar în cadrul urmăririi penale actorul s-a declarat vinovat.

62404897
Dosar penal în cazul pacienţilor de la Spitalul de Psihiatrie Murgeni. Trei au murit după ce au consumat pește

Poliţiştii au deschis dosar penal în cazul de la Spitalul de Psihiatrie Murgeni.

62404862
Val de spargeri din locuințe într-o localitate din Ilfov. Autoritățile sunt în alertă

Localnicii din Săftica, una dintre localitățile cu oameni înstăriți din Ilfov, sunt în alertă după un val de spargeri din locuințe.

 

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.