Pacient COVID în vârstă de 49 de ani din Galați, găsit mort în casă după ce a refuzat internarea

×
Publicitate

Tragedie într-o familie din Galaţi. Un bărbat în vârstă de 49 de ani a fost găsit mort în casă, după ce a fost diagnosticat cu COVID-19, dar a refuzat să fie internat în spital.

Alarma a fost dată de un vecin care voia să îl ajute cu aprovizionarea, dar a observat că nimeni nu îi mai răspunde nici la uşă, nici la telefonul mobil. Pompierii au spart uşa apartamentului şi l-au găsit pe proprietar fără viaţă.

Atât bărbatul de 49 de ani, cât şi soţia lui, au fost testaţi de un echipaj de la ambulanţă în urmă cu 9 zile. Rezultatele probelor Real Time PCR au fost pozitive, iar femeia a fost internată într-un spital din Galaţi. Soţul ei, însă, a refuzat să plece de acasă.

Teodora Diaconiţa, purtător de cuvânt prefectura Galaţi: "Bărbatul a fost confirmat cu coronavirus. La fel a fost confirmată cu coronavirus şi soţia acestuia. Doar doamna a vrut să fie transportată la spital, domnul a refuzat transportul şi a preferat să rămână la domiciliu".

Bărbatul era contactat periodic de un vecin, care voia să se asigure că se simte bine şi să îl ajute la cumpărături. De două zile, însă, a constatat că nu mai răspunde, aşa că a sunat la 112. La adresa au ajuns poliţişti, un echipaj de la ambulanţa şi militarii de la ISU, care au spart uşa.

Mihai Polinschi, Serviciul de Ambulanţă Galaţi: "Era un bărbat în pat. Era decedat de circa şase ore, sau peste șase ore. Din relatările administratorului blocului, deşi el ar fi refuzat orice ajutor, se vedea pe faţa lui, mă rog, că nu se simte bine. Dar el a refuzat orice ajutor."

La cerere, soţia bărbatului a fost externată, dar va mai rămâne în izolare. Medicii atrag atenţia că starea de sănătate a bolnavilor de COVID-19 se poate înrăutăţi rapid, aşa că recomanda internarea în spital.

Mihai Polinschi, Serviciul de Ambulanţă Galaţi: "Mulţi fac greşeala de a rămâne acasă. Îşi fac teste rapide cumpărate de ei de la farmacie şi stau acasă. Nu este recomandat să stea acasă, pentru că au fost situaţii în care pacienţii, după 2, 3 zile de covid, chiar dacă nu aveau simptome. Plămânii erau afectaţi peste 50 la sută."

Cei doi soţi erau de loc din Republica Moldova şi stăteau cu chirie în Galaţi.

 

Articol recomandat de sport.ro
Stadionul este gata! Are 18.500 de locuri, a costat 50 de milioane de euro și arată spectaculos
Stadionul este gata! Are 18.500 de locuri, a costat 50 de milioane de euro și arată spectaculos
Citește și...
62187194
Poliţiştii din Târgu Jiu au ieşit prin pieţe, să îi înveţe pe oameni cum să se ferească de hoți
În perioada sărbătorilor, când toate locurile sunt mai aglomerate, cei neatenţi pot deveni ținta hoților. Ca să prevină un număr mare de furturi, poliţiştii din Târgu Jiu au ieşit marți prin pieţe, să îi înveţe pe oameni cum să se ferească.
62187192
Un șofer a parcurs peste 50 de km pe contrasens, pe DN1, în toiul nopții, cu 130 km/h
Un şofer a rulat în toiul nopţii kilometri întregi pe contrasens. S-a întâmplat pe DN1 în Prahova, între Floreşti şi Băneşti.
62169829
Gheorghiţă: România a început demersuri pentru certificatul verde folosit la nivel european
Preşedintele Comitetului naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva SARS-CoV-2, Valeriu Gheorghiţă, a confirmat marţi că România a început demersuri pentru certificatul verde de vaccinare, scrie Agerpres.