OTV, amendat de CNA chiar daca nu mai are licenta, pentru abateri in campania pentru parlamentare

61258147

OTV, care nu mai are licenta audiovizuala incepand de marti, a fost amendat, joi, de CNA, cu suma de 100.000 de lei, din cauza ca pe 9 decembrie, ziua votului pentru alegerile parlamentare, a continuat campania electorala.

Sanctiunea a fost propusa de Laura Georgescu, presedintele Consiliului National al Audiovizualului (CNA). Propunerea acesteia a generat o intrebare din partea membrilor CNA care au dorit sa stie daca mai este posibila aplicarea unei amenzi postului OTV, in conditiile in care acestuia i-a fost retrasa licenta audiovizualului in sedinta Consiliului de marti, 22 ianuarie, iar televiziunea lui Dan Diaconescu si-a incetat emisia in aceeasi zi.

Reprezentanta Departamentului Juridic al Consiliului National al Audiovizualului a mentionat ca, din punctul sau de vedere, aplicarea unei astfel de amenzi nu este posibila.

"Opinia mea este ca nu se poate acorda amenda pentru ca la data emiterii actului, astazi, radiodifuzorul nu mai exista, chiar daca el a exisat la data savarsirii faptei. Este principiul de drept prin care actul administrativ este prezumat legal intotdeauna", a spus aceasta. "Asta inseamna ca OTV nu poate fi considerat vinovat pana la pronuntarea instantei. Daca suntem actionati in instanta, nu vom intra pe fond, vom pierde prin exceptie", a mai spus aceasta.

"Dezbatem, de fapt, un viciu de procedura. Sunt trucuri avocatesti. Daca ma fac ca nu vad asta... Am luat in calcul ca datele pot anticipa un viciu de procedura. Ca manager al acestei institutii imi asum, adica, daca pierd acest proces, il asum. Imi asum pierderea acestui proces sau, dupa creierul meu, castigarea lui", a spus, in schimb, Laura Georgescu, presedintele CNA.

Pe de alta parte, Valentin-Alexandru Jucan, membru al CNA, a spus ca societatea Ocram Televiziune SRL, care a detinut licenta OTV, exista in continuare, chiar daca televiziunea nu mai emite.

In acest context, sanctiunea propusa de Laura Georgescu - amenda in cuantum de 100.000 de lei - a fost adoptata de membrii Consiliului cu 8 voturi "pentru" (Lornad Turos, Monica Gubernat, Viorel Vasile Buda, Laura Georgescu, Cristina Trepcea, Rasvan Popescu, Valentin-Alexandru Jucan si Christian Mititelu) si doua voturi "impotriva" (Narcisa Iorga si Florin Gabrea).

Pe de alta parte, tot in sedinta de joi, CNA a decis sa amendeze cu cate 30.000 de lei Antena 3 și B1 TV si sa someze public Romania TV.

Dupa mai multe runde de vot cauzate de faptul ca numarul insuficient de voturi a impiedicat adoptarea vreunei propuneri de sanctiune, posturile B1 TV si Antena 3 au fost sanctionate cu cate 30.000 de lei fiecare. Pentru amenda aplicata postului Antena 3 au votat Florin Gabrea, Lorand Turos, Narcisa Iorga, Laura Georgescu, Cristina Trepcea si Valentin Jucan, iar votul "impotriva" si l-au exprimat Monica Gubernat, Christian Mititelu, Rasvan Popescu si Viorel Vasile Buda.

Deoarece propunerea initiala de sanctionare a postului B1 TV cu o amenda de 20.000 de lei a fost respinsa din cauza neintrunirii numarului de voturi, Monica Gubernat, membru al CNA, a propus aplicarea unei amenzi de 30.000, ca si in cazul Antenei 3. Propunerea acesteia a fost adoptata cu sase voturi "pentru" (Lorand Turos, Monica Gubernat, Viorel Vasile Buda, Laura Georgescu, Christian Mititelu si Cristina Trepcea) si patru voturi "impotriva" (Valentin Jucan, Rasvan Popescu, Narcisa Iorga si Florin Gabrea).

Narcisa Iorga a considerat ca decizia este "tributara politic si partinitoare" postului Antena 3, care a incalcat, la fel ca OTV, aceleasi articole din Legea audiovizualului si din Decizia CNA, cu privire la reflectarea campaniei electorale. "OTV si Antena 3 sunt la fel de vinovate facand propaganda eficienta in favoarea unui partid", a spus Narcisa Iorga, considerand ca ambele posturi trebuie sa fie amendate cu cate 100.000 de lei.

"Consider ca decizia luata cu majoritate de voturi este una semnificativ politica, anume de a proteja interesele postului de televiziune Antena 3 si implicit mentionez ca am propus amendarea posturilor OTV si Antena 3 in acelasi cuantum de 100.000, apreciind ca ambele posturi au facut propaganda in ziua votului doar in avantajul unui competitor electoral, fara respectarea obligativitati pluralismului de opinii, anume PPDD si respectiv USL. De asemenea, am propus sanctiuni de 50.000 de lei pentru B1 si Romania TV pentru dezechilibrele inregistrate de aceste doua posturi in reflectarea alegerilor parlamentare.

Majoritatea membrilor CNA insa au dorit sa demonstreze ca posturile B1 si Antena 3 au comis abateri la fel de grave, ceea ce este contrazis, practic, de realitate intrucat Antena 3 si OTV au avut abateri similare", a afirmat, ulterior, Narcisa Iorga, intr-o declaratie pentru MEDIAFAX.

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
61259325
Andreea Manta, sotia fostului consilier a lui Sorin Blejnar, trimisa in judecata pentru prostitutie

Andreea Manta, sotia fostului consilier a lui Sorin Blejnar, a fost deferita justitiei pentru prostitutie si proxenetism.

60621754
Trei persoane, retinute pentru ca au pacalit de bani bucuresteni, spunandu-le ca au castigat premii

Trei persoane au fost retinute pentru ca, recomandandu-se a fi directori de companie de telefonie sau de banca, au pretins bani de la mai multi bucuresteni, carora le-au spus ca sunt castigatori de premii de pana la 60.000 de euro.

61259249
Regele Mihai, dat in judecata de un violonist german. Sustine ca este fiul Altetei Sale

Un violonist german l-a dat in judecata pe Regele Mihai si sustine ca este fiul lui. A depus asadar o cerere de paternitate la Judecatoria Sectorului 1, prin care le cere magistratilor sa-i recunoasca oficial statutul de fiu al Regelui Mihai.

Recomandări
Nicusor da curcani scoala elevi instant nicusor dan curcani an scolar 075 inquam photos octav ganea 1
Nicușor Dan, mesaj ferm după atacurile din școli: „Regulile nu sunt suficiente dacă nu se aplică în viața de zi cu zi”

Președintele Nicușor Dan a transmis un mesaj ferm privind necesitatea asigurării unui mediu sigur în unitățile de învățământ, în contextul celor două incidente grave petrecute în școli în mai puțin de o săptămână.

Ccr agerpres
Sesizarea președintelui PSD Sorin Grindeanu, privind ordonanța SAFE, adoptată de Guvernul Bolojan, a fost admisă de CCR

Judecătorii Curții Constituționale (CCR) au decis, joi, că există un conflict de natură constituțională între Guvern și Parlament, legat de ordonanța SAFE, care a fost adoptată de Cabinetul Bolojan în perioada interimatului.

Liceu maceta pitesti pro
Filmul atacului cu maceta dintr-un liceu din Pitești. Ce le-a cerut elevul de 15 ani celor doi colegi înainte să îi taie, în toaletă

Continuă seria incidentelor grave din școli, de această dată într-un liceu din Pitești. Un elev de 15 ani, care venise de dimineață la școală înarmat cu o macetă, după cum susține directoarea unității de învățământ, a rănit un coleg.