Orban a anunțat amânarea altor măsuri de relaxare. Cum i-a amenințat pe proprietarii teraselor

×
Publicitate

Premierul Ludovic Orban s-a declarat îngrijorat de numărul de cazuri noi de coronavirus din România. ”Este o cifră care ne face să rămânem în gardă”, a spus acesta, în timpul vizitei de marți de la ALRO Slatina.

Marți, în România, au fost raportate 388 de noi îmbolnăviri. ”Evoluția numărului de cazuri ne-a determinat să amânăm alte măsuri de relaxare”, a precizat premierul. 

”Miercuri este şedinţă de Guvern, dar eu nu sunt ca alţi premieri care într-un fel votează ca premier şi în alt fel ca parlamentar. Eu am votat ca preşedinte al Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă pentru propunerea formulată de CNSU şi voi susţine în Guvern adoptarea propunerii formulate de Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă”, a spus acesta.

Orban a anunțat că proprietarii teraselor și cei ai firmele de transport în comun sunt responsabili de aplicarea măsurilor de prevenire a răspândirii noului coronavirus.

”Amendă, o dată, de două ori. Apoi, riscă să li se suspende autorizația de funcționare”, a amenințat premierul, care a subliniat că este nevoie de un act normativ, iar ministerul Sănătăți va veni cu o propunere în acest sens.

Articol recomandat de sport.ro
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Citește și...
62130512
Coronavirus România, 30 iunie. 388 de noi cazuri de infectare în ultimele 24 de ore

Coronavirus România, 30 iunie. Până marți, 30 iunie, pe teritoriul României au fost confirmate 26.970 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus. În ultimele 24 de ore s-au înregistrat 388 de noi infectări.

62111337
Tânăra incendiată în Mehedinți, în stare mai bună. Ce au declarat medicii de la Grigore Alexandrescu

Tânăra de 17 ani din Mehedinţi, incendiată de un individ care a mai ucis 5 oameni, este într-o stare mai bună.

62117525
Analiza cazurilor de COVID-19 în România. Categoria de vârstă 40-49 ani, cea mai afectată

Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT) a publicat, la 30 iunie 2020, Raportul săptămânal de supraveghere COVID-19 actualizat cu intervalul 22-28 iunie 2020.

Recomandări
Shutterstock 2814783231
Paradox politic. PSD acuză PNL că nu vrea să intre la guvernare, după ce l-a dat jos de la putere: „România nu mai are aer!”

PSD coordonează de câteva zile o campanie publică de presiune asupra PNL pentru a-l convinge să se întoarcă la guvernare, după ce l-a dat jos de la putere pe 5 mai.

Oameni pe strada ploaie bucuresti
Cod galben de ploi abundente în mai multe regiuni ale țării, de luni, și ninsori la munte. Cum va fi vremea în București

Cea mai mare parte a Munteniei, sud-estul Olteniei și Carpații de Curbură vor fi sub cod galben de ploi abundente, de luni până marți. Meteorologii anunță precipitații în toată țara, intensificări ale vântului și lapoviță și ninsoare la munte.

Shutterstock 2280825819
Mesajul Kievului după ce Trump a cerut schimbarea lui Zelenski. SUA au ajuns să spună că Rusia vrea pace, iar Ucraina război

Zelenski conduce Ucraina într-un război pentru independență și are sprijinul poporului ucrainean, care este singurul în măsură să decidă cine trebuie să-i fie președinte, a transmis Kievul, după ce Trump a cerut schimbarea lui Zelenski.