Oraşul unde DNA anchetează fostul primar, viceprimar şi secretarul primăriei

62012643

DNA Galaţi a trimis în judecată foştii edili ai oraşului Tecuci.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) - Serviciul teritorial Galaţi au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a fostului primar al municipiului Tecuci, Daniel Gerhardt Ţuchel, a fostului viceprimar Petrică Dănuţ Radovei şi a secretarului municipiului Narciza Mitruţ, se arată într-un comunicat transmis luni de biroul de informare şi relaţii publice a DNA.

Potrivit sursei citate, inculpatul Daniel Gerhardt Ţuchel, la data faptei primar al municipiul Tecuci, judeţul Galaţi, a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, Petrică Dănuţ Radovei şi Narciza Mitruţ, la data faptelor viceprimar, respectiv secretar al municipiului Tecuci, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt: în cursul anului 2013, inculpatul Ţuchel Gerhardt Daniel, primar al municipiului Tecuci, beneficiind de ajutorul celorlalţi doi inculpaţi, a depus cu rea-credinţă la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) mai multe documente false şi incomplete în scopul de a obţine în mod injust sume de bani în cadrul schemei de plată unică pe suprafaţă. O parte din documentele false depuse la APIA, printre care şi o hotărâre de Consiliu Local, au fost emise şi semnate de ceilalţi doi inculpaţi. Prin aceste demersuri, primăria municipiului Tecuci a obţinut pe nedrept fonduri nerambursabile în cuantum de 155.838 lei, sumă cu care APIA s-a constituit parte civilă în cauză.

În cauză s-a dispus instituirea sechestrului asigurator asupra unor bunuri imobile ce aparţin inculpaţilor Radovei Dănuţ Petrică şi Mitruţ Narciza.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Galaţi cu propunere de a se menţine măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

Daniel Gerhardt Ţuchel a fost primar al municipiului Tecuci în perioada 2012-2016, când a candidat din partea PNL în cadrul USL.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Diletta Leotta, apariție provocatoare într-un top mulat cu decolteul la vedere: ”Ai cei mai frumoși munți din Italia!”
FOTO Diletta Leotta, apariție provocatoare într-un top mulat cu decolteul la vedere: ”Ai cei mai frumoși munți din Italia!”
Citește și...
62020786
Cazul femeii împușcate din greșeală de un agent. Camerele din zonă au surprins momentul
Poliţiştii din Mureş l-au ridicat, luni, pe tânărul de 20 de ani care gonea pe şoselele din Mureş şi care nu a oprit la semnalele agenţilor.
62020797
Amendă uriașă pentru o tânără din București care a intrat cu Dusterul pe plajă
O bucureșteancă de 44 de ani a primit o amendă uriașă după ce a intrat cu maşina pe o plajă din Constanţa.
62020771
Proteste ale avocaților, care susțin că sunt cazuri în care câștigă doar câțiva lei
Avocaţii din 14 barouri din ţară, inclusiv din Bucureşti, protestează pentru a obţine onorarii mai mari pentru cazurile în care asistă din oficiu.