Opt percheziţii în Bucureşti şi judeţele Ilfov, Arad şi Cluj, într-un caz de evaziune fiscală în formă continuată şi agravată

62505644
Pro TV

Poliţiştii fac, marţi, opt percheziţii în Bucureşti şi în judeţele Ilfov, Arad şi Cluj, într-un dosar penal de evaziune fiscală în formă continuată şi agravată.

Potrivit anchetatorilor, trei administratori ai unei societăţi comerciale sunt acuzaţi că, timp de doi ani, ar fi omis, în parte, înregistrarea în documentele contabile a tuturor operaţiunilor comerciale şi veniturilor, în valoare de peste 14.000.000 de lei, realizate din servicii de transport, prin intermediul unei platforme ride-sharing. Prejudiciul astfel creat bugetului de stat este de aproape trei milioane de lei

Potrivit Poliţiei Capitalei, marţi, 27 mai, poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti- Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice au pus în executare opt mandate de percheziţie domiciliară, în municipiul Bucureşti şi în judeţele Ilfov, Arad şi Cluj, într-un dosar penal privind săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală în formă continuată (35 de acte materiale) şi agravată.

Din datele şi probele administrate în cauză, a rezultat presupunerea rezonabilă că, în perioada ianuarie 2022 - aprilie 2024, trei bărbaţi, cu vârste de 39, 51, respectiv 72 de ani, având calitatea de administratori ai unei societăţi comerciale, s-ar fi sustras de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale, constând în aceea că ar fi omis, în parte, înregistrarea în documentele contabile a tuturor operaţiunilor comerciale şi veniturilor, în valoare de peste 14.000.000 de lei, realizate în urma prestărilor de servicii de transport, prin intermediul unei platforme ride-sharing.

Din cercetări, s-a stabilit că prejudiciul cauzat bugetului de stat este de peste 2.940.000 de lei.

Astfel, în vederea administrării materialului probator, marţi, au fost puse în executare opt mandate de percheziţie domiciliară, fiind identificate şi ridicate mai multe bunuri de interes în cauză.

În acest context, 13 persoane, suspecţi şi martori, vor fi conduse la audieri, faţă de acestea urmând a fi dispuse măsurile legale ce se impun.

Cercetările sunt continuate de către poliţişti din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală, în formă continuată (35 de acte materiale) şi agravată.

Articol recomandat de sport.ro
BREAKING NEWS Edi Iordănescu, aproape să devină noul selecționer!
BREAKING NEWS Edi Iordănescu, aproape să devină noul selecționer!
Citește și...
62547171
Ursula von der Leyen l-a felicitat telefonic pe Nicușor Dan după învestire: „Acum eşti preşedintele tuturor românilor”

Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că l-a felicitat printr-un apel telefonic pe Nicușor Dan, care luni și-a preluat mandatul de președinte al României.

62547149
Bucureștiul va fi vedeta unui nou film de prezentare, la Zilele Filmului Românesc. Când va fi lansat

Filmul de prezentare dedicat orașului București va fi lansat în cadrul Zilelor Filmului Românesc organizate de Strada Film Internațional.

62547098
Cod roșu de inundații în Covasna, Harghita și Brașov. Zeci de gospodării sub ape. Avertismentul hidrologilor

Alertă extremă de inundații în județele Covasna, Harghita și Brașov, unde mai multe râuri amenință să se reverse.

Recomandări
Luca niculescu inquam george calin 1
SURSE: Dodecalogul PSD pentru Luca Niculescu. Ce vor social-democrații în schimbul voturilor pentru viitorul Guvern

În timpul discuțiilor de la sediul PSD, liderii social-democrați i-ar fi transmis premierului desemnat Luca Niculescu o listă cu 12 măsuri ugente, transmit surse politice.

Sorin grindeanu
PSD, decizia finală referitoare la premierul desemnat, Luca Niculescu. Anunțul lui Sorin Grindeanu

Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a anunțat într-o conferință de presă că social-democrații ar putea susține Guvernul premierului desemnat, Luca Niculescu, dacă vor fi îndeplinite două condiții.

Vlcsnap 2026 10 08 10h14m13s506
A început pelerinajul Sfintei Parascheva de la Iași. Peste 11.000 de oameni așteaptă deja la racla Cuvioasei

La Iași, a început, în joi dimineață, cel mai mare pelerinaj din țară. Timp de o săptămână, sute de mii de oameni sunt așteptați să treacă pe la racla Sfintei Parascheva.