Omul de afaceri care a construit primul metru de autostradă în Moldova primește ajutoare

62026176
Facebook.com

Două firme din Câmpina au anunțat că își vor suspenda activitatea pe 15 martie, timp de 15 minute, ca răspuns la apelul omului de afaceri sucevean Ștefan Mandachi, care a construit din banii săi primul metru de autostradă din Moldova.

Într-un filmuleț postat pe YouTube, Ștefan Mandachi a anunțat că pe 15 martie, la ora 15.00, va suspenda activitatea restaurantelor de tip fast-food pe care le deține, timp de un sfert de oră.

„Este un protest de solidaritate pentru că, asemeni lui Ștefan Mandachi, și noi suntem nemulțumiți de lipsa de interes a autorităților față de construcția de autostrăzi în România. Noi vrem autostrada Ploiești - Brașov, despre care se vorbește de atâta vreme, dar nu se face nimic!”, se menționează într-un comunicat de presă transmis de cele două firme, informează Câmpinatv.ro.

Luni, omul de afaceri din Suceava preciza că inițiativa sa reprezintă un gest de protest față de lipsa autorităților privind construcția de autostrăzi în zona Moldovei, dar și în restul României. Totodată, el a subliniat că gestul său este unul personal și că nu face parte din niciun partid.

Astfel, și reprezentanții firmelor din Câmpina și-au exprimat nemulțumirea față de aceași situație de pe drumurile din România.

„Drumurile naționale sunt sufocate, pierdem timp prețios, pierdem ore și zile din viața noastră în coloane nesfârșite. Șoselele noastre sunt cele mai periculoase din Europa, mii de oameni mor în fiecare an în accidente rutiere din cauza acestei infrastructuri precare. Avem nevoie de autostrăzi pentru a salva vieți, dar și pentru că o infrastructură bună ajută enorm la o dezvoltare economică reală a acestei țări. Ne solidarizăm cu protestul inițiat la Suceava și tragem și noi un semnal de alarmă în fața autorităților ”, au mai precizat reprezentanții celor două firme în comunicat.

Ștefan Mandachi a plătit din banii săi în jur de 4.500 de euro pentru a construi primul metru de autostradă din Moldova.

Vedeți imaginile în galeria foto.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
62026345
Un copil de 2 ani din Alba a căzut în fântână, în timp ce se juca în curte

Un copil de 2 ani dintr-un sat de lângă Aiud a căzut, marţi, într-o fântână, de unde a fost scos, în stop cardio-respirator, de pompierii militari.

61890879
O judecătoare din dosarul lui Dragnea cere pensionarea. Apelul ar putea fi luat de la zero

Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a aprobat, marţi, cererea de pensionare a judecătoarei Luciana Mera de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, începând cu data de 1 iunie, transmite Agerpres.

61920207
Un bărbat din Gorj este cercetat pentru că și-a lăsat fiul de 11 ani să-i conducă mașina

Un bărbat din comuna Polovragi este cercetat penal după ce i-a încredinţat maşina, pentru a o conduce, fiului său de 11 ani, se arată într-un comunicat de presă postat marţi pe site-ul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Gorj, conform Agerpres.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 19 17h47m21s027
Filmul atacului de la școala din Bistrița. Copiii au sărit să se lupte cu agresorul. Dezvăluirea tristă a bunicului său. VIDEO

Atac sângeros la o școală din orașul Bistrița. O profesoară de matematică și un elev au ajuns la spital după ce au fost înjunghiați de un copil de 13 ani. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h42m47s513
Ministru propus de PSD, la audieri: ”Prostia este ca betonul: odată turnat, se întărește pentru totdeauna”

Pentru a treia oară în numai 4 luni, Parlamentul audiază o nouă echipă de miniștri. La Agricultură, discuțiile despre subvențiile pentru stuf s-au transformat într-un schimb de replici acide. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h16m02s964
Valuri de violențe și jafuri în Franța și Italia. Ministrul francez de Interne a recunoscut că poliția „a pierdut controlul”

Primarii orașelor franceze pot impune restricții parțiale de circulație pe timpul nopții pentru a proteja populația și magazinele. Măsura a fost luată de premierul Sébastien Lecornu după un weekend de violențe și jafuri.