O reţea de traficanţi de cannabis, destructurată de DIICOT. Mai mulți suspecți prinşi în flagrant în Dâmbovița

62397483
StirilePROTV

Poliţiştii şi procurorii au destructurat o reţea de traficanţi de cannabis, formată din zece cetăţeni români. Parte dintre suspecţi au fost prinşi în flagrant, pe un câmp din Dâmboviţa, după ce ar fi vândut 20 de kilograme de cannabis.

”La data de 27.10.2023, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală au dispus reţinerea a 10 inculpaţi, cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc şi de mare risc, în formă continuată”, a transmis, sâmbătă, DIICOT, într-un comunicat de presă.

Sursa citată a precizat că, în cursul lunii octombrie, o reţea de traficanţi de droguri formată din 10 cetăţeni români, a deţinut, depozitat şi transportat în vederea vânzării, pe raza judeţului Dâmboviţa, cantităţi de droguri de risc şi de mare risc, prin intermediul unui inculpat fiind negociată vânzarea unei cantităţi de 20 de kilograme de cannabis, pentru suma de 80.000 de euro (4.000 de euro/ kilogram), respectiv a unei cantităţi de cocaină.

”Astfel, la data de 26.10.2023, cinci dintre inculpaţi au fost prinşi în flagrant, într-o zonă extravilană a unui sat din judeţul Dâmboviţa, imediat după ce, unul dintre aceştia, conform înţelegerii prealabile cu ceilalţi membrii din reţeaua de traficanţi, a comercializat cantitatea de aproximativ 20 kilograme cannabis”, a mai transmis DIICOT.

Potrivit procurorilor, la scurt timp, în proximitatea zonei în care au intervenit organele de urmărire penală, au fost depistaţi, tot în flagrant, alţi trei inculpaţi, dintre care doi minori, transportând cantitatea de 5,95 kilograme cannabis, destinată şi aceasta comercializării.

”Ulterior, au fost puse în aplicare 12 mandate de percheziţie domiciliară pe raza judeţului Dâmboviţa, inclusiv la o fermă şi la sediul unei societăţi comerciale, fiind identificate şi ridicate alte 7 kilograme cannabis, telefoane mobile, cântare electronice de mare precizie, grindere, precum şi alte mijloace de probă”, au mai precizat procurorii.

În cursul zilei de sâmbătă a fost sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Bucureşti, cu propunerea de arestare preventivă a inculpaţilor, pentru o perioadă de 30 de zile.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62390771
Două persoane bănuite de trafic şi deţinere de droguri de mare risc în Galaţi şi Vrancea, arestate preventiv
Două persoane bănuite de trafic de droguri de mare risc în judeţele Galaţi şi Vrancea şi deţinere de droguri de mare risc pentru consumul propriu, ambele în formă continuată, au fost arestate preventiv pentru 30 de zile.
62388217
Surse: Influencerul Dorian Popa ar fi fost prins drogat la volan, în Domnești. Ar fi consumat canabis
Un bărbat a fost oprit în trafic de poliție, vineri seara, în Domnești și testat cu aparatul DrugTest, rezultatul fiind pozitiv la canabis, potrivit unor surse. Ar fi vorba despre Dorian Popa, spun aceleași surse, care era la volanul unui Lamborghini.
62397049
Criza de meseriași, dar și tarifele ridicate îi determină pe români să învețe să se descurce singuri
Criza de meseriași și tarifele tot mai mari percepute de aceștia îi determină pe mulți să învețe singuri să repare, să monteze și să croiască.