O profesoară din Olt le-a trimis elevilor poze deocheate, din greșeală, pe WhatsApp. Imaginile au devenit virale

×
Publicitate

Fotografii scandaloase, scăpate din greșeală de o profesoară pe o aplicație de mesagerie au dus la anchete într-o localitate din județul Olt.

Femeia, în vârstă de 56 ani, a încercat probabil să trimită pozele cu ea în ipostaze indecente unei persoane, dar, dintr-o eroare, le-a postat într-un loc unde puteau fi vazute de toți cei din agenda telefonică, inclusiv de elevii mai multor școli unde preda femeia. Dascălul nu a comentat deocamdată cele întâmplate.

În vacanța de iarnă a elevilor, toți cei din agenda telefonică a profesoarei au putut vedea fotografiile indecente.

Cristina Oprițescu, directoarea Școlii Gimnaziale Valea Mare: „Eu, sincer, nu am putut să privesc acele poze. M-au anunțat, am sunat-o imediat și a reacționat. În maxim o oră a șters și pozele, doamna. Mi-a spus că un nepot i-a umblat în telefon și, din greșeală, i-a pus pozele unde nu trebuia."

Însă, elevii au salvat imediat pozele care au apărut apoi și pe alte rețele de socializare. Părinții au reacționat imediat și au sesizat conducerea școlii.

Camelia Bobeanu, părinte: „Le-am văzut fix în seara când ea le-a trimis. O fetița care este aici la școală a fost la mine, e nepoțica mea și a primit acele poze și le-am văzut personal. Este inadmisibil să trimiți așa ceva."

Părinte: „Văd copiii. Ce educație le dau profesorii sau învățătorii? Dânsa spune că a greșit... Asta nu e greșeală! Cum să greșești așa ceva? De ce nu a greșit să facă altceva? Cum să fie o greșeală sta?"

Părinte: „Să se lase de meseria asta. Dacă dânsa alege să facă altceva sau să se lase de ea".

Profesoara predă educație tehnologică la mai multe clase de gimnaziu din mediul rural.

Cristina Oprițescu, directoarea Școlii Gimnaziale Valea Mare: „Nu a mai avut abateri, este navetistă, vine o dată pe săptămână, face prezența la ore. Nu a absentat de la ore, nu are niciun altfel de comportament deviant."

Victor Iacobescu, inspector școlar general ISJ Olt: „Școala respectivă a declanșat o anchetă, bineînțeles că și noi suntem implicați. Doamna profesoara a greșit! Bineînțeles că trebuie să suporte consecințele."

Incidentul va fi analizat în comisia de disciplină. Pentru că nu a mai avut abateri disciplinare până acum, profesoara va primi, probabil, un avertisment.

 

Articol recomandat de sport.ro
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Citește și...
62235437
Bacău: Doi bărbați au fost reținuți, după ce au sustras de la o bătrână 4.200 de euro și 200 de dolari

O bătrânică din Bacău a fost la un pas să rămână fără toate economiile, după ce a permis unor străini să îi treacă pragul, sub pretextul că îi oferă tacâmuri de lux la un preţ avantajos.

62235435
Un tânăr din Olt a șantajat un adolescent de 15 ani și l-a făcut să-i dea peste 18.000 de lire sterline

Un adolescent de 15 ani din Olt a fost șantajat și amenințat, timp de două luni, de un individ cu cinci ani mai mare, care-i cerea bani.

62235411
FOTO O ambulanță a fost implicată într-un accident, în Covasna. Patru persoane au fost rănite

Patru persoane au fost rănite într-un accident petrecut marţi pe raza localităţii Malnaş, după ce o ambulanţă privată a intrat într-un zid.

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.