O icoană a Mântuitorului de la o biserică din Cluj a început să lăcrimeze

×
Publicitate

Agitație mare în Cluj după ce, susțin credincioșii, o icoană a Mântuitorului de la o biserică din oraș a început să lăcrimeze.

Preotul paroh spune că nu își explică fenomenul, iar enoriașii sunt și ei uimiți de cele văzute. Primele semne au fost observate de femeile care se ocupă de curățenie. Acum, locul s-a umplut de oameni care vor să vadă cu ochii lor icoana.

Preotul paroh spune că urma lăsată de lacrimi a apărut acum cinci zile şi de atunci s-a tot extins. Acum măsoară 33 de centimetri. Icoana nu este pictată, ci reprezintă o fotografie imprimată pe pânză. Până acum, nimeni nu a găsit o explicaţie a fenomenului.

Nicolae Dură – preot paroh: ”A doua zi m-am gândit că locul icoanei pentru ceea ce s-a întâmplat este în altar. Am venit, am luat icoana, am dus-o. Am verificat-o pe partea cealaltă cu ocazia aceasta şi este perfect uscată”.

Credincioşii cred că este o minune, un semn de la Dumnezeu.

Femeie: ”Eu zic că e o minune Dumnezeiască. Ne uităm, ne mirăm şi ne închinăm”.

Biserica din Cluj, cu hramul Învierea Domnului, nu este la prima întâmplare de acest fel. Aici există o altă icoană, a Maicii Domnului, care, spun enoriașii, ar fi început să lăcrimeze chiar în timpul liturghiei, în urmă cu cinci ani.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Transfer pentru Ianis Hagi: ”S-a ajuns la un acord”
NEWS ALERT Transfer pentru Ianis Hagi: ”S-a ajuns la un acord”
Citește și...
62228862
Șefa creșelor din Ploiești și alte 4 angajate, reținute după ce s-a descoperit că fură din mâncarea copiilor

Situaţie revoltătoare în Ploieşti unde anchetatorii au descoperit că unii angajaţi din sistemul de creşe fură din mâncarea copiilor. Şi nu puţin.

62225971
Noile reguli pentru persoanele care vin în România de Sărbători. Ce trebuie să știți

Începând cu 10 decembrie 2021, Comitetul Național pentru Situații de Urgență a stabilit noi măsuri pentru persoanele care sosesc în România de Sărbători.

62199197
Camera Deputaţilor a amânat obligativitatea montării repartitoarelor în apartamente până la 31 decembrie 2022

Camera Deputaţilor a decis, marţi, amânarea cu un an, până la 31 decembrie 2022, a obligativităţii montării repartitoarelor în apartamente pentru individualizarea consumurilor de energie.

Recomandări
Psd inquam og
LIVE UPDATE. PSD decide soarta guvernului Luca Niculescu. SURSE: Social-democrații „exclud” varianta unui cabinet tehnocrat

Conducerea PSD se reuneşte astăzi în şedinţă, de la 10.30, pentru a decide dacă va susţine în Parlament guvernul premierului desemnat, Luca Niculescu. 

Screenshot 2026 10 12 085327
Cât ar mai putea crește euro. Christian Năsulea, profesor de economie: „Ar trebui să vedem un leu care să devină mai slab”

O revenire la 5,2 lei/euro nu pare posibilă, potrivit modelelor Institutului European pentru Studii Economice, a declarat Christian Năsulea, profesor de economie la Universitatea din București, în emisiunea iBani.

62037358
TollRo, noi probleme la nici două săptămâni de la lansare. Transportatorii reclamă blocaje și rute care nu există pe hartă

La aproape două săptămâni de la operaţionalizarea TollRo, care taxează transportatorii cu maşini peste 3,5 tone în funcţie de distanţă şi tipul drumului, utilizatorii reclamă în continuare multiple disfuncţionalităţi.