O femeie nu a luat permisul, deși a făcut 1.000 de ore pentru condus în 30 de ani

62209649
Shutterstock

O femeie a făcut peste 1.000 de ore de condus, în ultimii 30 de ani, dar tot nu a reușit să ia permisul. Iar asta nu se întâmplă pentru că nu știe să conducă, ci pentru că femeia leșină mereu înainte să poată da examenul.

Isabelle Stedman, din Bedfordshire, a început lecțiile pentru condus când avea 17 ani și de atunci tot încearcă să obțină permisul de conducere.

De-a lungul anilor, femeia spune că a cheltuit peste 10.000 de lire sterline pentru aceste lecții, dar că nu a reușit niciodată să dea examenul.

"Am învățat 30 de ani, dar chiar și așa când urc într-o mașină simt că nu am mai urcat niciodată în una și este terifiant", a declarat ea, conform Lad Bible. 

"Sunt atât de copleșită, încât creierul meu se oprește și îmi pierd cunoștința pentru câteva secunde. Iar sensurile giratorii sunt cele mai dificile. Când îmi revin suntem pe marginea drumului, deoarece instructorul este nevoit să preia volanul", a continuat Isabelle.

Femeia spune că își dorește foarte mult să obțină carnetul de conducere, "ca să îmi pot duce fiica la universitate, să îmi vizitez mai ușor familia, dar este atât de traumatizant, încât nu cred că voi reuși vreodată".

Isabelle Stedman spune că se simte dezamăgită că nu reușește să ia permisul de conducere. "Probabil ambii mei copii îl vor lua înaintea mea", a adăugat ea.

Ea a mai spus că după ultima pățanie de acest fel a plâns foarte mult și că a trebuit să meargă acasă și să doarmă câteva ore, pentru că era epuizată.

Articol recomandat de sport.ro
Are 61 de ani, dar arată ca la 20 și e curtată în sala de forță de bărbați mult mai tineri. Cum reacționează soțul ei
Are 61 de ani, dar arată ca la 20 și e curtată în sala de forță de bărbați mult mai tineri. Cum reacționează soțul ei
Citește și...
62209628
O nouă provocare virală pe TikTok poate fi extrem de periculoasă. Medic: „Riscați să faceți hemoragie”

O nouă provocare – „Milk Crate Challenge” - a devenit virală pe reţelele sociale, fiind vorba despre escaladarea unei piramide de lăzi din plastic aflate într-un echilibru precar. Medicii americani avertizează asupra riscurilor de a suferi răni grave.

62209590
Un pastor a murit după ce a încercat să recreeze Învierea lui Iisus și s-a lăsat îngropat de viu

Un pastor din Zambia a murit după ce a încercat să recreeze Învierea lui Iisus Hristos și le-a cerut credincioșilor să îl îngroape în pământ timp de trei zile.

62209584
Cum arată prima locomotivă formată din panouri solare, inventată de doi americani

Doi inventatori americani tocmai au testat cu succes, în California, prima „locomotivă” alimentată cu energie curată.

Recomandări
Luca niculescu agerpres 19713696
„Guvernul Niculescu”, amenințat cu prima moțiune de cenzură înaintea votului de învestitură. Mesaj ferm pentru viitorul Cabinet

După o ședință a conducerii partidului care nu a fost lipsită de reproșuri și nemulțumiri, liberalii au decis: votează Guvernul Luca Niculescu. 

F 16 romania profimedia 0800220074
Piloții români au doborât, în doar 3 minute, deasupra Mării Negre, noile drone „Geran” ale Rusiei. Miruță: Zburau cu 450 km/h

Militarii români au doborât, sâmbătă seară, două drone aflate deasupra apelor teritoriale ale României, a transmis MApN. Ministrul interimar al Apărării, Radu Miruță, a precizat, pentru Știrile PRO TV, că aparțineau Federației Ruse.

Protest femicid
Peste 1.000 de oameni au protestat în București împotriva violenței domestice. 30 de femei au fost ucise în acest an

Peste 1.000 de persoane au participat, în Capitală, la o manifestație împotriva violenței domestice care duce deseori la crimă.