O femeie din Olt a murit după ce a înghițit o substanţă toxică. Poliția a deschis o anchetă

62329117
Poliția Română

Poliţiştii din Olt au deschis o anchetă după ce o femeie în vârstă de 43 de ani a ingerat o substanţă toxică, a fost transportată la spital, dar nu a mai putut fi salvată şi a murit.

Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Olt a anunţat vineri, printr-un comunicat de presă, că poliţiştii au fost sesizaţi săptămâna trecută, prin apel la 112 cu privire la faptul că o persoană din comuna Tia Mare ar fi ingerat o substanţă toxică. 

„La faţa locului s-au deplasat poliţiştii Secţiei nr. 3 Poliţie Rurală Corabia, care, din primele verificări, au identificat o femeie, în vârstă de 43 de ani, din comuna Tia Mare, care ar fi ingerat o substanţă toxică. Femeia a fost transportată cu o ambulanţă la Spitalul Orăşenesc Corabia, în vederea acordării de îngrijiri medicale, însă a decedat. Trupul acesteia a fost depus la morga Spitalului Orăşenesc Corabia, în vederea efectuării autopsiei şi stabilirii cauzei decesului”, a transmis IPJ Olt, potrivit news.ro. 

Poliţiştii au întocmit în cauză un dosar penal pentru comiterea infracţiunii de ucidere din culpă.

Articol recomandat de sport.ro
OUT de la FCSB! Starul lui Gigi Becali și-a făcut bagajele: „Scapă de presiunea patronului”
OUT de la FCSB! Starul lui Gigi Becali și-a făcut bagajele: „Scapă de presiunea patronului”
Citește și...
Primul sezon al serialului captivant ”MacGyver” este acum disponibil integral pe VOYO

În rolul principal Angus MacGyver creează o organizație clandestină în care își folosește stăpânul pentru rezolvarea problemelor în moduri neconvenționale pentru a ajuta la prevenirea dezastrelor.

Negocierile dintre sindicate și Guvern trenează. Cel mai probabil profesorii vor fi în grevă începând de luni

Este tot mai clar că luni profesorii vor fi în grevă. Negocierile dintre Guvern și organizatorii protestelor pe tema salariilor, trenează.

Alertă la Penitenciarul Rahova. Un deținut a evadat. Pentru ce a fost condamnat

Un deținut care avea de executat o pedeapsă de un an și trei luni de închisoare pentru trafic de droguri a evadat, vineri dimineață.

Recomandări
Filmul unei tragedii. Cum a ajuns un general al Armatei Române să-și pună capăt zilelor, după o carieră de succes

După o carieră de succes în Armata Română, un general în rezervă a fost găsit vineri dimineață împușcat în locuința sa de vacanță din Prahova. 

La 129 de zile de când a dat jos Guvernul Bolojan, liderul PSD Sorin Grindeanu promite că se va întoarce la guvernare

La 129 de zile de când a dat jos Guvernul Bolojan, liderul PSD, Sorin Grindeanu le-a promis, la Neptun, tinerilor din partid, că se va întoarce la guvernare în câteva săptămâni, deși tot el recunoaște că nu are, deocamdată, voturile necesare.

„Statul degeaba”: Comună cu 227 de locuitori și 9 angajați la primărie. Încasează 185.000 de lei și cheltuie 2,2 milioane

Avem 120 de oraşe cu mai puţin de 10 mii de locuitori şi aproape 900 de comune care nu au nici măcar două mii de cetăţeni.