O femeie de 55 de ani a fost prinsă beată la volan. Șoferița a provocat un accident

61933071

O femeie de 55 de ani din Vâlcea este cercetată penal, după ce joi a fost implicată într-un accident rutier.

 

În urma testării cu aparatul etilotest, poliţiştii au găsit-o cu o concentraţie alcoolică de 0,79 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Potrivit autorităţilor, accidentul s-a produs pe o stradă din municipiul Râmnicu Vâlcea, maşina pe care o conducea femeia intrând în coliziune cu un alt autoturism condus de un bărbat de 58 de ani, cel mai probabil din cauza nerespectării distanţei regulamentare în trafic.

„În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că, pe o stradă din municipiu, ar fi avut loc o coliziune între un autoturism condus de către un bărbat, de 58 de ani, şi un alt autoturism, condus de către o femeie, de 55 de ani, din municipiu Râmnicu Vâlcea. În urma impactului, a rezultat rănirea acestora, ulterior fiind transportate la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Totodată, în urma testării femeii de 55 de ani, cu aparatul etilotest, acesta a indicat valoarea de 0,79 mg/l alcool pur în aerul expirat", au transmis reprezentanţii Poliţiei Vâlcea.

La locul accidentului au intervenit şi pompierii militari, cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, o autospecială de descarcerare şi o ambulanţă SMURD, pe lângă acordarea de prim ajutor medical, aceştia asigurând şi măsuri de prevenire şi stingere a incendiilor.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
Citește și...
62438983
Primul asistent virtual de la Primăria Galați, se „antrenează” cu cererile cetățenilor. Unii nu mai au cu cine să se certe
Administraţia publică din România intră cu pași mici în epoca inteligenței artificiale. Primăriile au început să folosească așa-numitul funcționar virtual.
62353407
O româncă a dat lovitura vieții ei: 30.000 de euro la loto. Nimic nu a pregătit-o pentru ce i-a făcut iubitul de 23 de ani
Surpriză uriașă pentru o femeie din Sibiu, care a reclamat la Poliție că i-au dispărut din contul bancar 30.000 de euro. Hoțul era chiar iubitul ei, care i-a sustras telefonul mobil în momentele de neatenție și și-a transferat banii.  
62438973
Vinovați fără vină. Motivul pentru care locatarii unui bloc din Brașov riscă să-și piardă apartamentele în care stau de 2 ani
Locatarii unui bloc nou și modern din Brașov s-au trezit că au de plătit zeci de mii de euro în plus pentru apartamentele în care locuiesc de doi ani și al căror preț fusese deja stabilit clar cu dezvoltatorul imobiliar.