O cântăreață de muzică populară a filmat un videoclip printre narcise sălbatice, dar gestul ei ar putea să o coste mult

×
Publicitate

O cântăreață de muzică populară din Bistrița este bună de plată, după ce a filmat un videoclip în Poiana Narciselor, zonă protejată din Parcul Național Munții Rodnei.

Cadrele generoase printre florile sălbatice i-au atras atenția unui biolog, iar administrația Parcului a transmis că interpreta ar putea fi amendată cu până la 10.000 de lei.

Tânăra interpretă a filmat mai multe ore în Parcul Național, printre narcise sălbatice, protejate prin lege. În imagini, artista apare și cu mai multe narcise în mână, iar aceste secvențe i-au adus numeroase critici.

Imediat s-au sesizat și cei din administrația Parcului Național.

Reprezentant al Parcul Național Munții Rodnei:În poiana cu narcise am avut anul acesta peste 5.000 de oameni, dar avem un regulament: fotografierea în scop comercial fără aprobarea parcului este interzisă. Nu filmarea ne deranjează, ci mesajul pe care îl transmite. Fiind cu narcisele în mână, pentru că ne chinuim să arătăm populației că narcisele nu se rup”.

Cântăreața recunoaște că nu a avut o aprobare oficială pentru filmare, dar susține că și-ar fi adus de acasă buchetul de narcise cu care apare în videoclip.

Anuța Motofolea: Știam că nu se rup florile, că sunt protejate de lege. De aceea am luat florile de la mama mea de acasă. Probabil că o să îmi dea amendă, că nu i-am anunțat că filmez acolo, dar nu știam că trebuie să anunț. Ei s-au sesizat din cauza faptului că m-au văzut cu narcise în mână. Nu am distrus natura și nici nu doresc acest lucru”.

Artista ar fi declarat și că s-ar fi descălțat, pentru că știa că zona este protejată prin lege.

Am știut că e o arie protejată de lege, d-asta m-am și descălțat, nu am vrut să stric nimic. Am crezut că fac un bine promovând munții din județul nostru. În munții ăia mergeam eu cu tata după brânza de la oi. Mai erau o gramadă de oameni care se filmau atunci printre narcise, în munte. Nu am avut acordul lor, nu știam că îmi trebuie acordul lor”, a explicat artista pentru Bistrițeanul.ro.

Acum, interpreta de muzică populară ar putea primi o amendă de până la 10.000 de lei. Potrivit legii, este interzisă distrugerea sau ruperea florilor protejate din ariile naturale, iar sancțiuniile pot ajunge și până la 60.000 de lei în cazul persoanelor juridice.

Articol recomandat de sport.ro
Ce gafă! Ministrul Miruță a uimit asistența la prezentarea noii aeronave „Mircea Lucescu”
Ce gafă! Ministrul Miruță a uimit asistența la prezentarea noii aeronave „Mircea Lucescu”
Citește și...
Record naţional în apropiere de Peștera Polovragi. 25 de tineri din Botoșani au coborât în rapel de pe un pod înalt

25 de tineri din Botoșani au stabilit un record naţional, în apropiere de Peștera Polovragi. Au coborât în rapel de pe un pod înalt, o premieră la care turiștii aflați în trecere au asistat cu inima cât un purice.

Accident tragic în județul Iași. Un bărbat de 72 de ani care căzuse pe stradă a fost spulberat de o mașină

Accident tragic în județul Iași. Un bărbat de 72 de ani care căzuse pe stradă a fost spulberat de o mașină. Un localnic l-a observat, dar nu a apucat să îl mai ajute.

Peste 200 de români au fost păcăliți de o grupare să investească aproape cinci milioane de dolari în criptomonede

Aproape 5 milioane de dolari ar fi pierdut, în total, peste 200 de români convinși de o grupare infracțională să investească în criptomonede spun procurorii DIICOT Ploiești care cercetează cazul.

Recomandări
Ro-Alert în județul Botoșani. Cetățenii, avertizați privind „o posibilă incursiune de drone”

Locuitorii județului Botoșani au primit sâmbătă după-amiază o avertizare de tip Ro-Alert privind o posibilă incursiune de drone în spațiul aerian.

Decizie importantă. Volodimir Zelenski se declară dispus să se întâlnească cu Vladimir Putin la summitul G20 de la Miami

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski s-a declarat dispus să se întâlnească cu liderul rus Vladimir Putin în cadrul summitului G20 de la Miami, potrivit unui interviu difuzat sâmbătă de un post de televiziune german.

Accident pe Șoseaua Vitan-Bârzești din Capitală. Două persoane rănite după ce o ambulanță a lovit un gard

Două persoane au ajuns sâmbătă la spital, după ce șoferul unei ambulanțe ar fi pierdut controlul asupra direcției și a lovit gardul unei proprietăți, pe Șoseaua Vitan-Bârzești din București.