CNA a adoptat noul Cod și l-a trimis la Monitorul Oficial. Persoanele publice, interzis la reclamele pentru jocuri de noroc

62548406

Consiliul Naţional al Audiovizualului a anunţat transmiterea către Monitorul Oficial a noului Cod de Reglementare a Conţinutului Audiovizual (Decizia nr. 573 din 25.06.2025) - rezultatul unui efort instituţional substanțial.

Această decizie nu este doar un document tehnic, ci o expresie a angajamentului CNA de a garanta interesul public, de a proteja categoriile vulnerabile şi de a asigura un cadru echitabil şi predictibil pentru toţi furnizorii de servicii media, indiferent de canalul prin care aceştia operează - tradiţional sau digital.

Codul a fost adoptat în urma celei mai extinse consultări publice realizate în domeniul audiovizual în ultimii ani, în conformitate cu Legea nr. 52/2003 privind transparenţa decizională. Au fost organizate dezbateri publice pe parcursul mai multor zile (27-29 mai), la care au participat 75 de entităţi - instituţii publice, radiodifuzori, organizaţii civice şi experţi în reglementare, iar opiniile şi propunerile conforme cu legislaţia şi nevoile actuale ale pieţei au fost integrate în forma finală a Codului.

În şedinţa-maraton din 25 iunie, desfăşurată pe parcursul a 11 ore, Consiliul a analizat articol cu articol, demonstrând o abordare detaliată, deschisă şi responsabilă.

Adoptarea noului Cod aduce schimbări structurale menite să protejeze copiii, să întărească pluralismul, să combată dezinformarea şi să reglementeze conţinutul online într-un mod similar cu cel al televiziunii şi radioului tradiţional. Printre cele mai importante prevederi se numără:

• Interzicerea apariţiei personalităţilor publice în reclamele pentru jocurile de noroc, pentru a reduce presiunea simbolică asupra tinerilor şi persoanelor vulnerabile.
• Interzicerea publicităţii înşelătoare pentru suplimente şi dispozitive medicale - în special cele promovate de farmacii.
• Stabilirea unor cerinţe clare privind autoreglementarea, dreptul la replică, accesibilitate şi protecţia demnităţii umane.
• Difuzarea mesajelor educative şi sociale în cadrul calupurilor publicitare, menite să încurajeze comportamente informate şi responsabile (ex. prevenirea violenţei, protejarea sănătăţii, combaterea dependenţelor).
• Obligaţii clare pentru accesibilizarea programelor pentru persoanele cu dizabilităţi - de la 10% în 2025 la minimum 35% până în 2028.

Mesaje de interes public - educaţie civică şi sănătate socială

Noul Cod de Reglementare al Conţinutului Audiovizual introduce noi mesaje de interes public, concepute pentru a contribui la educaţia publicului, promovarea sănătăţii, siguranţei şi a valorilor democratice.

Cele 12 mesaje sunt:

1. „Şansele recuperării copilului cu autism cresc în primii trei ani de viaţă. Consultă medicul de familie pentru aplicarea screeningului în autism.”
Accentuează importanţa intervenţiei precoce în tulburările de spectru autist - o contribuţie esenţială la incluziune socială.

2. „Creşte-ţi copilul cu dragoste, fără violenţă! Bătaia nu este o metodă de disciplinare.”
Un apel la educaţie pozitivă şi la respingerea violenţei în familie ca mijloc de „corectare” a copilului.

3. „Vaccinarea previne apariţia unor boli grave. Vaccinarea este esenţială pentru sănătatea copilului tău.”
Mesaj de sănătate publică menit să restabilească încrederea în medicina preventivă.

4. „Pentru susţinerea economiei locale, cumpăraţi în mod conştient produse şi servicii autohtone.”
Îndeamnă la consum responsabil şi sprijinirea producătorilor locali.

5. „Consumul de droguri şi jocurile de noroc dau dependenţă. Alege să nu îţi distrugi viaţa, cere ajutor!”
Mesaj dublu de prevenţie şi sprijin, cu adresabilitate directă către tineri şi familii.

6. „Suplimentele alimentare nu vindecă şi nu pot înlocui tratamentele prescrise de medic.”
Combatere a automedicaţiei şi a reclamelor înşelătoare care promit „vindecări miraculoase”.

7. „Drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului sunt garantate doar în democraţie şi sunt baza valorilor europene.”
Mesajul central al unei societăţi libere. Reaminteşte publicului că doar într-un stat democratic aceste drepturi sunt reale, protejate şi garantate.

8. „Comercializarea către minori a alcoolului, a ţigărilor şi a băuturilor energizante este interzisă prin lege!”
Protejarea sănătăţii copiilor şi adolescenţilor prin respectarea legislaţiei.

9. „Pentru a fi pregătiţi în situaţii de urgenţă, consultaţi site-ul www.fiipregatit.ro!”
Educaţie practică pentru reacţie rapidă şi eficientă în situaţii de criză.

10. „Fraudele online îţi ameninţă siguranţa financiară. Accesaţi site-ul www.dnsc.ro!”
Încurajează vigilenţa digitală şi informarea din surse oficiale.

11. „Mai multă mişcare, mai puţin stres ! Sportul îţi îmbunătăţeşte echilibrul fizic şi mental!”
Promovarea unui stil de viaţă activ ca soluţie pentru sănătate generală.

12. „Şi unei cărţi îi poţi da follow, like sau share. Intră în reţea : citeşte !”
Un mesaj creativ care conectează lectura cu limbajul digital, încurajând apropierea tinerilor de carte.

Impact

Codul se aplică tuturor furnizorilor de servicii media audiovizuale, inclusiv celor din online (video-on-demand, platforme de partajare video), creând pentru prima dată un cadru unitar şi echitabil.

Intrarea în vigoare este stabilită la 30 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial, cu excepţia unor dispoziţii speciale (jocuri de noroc şi suplimente alimentare), pentru care a fost acordată o perioadă de tranziţie de 90 de zile.

Prin acest nou Cod, CNA se aliniază practicilor europene şi valorilor democratice. Decizia reflectă nu doar transpunerea unei directive, ci şi o viziune pe termen lung: consolidarea unei autorităţi eficiente, predictibile şi independente, cu un grad ridicat de încredere publică.

Este o dovadă a faptului că CNA îşi asumă rolul de garant real al echilibrului mediatic, capabil să se adapteze provocărilor epocii digitale şi să răspundă cu instrumente moderne şi relevante.

În încheiere, Consiliul Naţional al Audiovizualului reafirmă angajamentul său pentru susţinerea unei pieţe media sustenabile, echilibrate şi conforme cu cele mai avansate standarde europene de reglementare. Prin adoptarea noului Cod de Reglementare al Conţinutului Audiovizual, CNA reconfirmă faptul că bunele practici europene reprezintă repere fundamentale în acţiunea sa de modernizare a cadrului audiovizual din România.

CNA va continua să acţioneze cu determinare şi consecvenţă în protejarea interesului public, întărirea transparenţei, consolidarea democraţiei şi creşterea continuă a nivelului de încredere al românilor în instituţia care garantează echilibrul şi responsabilitatea în comunicarea audiovizuală.

Articol recomandat de sport.ro
Fostul antrenor lansează ultima informație despre retragerea Soranei Cîrstea din tenis
Fostul antrenor lansează ultima informație despre retragerea Soranei Cîrstea din tenis
Citește și...
Reformă amplă în administrația publică: reduceri de personal, reguli noi pentru poliția locală și jocurile de noroc. DOCUMENT

Ministerul Dezvoltării a lansat în dezbatere publică un proiect de lege ce propune o serie de măsuri menite să crească capacitatea financiară a unităților administrativ-teritoriale (UAT) și să optimizeze cheltuielile publice.

Starea de alertă la Praid, prelungită până la 9 septembrie. Populaţia evacuată poate reveni în locuinţe doar pe timpul zilei

Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă Praid a prelungit starea de alertă, până în 9 septembrie inclusiv, dar anunţă că nu este necesară extinderea zolei de evacuare a populaţiei.

 

Ministrul Sănătăţii, despre spitalele noi: Am găsit soluţii pentru continuarea tuturor proiectelor aprobate în PNRR

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a explicat că sunt 15 spitale noi sau clădiri de spitale aflate în construcţie, dintre care 12 se află în termenul din PNRR.

Recomandări
Noul an școlar începe cu probleme. Unele școli caută încă profesori, iar manualele pentru clasa a IX-a întârzie

Sunt ultimele ore din vacanța mare pentru trei milioane de copii, de la doi la 19 ani înscriși la creșă, grădiniță și școală. De luni, educatorii, învățătorii și profesorii lor îi așteaptă odihniți la cursuri.

Pensiile private ale românilor finanțează statul. Fondurile au investit 157 de miliarde de lei în titluri de stat

Fondurile de pensii private ale românilor au ajuns să administreze sume uriașe, iar o parte importantă din acești bani finanțează statul. Peste 157 de miliarde de lei din Pilonul II și Pilonul III sunt investite în titluri de stat.

Vladimir Putin i-a făcut să aștepte șapte ore pe emisarii lui Donald Trump. Mesajul pe care i l-a transmis de la Kremlin

„Situația pe care o avem de rezolvat nu e deloc simplă, dar orice dialog este util”, le-a declarat Vladimir Putin emisarilor americani Steve Witkoff și Jared Kushner, pe care i-a primit sâmbătă.