Nouă vagoane ale unui tren au sărit de pe șine, în Dolj. Traficul feroviar este blocat. VIDEO

×
Publicitate

Nouă vagoane din compunerea unui tren de marfă care transporta cărbune pe relaţia Motru Est - Cernele au deraiat marţi, la ieşire din halta Răcari, în Dolj, anunţă Compania Naţională de Căi Ferate "CFR" SA.

Secţia Regională de Căi Ferate Craiova va asigura transportul cu mijloace auto, pentru pasagerii din trenurile care ar urma să tranziteze această zonă, pe relaţia Filiaşi - Coţofeni, conform News.ro.

Garnitura feroviară, compusă din 39 vagoane, încărcate cu cărbune (3100 de tone), aparţine operatorului naţional de transport feroviar de marfă şi circula pe relaţia Motru Est - Cernele. Deraierea celor 9 vagoane, dintre care 6 răsturnate, s-a produs între staţiile Răcari şi Coţofeni.

Evenimentul feroviar va fi anchetat de o comisie de specialitate, care va stabili cauzele producerii deraierii, precizează compania.

”În ceea ce priveşte menţinerea continuităţii transportului feroviar de călători, SRCF Craiova va asigura transbordare cu mijloace auto, pentru pasagerii din trenurile trasate să tranziteze această zonă, pe relaţia Filiaşi - Coţofeni. Primele două autocare au preluat deja pasagerii din trenul R 2080. Precizăm faptul că, această măsură - transbordare auto -, necesară continuităţii traficului feroviar, va fi menţinută până la finalizarea tuturor intervenţiilor necesare, în astfel de evenimente, de la ridicarea, repunerea vagoanelor pe şina, retragerea lor în staţie, inclusiv verificarea liniei şi, în funcţie de constatările personalului de specialitate, lucrări de reparaţii la linie şi la componentele infrastructurii feroviare, dacă situaţia o impune”, transmite Compania Naţională de Căi Ferate "CFR" SA.

De asemenea, informează că personalul de specialitate al SRCF Craiova, prezent la faţa locului, va lua toate măsurile care se impun în astfel de situaţii, pentru intervenţia cu utilaje necesare repunerii pe şină vagoanelor răsturanate şi eliberarea gabaritului, în vederea reluării traficului feroviar în condiţii de siguranţă.

”Compania Naţională de Căi Ferate CFR S.A. cere scuze călătorilor pentru întârzierile care se vor înregistra în circulaţia trenurilor pe raza Regionalei CF Craiova, urmare producerii acestui eveniment, cu precizarea că personalul feroviar va colabora permanent cu reprezentanţii operatorului de marfă şi va asigura tot suportul tehnic necesar pentru repunerea pe şină a vagoanelor şi restabilirea circulaţiei în condiţii normale”, este mesajul reprezentanţilor CFR SA.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
Citește și...
62276216
Google prezintă, marţi, studiul care analizează comportamentul de cumpărare al românilor

Google România organizează, marţi, un eveniment online în cadrul căruia va prezenta rezultatele studiului Smart Shopper, ce analizează comportamentul de cumpărare al românilor, scrie Agerpres. 

62299721
Un șofer din Vaslui a murit după ce a pierdut controlul volanului și a intrat cu mașina într-un copac

Un şofer de 22 de ani din județul Vaslui și-a pierdut viața, după ce a gonit cu mașina pe un drum județean.

62299720
Experiment inedit la Iași. Zeci de persoane au trecut prin senzațiile oamenilor cu deficiențe de vedere. VIDEO

Cina pe nevăzute - este un experiment inedit, desfăşurat în premieră în ţara noastră.

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.