Noua metodă folosită de bucureșteni pentru a-i păcăli pe polițisti de 1 mai. Ce au scris în declarație

×
Publicitate

În plină stare de urgență, există români care dovedesc încă o dată că respectatul regulilor nu este principalul lor atu.

Mai mulţi bucureșteni au dosare penale după ce și-au falsificat adeverințele de serviciu.

Diana Sarca, purtător de cuvânt al Poliției Capitalei, a vorbit, într-o intervenție telefonică, despre această nouă metodă de încercare de a încălca regulile impuse de starea de urgenţă.

"Numai în cursul zilei de vineri, au fost întorcmite 18 dosare penale privind falsul și uzul de fals sub semnătură privată. Unele persoane au înțeles că ar fi normal să acționeze așa. Nu este normal pentru că și falsul și uzul de fals sunt infracțiuni și se pedepsesc. Pe parcursul verificărilor, polițiștii de la Brigada Rutieră au constatat că, la momentul s-a prezentat adeverința de angajat, s-a dovedit că fie nu erau angajații acelei societăți, fie aveau raporturile suspendate", a precizat Diana Sarca.

Potrivit acesteia, Poliția Română are, în acest moment, posibilitatea de a verifica unde lucrează o anumită persoană, astfel că orice eludare a legii este descoperită.

Pentru mai multe informații legate de controalele care au avut loc, vineri, în ziua de 1 mai, în România, urmăriți VIDEO-ul de mai sus.

Articol recomandat de sport.ro
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Citește și...
62099934
DNA a reținut un ofițer de poliție după ce acesta a cerut mită de 1,1 milioane euro
Procurorii DNA au dispus urmărirea penală şi reţinerea unui ofiţer de poliţie judiciară în cadrul IGPR, după ce acesta a cerut în mod repetat suma de 1,1 milioane de euro pentru clasarea unui caz, informează un comunicat DNA.
62123046
Orașul în care niciun șofer nu a ieșit pe străzi de 1 mai. Reacția primarului
Pentru a limita riscurile legate de posibilă nerespectare a distanţării sociale în weekend, în orașul Blaj autoritățile au interzis circulația mașinilor pe 1 și 2 mai.
62123035
Cum a arătat Centrul Vechi al Capitalei în noaptea de 1 Mai
Pustiu a fost vineri noapte și Centrul Vechi din Bucureşti. În vremuri obișnuite animat de petrecăreți, polul distracţiei din Capitală pare părăsit și liniștea este apăsătoare.