Noi probleme la „Golden Gate-ul României”. Au reapărut tasările la rampa de acces pe pod. VIDEO
Rampa de acces spre viaductul care duce spre Podul peste Dunăre prezintă din nou tasări pe malul din Brăila, după ce, în septembrie 2023, CNAIR a mai semnalat o astfel de problemă.
De această dată soluţia pe care constructorul WeBuild o ia în calcul pentru stoparea tasării este forarea a 40 de stâlpi, a declarat purtătorul de cuvânt al CNAIR, Alin Şerbănescu.
„Anul trecut, prin septembrie, a apărut această tasare. La momentul respectiv, le-am transmis o notificare celor de la WeBuild, prin care le-am solicitat să remedieze tasarea. Ei au făcut o lucrare punctuală, ca să nu spun de mântuială, adică au încărcat cu asfalt zona tasată, încercând să o aducă la cotă. Tasarea a continuat şi iată că, anul acesta, s-au adăugat încă 10-15 centimetri faţă de tasarea astupată de ei anul trecut. Ca atare, le-am mai făcut o notificare, în care le-am zis că trebuie să intervină cu o soluţie permanentă de stopare a tasării, iar în acest moment soluţia identificată de ei este forarea unor stâlpi pe lângă această rampă a viaductului. Deocamdată sunt în faza de experimentare a soluţiei, după care vor trece la faza de aplicare a soluţiei definitive. Cred că sunt 40 de piloţi, pe care îi vor fora pentru a stopa această tasare. Au termen 3-4 luni pentru a remedia această problemă, iar totul se va face pe banii şi pe timpul lor, intră în contract, nu este o lucrare aparte, nu pot avea scuze că întârzie anumite lucrări din contract. Ei trebuie să meargă în paralel şi cu finalizarea obiectivelor din contract şi cu această neconformitate pe care trebuie să o rezolve", a declarat Alin Şerbănescu pentru Agerpres.
Alegeri 2024
07:25
Campania electorală s-a terminat. Cele mai marcante momente, de la zboruri private la ferme de troli și acuzații de spionaj
07:08
LIVE TEXT Alegeri prezidențiale 2024 | A doua zi de alegeri în diaspora. 46.000 de alegători au votat până sâmbătă ora 10:00
21:23
Ciolacu reafirmă că, dacă este ales preşedinte, l-ar desemna premier pe Bolojan şi că îşi doreşte o coaliţie cu PNL
20:58
Marcel Ciolacu este favorit clar pentru câștigarea alegerilor pe platforma pe care s-a pariat masiv în favoarea lui Trump
Reprezentantul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a precizat că tasarea apărută la rampa de acces pe Podul peste Dunăre nu afectează stabilitatea podului, dar creează deservicii în ceea ce priveşte circulaţia pe pod, din cauza denivelării apărute, şi poate duce la costuri suplimentare în perioada de întreţinere a podului.
„În ansamblu - mă refer la tot ce înseamnă pod şi drumuri - nu este o situaţia gravă. Tasarea apărută pe rampa de acces pe pod nu afectează nici corpul podului, nici pilonii, nici tablierul, nici blocurile de ancoraj, este un corp separat, este rampa de acces spre viaductul care duce spre pod. Dar din perspectiva confortului circulaţiei, creează o problemă reală, pentru că nu este normal să vii cu 80-90 km/h şi, din cauza denivelării, să zbori doi metri în aer. Nu e normal ca, pe o lucrare nouă, plătită cu bani grei, să-ţi apară astfel de probleme. Responsabilitatea este în totalitate a acestui antreprenor, care trebuie să intervină şi să remedieze problemele, pentru că, repet, nu vom recepţiona acest pod, până când toate componentele lui nu vor fi executate conform contractului şi conform normativelor. Am comandat pod nou, trebuie să primim pod nou, nu pod la care se desfac şuruburile, nu pod la care se ondulează asfaltul, nu pod la care se tasează rampele. Deşi astfel de neconformităţi nu prezintă risc iminent şi imediat şi nu se ajunge la căderea podului, vor crea cheltuieli suplimentare în perioada de întreţinere, care va dura 120 de ani", a spus Alin Şerbănescu.
Potrivit purtătorului de cuvânt al CNAIR, Alin Şerbănescu, constructorul WeBuild a depăşit toate termenele în ceea ce priveşte realizarea obiectivului Pod Suspendat peste Dunăre.
„Ca termene, WeBuild a depăşit tot ce se putea depăşi. Iniţial, contractul semnat în 2018 avea dată de finalizare decembrie 2021, care a fost depăşită. Au venit cu o extensie de timp câştigată în instanţă, până în iulie 2022, care a fost şi ea depăşită, Suntem în martie 2024, când nu am finalizat drumul de legătură până la Jijila, nu am demontate macaralele, nu am rezolvată problema neconformităţilor, nu am recepţionat până la acest moment pasajul peste calea ferată de pe malul Brăila - deşi, din punctul nostru de vedere este finalizat, WeBuild nu cere recepţia acolo. Plus că ne-au rămas datori cu o soluţie permanentă pentru asfaltul de pe pod, pentru că tot ceea ce au făcut ei acolo, după deformaţiile acelea ale asfaltului, considerăm că este o soluţie provizorie, nu avem o soluţie prezentată pentru asfaltul de pe pod. În ansamblu, ei au ajuns cu contractul undeva la 98%, dar aici vorbim de mobilizare şi de ritmul de lucru, care sunt neconforme din punctul nostru de vedere. Drumul spre Jijila este finalizat în procent de 94%, mai au şanţuri de făcut, asfalt de pus şi nişte racorduri de făcut, dar pe şantier mobilizarea este foarte scăzută, iar în ritmul acesta, nu ştiu când vor termina, ultimul termen asumat de ei este octombrie 2024”, a mai spus Şerbănescu.
Reprezentantul CNAIR a mai declarat că toate problemele pe care constructorul WeBuild le are în ceea ce priveşte realizarea Podului peste Dunăre de la Brăila i-ar putea aduce deservicii în ceea ce priveşte credibilitatea la nivel internaţional.
"WeBuild trebuie să devină responsabili şi să trateze cu seriozitate acest proiect, pentru că creează deservicii nu doar CNAIR, ci întregii populaţii a României. Ei sunt o firmă internaţională, toate problemele care apar pe pod aruncă o pată şi pe blazonul lor de firmă, nu cred că cineva va mai avea atâta încredere în ei în momentul în care îşi va da seama şi va vedea că nu sunt în stare să ducă la capăt, în timp util şi în condiţii tehnologice bune, un proiect de anvergura asta. La nivelul la care pretinde că este WeBuild, ar trebui să nu aibă niciun fel de problemă pe acest pod, numai că ei au probleme de constructori medii, nu de constructori de top. Dacă nu le pasă de noi şi de populaţia României, măcar să le pese de imaginea lor, pentru că toată situaţia asta nu este văzută doar de noi, în România, este văzută şi pe plan internaţional şi s-ar putea să aibă probleme în ceea ce priveşte încrederea faţă de ei, ca şi constructori profesionişti de top, mai ales că una din realizările pe care le clamează ei în materialele promoţionale este Podul de la Brăila", a completat Alin Şerbănescu.
Podul peste Dunăre de la Brăila - cel mai mare pod suspendat construit vreodată în România, al treilea ca dimensiune din Europa şi ultimul pod peste Dunăre înainte de vărsarea în Marea Neagră - a fost inaugurat pe 6 iulie 2023.
Valoarea iniţială a proiectului a fost de 1,996 miliarde de lei, fără TVA, fonduri externe nerambursabile, iar constructorul Asocierea Astaldi S.P.A. - IHI Infrastructure System Co. Ltd., denumit în prezent WeBuild.