Noi detalii despre moartea grefierei din Iași. Ce a scris în biletul de adio

×
Publicitate

Întâmplare şocantă în vineri dimineaţă, la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi! O femeie în vârstă de 53 de ani, grefier în această instituţie a căzut în gol de la etajul doi la scurt timp după ce a ajuns la muncă.

Un jandarm a fost cel care a sunat imediat la 112 şi a chemat ajutoare. După aproape o oră în care a fost resuscitată, victima nu a mai putut fi salvată.

Primele date arată că ar fi vorba despre o sinucidere şi - potrivit anchetatorilor - femeia ar fi lăsat şi un bilet de adio în care ar fi menţionat şi nişte neînţelegeri la serviciu.

Femeia era geragrefier de 25 de ani. Imediat după tragedie, la faţa locului a ajuns un echipaj SMURD. Din nefericire, tramumatismele severe i-au fost fatale.

„Pacienta era în stop cardio-respirator din trauma. S-au început manevrele de resuscitare şi s-au continuat în unitatea primire urgenţă. Din păcate nu s-a reuşit reîntoarcerea circulaţiei spontane, s-a declarat decesul şi s-a anunţat poliţia şi medicină legală", a declarat prof. dr. Diana CimpoeSu, medic şef UPU-SMURD.

Colegii, grefieri şi procurori, sunt şocaţi de cele întâmplate mai ales că potrivit acestora femeia nu le-a dat de bănuit că ar putea recurge la un asemenea gest.

„În dimineaţa acestei zile, în jurul orei 7.10, a avut loc un eveniment nefericit la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi, soldat cu decesul colegei noastre. În aceste momente tragice, gândurile noastre se îndreaptă către familia colegei noastre”, a fost mesajul Mariei Luiza Iuriciuc, procuror şef secţie urmărire penală.

Potrivit anchetatorilor, femeia care a căzut în gol de la balconul Parchetului ar fi lăsat două pagini, prin care le cerea iertare celor dragi, dar în care ar fi povestit şi despre câteva neînţelegeri de la locul de muncă. Potrivit unor surse din anchetă, angajată Parchetului avea şi mai multe credite la bănci. La faţa locului au venit crimalistii dar şi inspectorii de muncă.

„Din primele indicii şi primele discutiii am hotărât să deschidem procedura de cercetare, procedura care va stabili caracterul acestui tragic eveniment”, a declarat George Tanasievici, ITM Iaşi.

Femeia avea o fiică de 22 de ani.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
62048219
Simulare de incident nuclear la Giurgiu. Ce ar face autorităţile în cazul unei ameninţări

Poliția Română și Inspectoratul General pentru Situații de Urgență au organizat un exercițiu demonstrativ de intervenție, în județul Giurgiu, în apropierea Punctului de Trecere a Frontierei.

61995942
O grefieră din Iași a murit, după ce s-ar fi aruncat de la etajul clădirii Parchetului

O grefieră din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi a murit, vineri, după ce s-ar fi aruncat de la etajul al doilea al clădirii în care lucra.

62048174
Reacția a zeci de elevi din 4 țări europene, după ce au ajuns în România

26 de elevi şi 9 profesori din Italia, Malta, Spania şi Olanda trăiesc o adevărată aventură, timp de o săptămână, în Munţii Nemira din Slănic Moldova.

Recomandări
Nicusor dan 5 octombrie administratia prezidentiala
Nazare, Pîslaru, Țoiu și Tanczos, chemați de Nicușor Dan pentru o „ședință de lucru” la Cotroceni Ce se află pe ordinea de zi

Preşedintele Nicuşor Dan are, vineri, o şedinţă de lucru cu miniştrii Tanczos Barna, Dragoş Pîslaru, Alexandru Nazare şi Oana Ţoiu, pe tema Cadrul Financiar Multianual, în vederea reuniunii Consiliului European din 15-16 octombrie 2026.

Avion sua
Vizita în România a delegației Congresului SUA a fost amânată în ultima clipă. Anunțul Palatului Victoria

Vizita în România a delegației Congresului Statelor Unite ale Americii, programată pentru vineri, 09 octombrie, a fost anulată „din motive obiective”, au anunțat reprezentanții Palatului Victoria chiar în ziua în care trebuia să aibă loc această vizită.

Santier naval damen
Tranzacție-record la Mangalia. Cine a cumpărat oficial șantierul naval Damen și cât a plătit

CITR, lichidatorul judiciar al Damen Shipyards Mangalia, si liderul pietei de restructurare si insolvenţă din România, anunţă vânzarea şantierului vineri, în urma procedurii de licitaţie, la preţul de 138.034.320,47 milioane de euro, fără TVA.