Noaptea Muzeelor 2021. Primăria Capitalei a fost inclusă în programul de anul acesta

×
Publicitate

Noaptea Muzeelor își așteaptă în această seară vizitatorii. 51 de instituții vor fi deschise publicului în cea de-a 17-a ediție. În premieră, și Primăria Capitalei a fost inclusă în program anul acesta.

Anunțul a fost făcut de Nicușor Dan, care a spus că vor fi trei expoziții, iuar clădirea va putea fi vizitată între orele 18 și 24.

În toată ţara vor avea loc expoziții, proiecții și spectacole. Noaptea Muzeelor este una dintre cele mai apreciate mărci culturale, şi este organizată anual de Reţeaua Naţională a Muzeelor din România.

Nicușor Dan - Primarul Capitalei: „O să fie o expoziţie dedicată fostului cartier Uranus, cel de lângă noi de aici, unde s-a demolat şi s-a construit Casa Poporului. O să fie o expoziţie dedicată omului care a construit la începutul secolului XX acest imobil, arhitectul Petre Antonescu şi o să mai fie o expoziţie dedicată muzeului Sim, care era undeva pe lângă bd. Magheru, care a fost demolat. Iar în curtea noastră, pentru că avem şi o curte foarte interesantă, cea unde am depus jurământul acum câteva luni, o să fie actori, actori independenţi care o să recite proză, poezie, legate de oraşul Bucureşti”.

 

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62195457
Copii de grădiniţă, elevi, profesori şi medici din Argeş au filmat un videoclip al imnului de vaccinare
Copii de grădiniţă, elevi, profesori şi medici din Argeş au filmat un videoclip al imnului de vaccinare. A fost modul lor de a-i îndemna pe toţi să se vaccineze ca să ne putem întoarce la normalitate.
62195456
EURO 2020. Suporterii străini, încântați de Centrul Vechi: ”Minunată viața de noapte, bere bună”
Suporterii străini care au ajuns deja în București au luat cu asalt Centrul Vechi al Capitalei pentru a urmări ceremoniile de deschidere de la terase.
62195454
Mai multe gospodării din Argeș au fost inundate, apa a ajuns și la jumătate de metru
Vremea capricioasă a creat probleme în județele Argeș și Vâlcea.