Nereguli descoperite la controalele din Capitală. Un celebru club și 2 restaurante din Herăstrău, închise

×
Publicitate

În weekendul noilor restricții, polițiști împreună cu inspectori DSP au făcut controale în Capitală, dar și în alte orașe ale țării și au amendat pe cei care au organizat evenimente.

Un club renumit și două restaurante din Herăstrău au fost închise pentru că nu respectau normele anti-Covid, iar în Suceava o nuntă de 150 de persoane a fost oprită. Amenzile date sunt de ordinul zecilor de mii de lei.

Restaurantul unui cunoscut club din Capitală își servea sâmbătă seară clienții pe o terasă amenajată fără autorizație. În plus, agenții au constatat că mesele nu erau distanțate, așa cum prevede legea. Clubul a primit o amendă de 30.000 de lei și a fost închis pentru moment.

Georgian Drăgan, purtător de cuvânt al Poliției Române: „În Sector 2, la o societate comercială s-a constatat că funcționează fără autorizație, drept pentru care a fost primită o sancțiune contravențională și DSP urmează a dispune suspendarea activității acestei societăți. Scopul acestor activități e acela de a preveni răspândirea viruslui SARS-CoV-2."

În total, polițiștii și inspectorii DSP au dat în Capitală șapte amenzi în valoare de 112.000 de lei. Nereguli au fost găsite și la unele terase din Herăstrău, amendate și în trecut pentru nerespectarea normelor sanitare.

Oana Nicolescu, director DSP București: „Acțiuni de control la societăți comerciale din Sectoarele 1,2,3,4 și 6. Au fost verificate în jur de 10 unități, în două s-a impus măsura suspendării activității."

În Suceava, polițiștii au oprit o nuntă la care participau 150 de persoane. Evenimentul avea loc într-un salon de evenimente care aparține lui Ștefan Mandachi. Agenții au amendat cu 14.000 de lei administratorul unității, dar și pe organizatorii care au încălcat legea ce interzice organizarea evenimentelor private în această perioadă.

Ionuț Epureanu, purtător de cuvânt IPJ Suceava: „Polițiștii au procedat de îndată la stoparea evenimentului, toate persoanele părăsind incinta localului respectiv. În urma evenimentului au fost sancționați cu avertisment participanții, dar și organizatorii și administratorul localului."

Ștefan Mandachi, proprietarul localului: „Acolo erau 128 de persoane care s-au adunat pentru o întrunire religioasă. Noi avem aviz de la primărie pentru 450 de persoane, iar 30% cât avem voie acum, înseamnă 135 de persoane. Chiar dacă s-ar fi organizat o nuntă, nu eu Mandachi organizez un astfel de event. Am o companie de management care asigură legalitatea. Nu a existat DJ, nu a existat mireasă sau mire, nu a existat muzică. Avem o dispoziție clară: nu se organizează nunți în pandemie."

În tot acest timp, pe pagina de Facebook a localului sunt promovate în pandemie astfel de evenimente.

„Ai tupeu să faci cea mai nonconformistă nuntă la noi?", e doar una dintre invitațiile făcute publice.

Articol recomandat de sport.ro
FRF așteaptă decizia lui Hagi, dar i-a ales deja înlocuitorul!
FRF așteaptă decizia lui Hagi, dar i-a ales deja înlocuitorul!
Citește și...
62181611
Medic, despre vacanța care urmează: „Este de stat în casă cât mai mult”

Managerul Spitalului „Victor Babeş” din Bucureşti, Simin Aysel Florescu, atrage atenţia că vacanţa de o lună care urmează pentru cei mai mulţi dintre elevi nu este o perioadă „de mers încolo şi încoace”, ci o vacanţă „de stat în casă cât mai mult”.

62181607
O nouă tranşă de vaccin Pfizer soseşte luni în România. Câte doze primim

O nouă tranşă de 345.000 doze de vaccin Pfizer soseşte luni în România.

62180684
Cerere de anulare a restricțiilor de noapte, respinsă. Avocat: Nu există dovezi că virusul „e mai activ noaptea”

Solicitarea de suspendare a restricțiilor pe timp de noapte a fost respinsă de Curtea de Apel Brașov. Avocatul Alexandru Silviu Goga poate face însă recurs la Curtea de Casație.

Recomandări
Luca niculescu nicusor dan 4
Nicușor Dan merge pe varianta unui diplomat. Luca Niculescu, desemnat premier al României

Președintele Nicușor Dan l-a desemnat pe diplomatul Luca Niculescu pentru funcția de premier, la finalul consultărilor de luni cu partidele și formațiunile politice parlamentare. 

Vlcsnap 2026 10 05 18h35m40s760
Sute de românce au fost ucise de partenerii lor în ultimii ani. Victimele cer ajutor, însă sistemul reacționează tardiv

România poartă povara unor statistici cutremurătoare: sute de femei au fost ucise de partenerii lor în ultimii ani. 

Luca niculescu
Cine este Luca Niculescu, diplomatul desemnat de Nicușor Dan pentru funcția de premier

Președintele Nicușor Dan l-a desemnat, luni, pe diplomatul Luca Niculescu pentru funcția de prim-ministru, la finalul consultărilor cu partidele și formațiunile politice parlamentare.