Neculai Ontanu, arestat preventiv pentru 30 de zile. Politistul local care l-a adus cu masina e si el urmarit penal

×
Publicitate

Primarul sectorului 2, Neculai Ontanu, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile si, imediat ce a aflat, s-a predat la centrul de retinere si arest preventiv al politiei Capitalei.

Ontanu a ajuns dupa gratii pentru ca ar fi primit mita doua loturi de teren, pentru retrocedari de acum zece ani. Culmea este ca unul dintre terenuri ar fi ajuns la fostul vice-premier Gabriel Oprea, partenerul politic al lui Ontanu.

Arestarea edilului face insa si victime colaterale: soferul care l-a insotit va fi cercetat penal pentru ca a intrat ilegal cu masina politiei locale de la sectorul 2 in curtea arestului.

Beneficiarul real al mitei, sustin procurorii anticoruptie, nu ar fi de fapt Neculai Ontanu, ci fostul sau sef de partid, Gabriel Oprea. Iar nepoata acestuia, avocata Loredana Radu, ar fi obtinut ilegal o autorizare din partea edilului sectorului 2 ca sa ridice aceasta constructie de zece nivele - afirma susrse apropiate de ancheta, pentru ca fostul ministru de interne Gabriel Oprea voia sa deschida un hotel.

Gabriel Oprea nu comenteaza suspiciunile, insa cere oricui are dubii in privinta lui sa ii verifice declaratia de avere. Potrivit documentului din 2010, in 2009 Gabriel Oprea ar fi cumparat terenul la o valoare impozabila de 4280 de lei, pentru ca in 2011 sa-l doneze fiicei sale. Poate fi chemat insa la DNA pentru explicatii.

Aflat la al patrulea mandat de primar in sectorul 2, Neculai Ontanu nu se considera un om bogat. Detine o casa si un teren in Voluntari, proprietati mostenite de sotia lul.

Averea lui mai cuprinde bijuterii si o colectie de arta, toate in valoare de 25 de mii de euro. I-ar fi donat fiicei sale o alta casa, fara sa spuna unde e situata si se plange ca in conturi are doar doua mii de euro si patru mii de dolari.

Pe langa leafa de primar, Ontanu primeste anual 23 de mii de lei pensie, din care trebuie sa achite doua credite: unul la banca, de 77.500 de lei si altul unui cunoscut, persoana fizica, de 35 de mii de euro.

UPDATE 16:30 Potrivit news.ro, la mai putin de o ora dupa ce Curtea de Apel Bucuresti a decis arestarea preventiva a primarului Sectorului 2, Neculai Ontanu a ajuns la Centrul de Retinere si Arest Preventiv al Politiei Capitalei cu o masina cu girofar a Politei Locale Sector 2. Masina, condusa de un politist local, a intrat in curtea Arestului Capitalei, o zona de siguranta cu acces restrictionat, in momentul in care una dintre dubele pentru arestati iesea din curte, iar poarta nu fusese inchisa.

Potrivit Politiei Capitalei, politistul local nu avea dreptul sa intre cu masina in curtea Arestului Capitalei, iar acesta este cercetat penal pentru violarea sediului profesional.

Neculai Ontanu merge la arestul Politiei Capitalei

Politistul de la poarta Arestului Capitalei este cercetat disciplinar, pentru ca nu a fost vigilent in momentul in care a intrat masina in curtea unitatii.

Fotografiile realizate de News.ro l-au surprins pe Neculai Ontanu coborand din masina Politiei Locale in timp ce soferul care l-a adus ii scoate din portbagaj o sacosa pe care scria: "Am pofta de ce am in plasa".

Neculai Ontanu merge la arestul Politiei Capitalei

UPDATE 11:15 Neculai Ontanu s-a predat la arestul central al Politiei, informeaza Agerpres.

UPDATE 13:15 Curtea de Apel Bucuresti a admis, vineri, cererea procurorilor DNA de arestare pentru 30 de zile a primarului sectorului 2, Neculai Ontanu, acuzat de luare de mita.

Decizia nu este definitiva insa este executorie, astfel incat Neculai Ontanu va fi inchis in arestul Politiei Capitalei.

De asemenea, instanta a dispus arestarea preventiva a avocatei Loredana Radu si a secretarului Consiliului Local al sectorului 2, Toma Sutru, anchetati pentru complicitate la luare de mita si spalare de bani, respectiv luare de mita.

Procurorii l-au acuzat ca ar fi acceptat, sub forma de mita, doua terenuri in valoare de 4,2 milioane de euro. Cel care l-a denuntat Directiei Anticoruptie este Cristi Borcea.

"Nu pot sa declar nimic, am incredere in justitie", a afirmat primarul.

Aceste cuvinte repetate obsesiv au fost singurele declaratii ale edilul sectorului 2 la iesirea de la Curtea de Apel. Cum magistratii nu au decis inca daca incuviinteaza sau nu cererea procurorilor DNA de arestare preventiva, Neculai Ontanu a plecat acasa. Astazi va afla decizia judecatorilor in ancheta in care este acuzat de ilegalitati petrecute acum zece ani. Potrivit procurorilor Ontanu ar fi pus umarul la retrocedari masive de terenuri din Sectorul 2.

Este vorba despre mai multe parcele aflate in zona Arenei Nationale, pe malul lacului Colentina, in centrul Bucurestiului in zona Icoanei dar si pe Barbu Vacarescu. In total 85 de mii de metri patrati.

Din cele doua suprafete de pe strada Barbu Vacarescu doua loturi de 1500 de metri patrati ar fi ajuns la Neculai Ontanu, care nu le-ar fi pastrat.

Anchetatorii precizeaza ca in acte, primarul sectorului 2 nu a avut nicio clipa terenurile in proprietate. Acestea au ajuns la doua apropiate intre care una este avocata Loredana Radu, nepoata lui Gabriel Oprea.

Avocata a primit 1000 de metri patrati prin contract de vanzare-cumparare, la o valoare de 40 de euro pe metru, de zece ori sub pretul pietei, sustin procurorii. Apoi ar fi revandut parcela catre un coleg de partid, cu 400 de mii de euro, cand, sustin anchetatorii pretul real era de 900.000. Tot Loredana Radu a cerut si a primit autorizatie de la primaria sectroului 2 ca sa ridice un bloc cu 6 etaje acolo. Acum este acuzata de complicitate la luare de mita si spalare de bani.

Cea de-a doua parcela de teren, de 500 de metri, a ajuns la un tert.

Neculai Ontanu ar fi putut sta si astazi linistit in biroul sau luxos din primarie daca nu ar fi fost denuntat de Cristian Borcea. Fostul sef al cainilor rosii din Stefan cel Mare a pus umarul la inculparea edilului si nu a facut-o din civism, ci ca sa isi usureze situatia in dosarul in care este judecat pentru ca ar fi mituit o judecatoare.

Vizat in dosar este si secretarul Consiliului local al sectorului 2, Toma Sutru, care ar fi primit mita doua milioane de euro ca sa ajute retrocedarile. Acesta ar fi transferat spaga in conturi din straintate de unde ar fi inceput sa isi cumpere case.
 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO A fost gimnastă de performanță și a devenit pilot de avion! "În ultimul an am zburat aproximativ 300.000 de kilometri"
FOTO A fost gimnastă de performanță și a devenit pilot de avion! "În ultimul an am zburat aproximativ 300.000 de kilometri"
Citește și...
OMV, obligata sa plateasca o amenda uriasa dupa ce a facut o intelegere de tip cartel cu alte 5 companii

OMV trebuie sa plateasca peste 100 de milioane de lei pentru ca a facut o intelegere de tip cartel cu alte 5 companii. Sanctiunea a fost confirmata joi de Inalta Curte de Casatie si Justitie si este definitiva si irevocabila.

Un copil de 6 ani din Giurgiu, lovit de o masina in timp ce aduna banii aruncati in urma unui cortegiu funerar

 Un baietel in varsta de sase ani, din comuna Putineiu, judetul Giurgiu, a fost transportat la Spitalul Judetean de Urgenta Giurgiu pentru acordarea de ingrijiri medicale de specialitate

Imagini unice surprinse intr-o padure din Covasna. Specialistii considera evenimentul o mare victorie

4 ursi extrem de simpatici se scalda intr-o baltoaca, in timp ce undeva in apropiere, se plimba un lup. Filmarea a fost realizata de specialisti straini in 2015, in cadrul unui proiect de monitorizare a faunei salbatice de la noi.

Recomandări
Lucian Pahonțu, reacție la acuzațiile privind Revoluția: „Întreaga activitate s-a derulat în conformitate cu normele legale”

Nicușor Dan a declarat că șeful SPP Lucian Pahonțu nu este în situația celor care au participat la acțiunile de reprimare a protestatarilor din Decembrie '89 și de la Mineriada din iunie 1990.

Două noi centrale, la Constanța și Arad, au fost racordate la Sistemul Energetic Național. Când vor începe să funcționeze

Premierul interimar Ilie Bolojan anunță că două proiecte importante de modernizare a sistemelor de termoficare, finanțate prin PNRR, au fost racordate la Sistemul Energetic Național. 

Nicușor Dan a promulgat legea ANI, care îl lasă fără funcție pe Dominic Fritz, fără să o trimită înapoi. Are și o explicație

Președintele Nicușor Dan a anunțat, vineri, că a promulgat Legea pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul integrității în forma care i-a fost transmisă de către Parlamentul României, fără să o mai trimită înapoi, la reexaminare.