Nectarine cu nivel ridicat de pesticide, retrase de la vânzare de comisarii ANPC. În ce magazine erau comercializate

62486052
Shutterstock

Nectarine aduse din Turcia, cu un nivel ridicat de pesticide, au fost găsite de comisarii ANPC în magazine Penny.

Rezultatul analizei înregistra o valoare de 0,128 mg/kilograme produs a substanţei Imidacloprid, în contextul în care valoarea maximă admisă este de 0,01 mg/kg produs.

Reprezentanţii Autorităţii Naţionale pentru protecţia Consumatorilor (ANPC) au anunţat, vineri, că au prelevat probe de fructe şi legume din import, pentru a fi analizat la laborator nivelul de substanţe pe care acestea le pot conţine şi care pot fi dăunătoare consumatorilor.

”Astfel, până în acest moment, Laboratorul ICA a finalizat raportul de încercare nr. 11237701-parţial, pentru produsul denumit «nectarine cu pulpă galbenă», importat din Turcia, prelevat de la operatorul economic SC Rewe Romania SRL, administratorul lanţului de magazine Penny. Drept urmare, în data de 25 septembrie 2024, ora 17.00, a fost emis Formularul de notificare obligatorie privind retragerea/ rechemarea produselor alimentare de origine nonanimală cu privire la produsul testat - «nectarine cu pulpă galbenă» -, motivul descris fiind «depăşirea nivelului pesticide», respectiv a substanţei Imidacloprid”, au transmis reprezentanţii ANPC.

Ei au adăugat că, potrivit documentului elaborat de laborator înregistra o valoare de 0,128 mg/kg produs, faţă de valoarea maximă admisă de 0,01 mg/kg produs.

Măsura luată de către operatorul economic, în conformitate cu informarea transmisă, este de "retragere de la comercializare" a lotului "239080924090_48-194/L3702", distribuitor SC Deco Frucht SRL, din care eşantionul prelevat făcea parte.

Cantitatea aflată la comercializare din acest produs, declarată de către operatorul economic, la momentul controlului, era de 24.55 kilograme.

”Este absolut inacceptabil ca produsele importate, precum aceste nectarine din Turcia, să fie comercializate în România având un nivel de pesticide atât de ridicat. Asemenea practici pot pune în pericol sănătatea oamenilor. ANPC va continua să ia măsuri drastice ori de câte ori descoperă astfel de nereguli. Solicităm tuturor importatorilor şi retailerilor să îşi revizuiască cu stricteţe lanţurile de aprovizionare, pentru a evita expunerea consumatorilor la astfel de produse”, a declarat preşedintele interimar al ANPC, Sebastian Hotca.

ANPC a transmis formularul de notificare către ANSVSA, instituţie competentă pentru a realiza o alertă referitoare la acest produs în SRAF – Sistemul European de Alertă pentru Produse Alimentare.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Are 61 de ani, dar arată ca la 20 și e curtată în sala de forță de bărbați mult mai tineri. Cum reacționează soțul ei
FOTO Are 61 de ani, dar arată ca la 20 și e curtată în sala de forță de bărbați mult mai tineri. Cum reacționează soțul ei
Citește și...
62412328
Ziua în care nu se fac niciodată cununii religioase. ÎPS Teodosie: „Rămân mereu sub un blestem”

Arhiepiscopul Tomisului, Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, a afirmat că sâmbăta nu ar trebui făcute cununii religioase şi consideră că acest lucru este o mare greşeală.

62407582
Efectul recuperării a 50 de bani pentru fiecare PET returnat. Record neașteptat stabilit în august

În luna august, au fost colectate un număr record de ambalaje prin sistemul de garanție-returnare. În medie, luna tecută, românii au dus 17 milioane de ambalaje pe zi la automate.

62481403
Ordinul dat la scurt timp după ce o dronă rusească a pătruns din nou în spaţiul aerian al României. Anunțul MApN

MApN a anunţat că patru aeronave au fost ridicate, în noaptea de joi spre vineri, două aparţinând Forţelor Aeriene Române şi două Forţelor Aeriene Spaniole, după ce Rusia a atacat cu drone mai multe obiective din Ucraina, lângă România.

Recomandări
Rti femicid
Dramele trăite de româncele aflate departe de casă. În Italia, 15% dintre ele devin victime ale violenței domestice

Un raport al institutului de statistică din Italia, publicat în urmă cu o săptămână, arată că aproape 15% dintre femeile românce între 16 și 75 de ani declară că au suferit cel puțin o formă de violență fizică sau sexuală înainte de a împlini 16 ani.

Luca niculescu id291953 inquam photos george calin
Concluzia trasă de Luca Niculescu după ce s-a întâlnit cu miniștrii din Cabinetul său, la Vila Lac: „Nu ne așteaptă o perioadă ușoară”

Premierul desemnat Luca Niculescu s-a întâlnit, duminică, cu miniștrii propuși, la Vila Lac, în ziua în care urmează să semneze și acordul cu liderul PNL, Ilie Bolojan.

Proteste franta afp 000 d3kq43e
Franța, ca după război. Vandalism și incendieri în marile orașe, în timpul protestelor. Extrema stângă, acuzată că alimentează violențele

După o zi de proteste deturnate de grupuri de manifestanți violenți puși pe jafuri și acte de vandalism, orașele Franței arată ca după război.