Mister în jurul morții unei adolescente din Vâlcea. Mesajele ciudate apărute pe Instagram după dispariția fetei

62126753

Mister în jurul morții unei adolescente de 15 ani, din localitatea Oteşani, judeţul Vâlcea. Georgiana Denisa Unchiaşu a fost găsită spânzurată, vinerea trecută, la aproape o săptămână după ce fusese dată dispărută de familie.

Poliția Română a cerut sprijinul populației pentru a o găsi pe Georgiana, după ce familia a anunțat dispariția acesteia, pe 11 mai, la două zile după ce adolescenta nu s-a mai întors acasă, scrie ziaruldevalcea.ro.

Potrivit sursei citate, nu era pentru prima dată când adolescenta dispărea de acasă, astfel că părinții au anunțat dispariția abia luni, 11 mai, deși fata plecase de acasă de sâmbătă, 9 mai.

După mai multe zile de căutări, fata a fost găsită spânzurată într-o pădure de pe dealurile din Oteşani, însă circumstanțele decesului nu sunt clare. Potrivit sursei citate, fata și-ar fi luat viaţa cu şireturile de la tenişii cu care era încălţată.

Poliţia Vâlcea a confirmat că în acest caz s-a deschis un dosar penal pentru moarte suspectă, precizând că cercetările sunt continuate sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Horezu.

Potrivit sursei citate, polițiștii au descoperit că pe contul de Instagram al fetei au fost postate mesaje după ce aceasta dispăruse.

Astfel, se pare că una dintre prietenele fetei a postat mai multe mesaje pe contul acesteia, după ce fata își accesase pagina de social media de pe telefonul amicei. De asemenea, la audieri, prietena adolescentei nu a povestit anchetatorilor adevărul despre ce s-a întâmplat în ziua de sâmbătă, când cele două s-ar fi întâlnit cu câțiva prieteni pe un deal din localitate.

În plus, în telefonul unui amic al fetei au fost descoperite mesaje în care fata îi povestea că a fost violată de tată şi că mama ştia despre acest lucru, dar nu are ce să facă.

Martorii au încercat să-i inducă în eroare pe anchetatori privind locurile în care au mers împreună, motiv pentru care poliţiştii nu au reuşit să găsească trupul neînsufleţit.

Anchetatorii au descoperit însă că Georgiana era un copil extrem de inteligent, care intrase la liceu, în Horezu, cu o medie foarte bună şi care a terminat opt clase cu peste 9,60, mai scris sursa citată.

Articol recomandat de sport.ro
Rusia, eșec istoric pe plan internațional! Reacție imediată de la Moscova
Rusia, eșec istoric pe plan internațional! Reacție imediată de la Moscova
Citește și...
Un bărbat din Arad a murit, după ce a fost lovit de tren. Ce încerca să facă

Un bărbat de 63 de ani din Arad a decedat, vineri după-amiază, după ce a fost acroşat de un tren în timp ce se strecura pe lângă bariera coborâtă.

MAE anunță decesul unui român care lucra la un abator din Germania, unde sunt confirmați sute de români infectați

MAE a anunţat vineri decesul unui român care lucra la o companie de prelucrare a cărnii din localitatea germană Birkenfeld, unde au fost înregistrate cazuri de infectare cu noul coronavirus.

MAE: 47 de cetăţeni români de la abatorul din Dissen, confirmaţi cu COVID-19

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) precizează că autorităţile germane au comunicat că 47 de cetăţeni români se numără printre persoanele confirmate infectate cu COVID-19 de la abatorul Dissen, landul Saxonia Inferioară, din Republica Federală Germania.

Recomandări
Drona care a declanșat RO-Alert în Botoșani, găsită prăbușită într-un lan de porumb din Suceava. Anunțul MApN

O dronă a pătruns sâmbătă în spațiul aerian al României și a fost semnalată în zona localității Știubieni, din județul Botoșani. Armata a ridicat două aeronave F-16 pentru monitorizarea situației, iar obiectul zburător a fost găsit ulterior prăbușit.

Reacția Rusiei după ce Volodimir Zelenski a anunțat că e dispus să se întâlnească cu Vladimir Putin la summit-ul din Miami

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski s-a declarat dispus să se întâlnească cu liderul rus Vladimir Putin în cadrul summitului G20 de la Miami, potrivit unui interviu difuzat sâmbătă de un post de televiziune german.

Bilanț tragic. 65 de motocicliști au murit pe șoselele din România în primele 8 luni din an, iar 244 au fost grav răniți

65 de motocicliști au murit pe șoselele din România în primele opt luni din an, iar 244 au fost grav răniți. Bilanțul tragic arată cât de vulnerabili sunt în trafic, mai ales când viteza nu le mai lasă timp să evite impactul.