Ministrul Răzvan Cuc anunță pierderi de 40% la Tarom. Ce salariu are directorul adjunct

62030369
Pro TV

Ministrul Transporturilor Răzvan Cuc a declarat sâmbătă că 40 la sută din pierderile Tarom pe 2017 au fost făcute în mandatul fostului director Werner Wolff. El a mai susţinut că salariul unui director adjunct al Tarom este de 32.000 de lei.

El a susţinut că anul 2017 s-a încheiat cu pierderi de 172 de milioane de lei, iar în perioada octombrie-decembrie 2017, "undeva la 40 la sută din pierderile anului 2017 au fost făcute tocmai pe mandatul domnului Wolff", potrivit News. 

"El şi-a asumat în 2018 că va duce TAROM pe zero. A avut, spune, cele mai mari încasări din istoria TAROM, dar vedem că a avut şi cheltuieli foarte mari, pierderi de 133 de milioane. În numai două luni din 2019 a reuşit performanţa să aibă 47 de milioane de lei pierderi. Deci, dacă ne uităm la pierderile generate pe toata perioada mandatului dânsului, vom vedea că sunt substanţiale. Deci asta este în viziunea unora un management performant", a susţinut ministrul Cuc.

El a susţinut că un director general adjunct la TAROM avea un salariu de 32.000 de lei, iar un director are peste 25.000 de lei salariu.

Compania de stat Tarom a anunţat, joi, că Florin Susanu, director al Direcţiei Zbor din cadrul companiei, a fost numit în funcţia de director general provizoriu.

Fostul director general, Werner Wolff, fost director în cadrul reţelei de dealeri BMW Automobile Bavaria, a fost numit, în noiembrie 2017, director general al companiei de stat Tarom, al cincilea şef al companiei din anul respectiv.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Stadionul de 140.000.000 de euro este aproape gata! Imagini spectaculoase
Stadionul de 140.000.000 de euro este aproape gata! Imagini spectaculoase
Citește și...
62031464
Tudor Caranfil a murit. Criticul de film avea 88 de ani
Criticul şi istoricul de film Tudor Caranfil a murit sâmbătă dimineaţă, în casa lui din Bucureşti.
62031463
Un turist a fost prins la Nădlac cu un vietnamez în portbagaj. Ce explicaţie a dat
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Nădlac II au depistat un cetăţean vietnamez, care a încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, ascuns în portbagajul unui autoturism ce aparţinea unui cetăţean ceh.
61950837
Atenționare meteo. Cod galben de vânt puternic în opt judeţe
Administrația Națională de Meteorologie a emis sâmbătă un cod galben de vând, valabil în opt județe, până la ora 16.00.