Ministrul Mediului: „Suprafața pădurilor seculare, strict protejate din România, se va dubla”

×
Publicitate

''Suprafața pădurilor seculare, strict protejate din România, se va dubla.'' Anunţul a fost făcut de ministrul Mediului.

Acesta lansează o licitaţie pentru realizarea unor studii care ar permite includerea a 40 de mii de hectare în Catalogul Naţional al Pădurilor Virgine. Este un pas înainte, dar făcut cam târziu, spun activiştii de mediu, care precizează că acum 20 de ani potenţialul României era de 10 ori mai mare.

Timp de 10 ani, România nu mai poate exporta buşteni în ţările din afara Uniunii Europene. Şeful statului a promulgat o lege prin care se introduce interdicţia şi vine în completarea unei iniţiative a ministrului Mediului. Costel Alexe susţine că două treimi dintre pădurile virgine ale Europei se află în ţara noastră. 30.000 de hectare de pădure sunt deja certificate ca virgine şi protejate de acest statut, iar alte 40.000 intră acum în evaluare.

Costel Alexe, Ministrul Mediului: „Nimeni vreodată nu mai are voie să intervină silvic. Aceste păduri au nevoie de studii pentru a fi incluse official în acest catalog naţional.”

Cele mai întinse păduri virgine din ţară sunt în Caraș-Severin, Hunedoara, Maramureș, Brașov şi Prahova. După finalizarea studiilor, în Catalogul naţional ar mai putea figura păduri din alte nouă judeţe, printre care Harghita, Bistriţa, Alba şi Arad.

Codruţ Bălea, directorul Romsilva: „Pentru a fi păduri virgine ele trebuie să fie foarte greu accesibile să nu permită un aflux foarte mare de trafic în ele.”

Marius Daniel Bucurie, Ocolul Silvic Măneciu: „Nu se execută tăieri, tot materialul lemos, orice cracă ruptă, din doborâturi nu se recoltează rămân ca bionasa şi hrana pentru păsărici, gângănii.”

Reprezentanţii Agent Green acuză statul că a neglijat multă vreme codrii seculari. Strategia naţională pentru Dezvoltare Durabilă a României a propus, încă din 1999, protejarea strictă a 400.000 de hectare de păduri virgine.

Gabriel Păun, preşedintele Agent Green: „Doar 8% din pădurile virgine potenţiale au fost protejate. Sunt 24.000 de hectare cartate de organizaţii ca noi, dar statul şi-a încrucişat mâinile. L-au luat pe nu în braţe, au căutat nod în papură şi aceste studii fie au fost respinse, fie trimise înapoi elaboratorilor, fie chiar pierdute”

Includerea unor noi suprafeţe în catalogul pădurilor virgine nu e totul. Proprietarii ar trebui depagubiți, just şi la timp, pentru a nu tăia niciun arbore de acolo. Iar paza ar trebui să fie serioasă.

Agent Green propune folosirea tehnologiei: telefoane mobile instalate în copaci, care detectează orice sunet de drujbă, de motor şi pot da alarma. Modelul este folosit şi în România, într-o pădure din Covasna.

Articol recomandat de sport.ro
Trei dintr-o lovitură pentru Rusia! Rezultatul care îl bucură pe Vladimir Putin
Trei dintr-o lovitură pentru Rusia! Rezultatul care îl bucură pe Vladimir Putin
Citește și...
62125533
Când vor începe polițiștii să dea amenzi pentru încălcarea restricțiilor din starea de alertă

Poliţiştii anunţă că în acest sfârşit de săptămână se vor concentra mai mult să-i informeze pe oameni ce au voie să facă şi ce nu şi mai puţin pe dat amenzi.

61981295
Reguli de călătorie în mijloacele de transport în comun, în perioada stării de alertă

Fiți foarte precauți, de vineri, și în mijloacele de transport în comun, masca este obligatorie.

62125521
Cât au ajuns să coste măștile de protecție la farmacie. Tot mai mulți români le poartă

Masca a devenit parte din viaţa noastră. Este obligatorie în spaţiile publice închise şi în mijloacele de trasport, însă mulţi oameni o poartă şi pe stradă, ca să se asigure că sunt protejaţi mai bine.

Recomandări
Luca niculescu id237175 inquam photos george calin
PNL, decizie finală privind „Guvernul Niculescu”. Liberalii susțin propunerea lui Bolojan și vor vota noul Cabinet

Biroul Politic Național al PNL s-a reunit sâmbătă și a decis ca parlamentarii liberali să voteze în favoarea învestirii Guvernului propus de premierul desemnat Luca Niculescu. Votul are loc, marți (20 octombrie), în Parlament.

Congres pnl 7
Reacția lui Ilie Bolojan după ce PNL a decis să voteze „Executivul Niculescu” și să intre în opoziție: „Un vot condiționat”

PNL a decis să voteze pentru învestirea Guvernului Luca Niculescu și intrarea formațiunii în opoziție, a anunțat sâmbătă liderul partidului, Ilie Bolojan, după o ședință de peste trei ore. El a precizat că votul este condiționat.

Shutterstock oameni la guvern
Datoria guvernamentală a României a depășit 1.200 de miliarde de lei în iulie 2026. Cu cât a crescut într-o singură lună

Datoria administraţiei publice (datoria guvernamentală) a fost, în iulie 2026, de aproape 1.205 miliarde lei, în creştere de la 1.197 miliarde de lei în luna precedentă, conform datelor publicate de Ministerul Finanţelor (MF).