Ministerul Apărării vrea să angajeze peste 4.000 de soldaţi profesionişti. Cât este solda

×
Publicitate

Ministerul Apărării Naţionale a anunţat că demarează o campanie de angajare a soldaţilor profesionişti pentru structura de forţe a Armatei României.  

Potrivit unui comunicat al MApN, la nivelul structurii de forţe a Armatei României se organizează una dintre cele mai ample campanii de recrutare şi selecţie pentru ocuparea a 4.159 de posturi de soldaţi/gradaţi profesionişti.

Astfel, arată sursa citată, în perioada 2 mai - 16 iunie, candidaţii care optează pentru dobândirea calităţii de soldat profesionist pot solicita înscrierea în cadrul centrelor militare zonale, judeţene sau de sector (după caz) pe a căror rază de responsabilitate îşi au domiciliul.

Calendarul de recrutare şi selecţie a candidaţilor este următorul:

* înscrierea: 2 mai - 16 iunie;

* evaluarea psihologică, evaluarea capacităţii motrice, interviul: 22 mai - 23 iunie;

* examinarea medicală: 6 - 30 iunie;

* termenul final de întocmire a dosarelor: 21 iulie.

Adresele centrelor militare pot fi găsite accesând link-urile:

www.defense.ro/cariera-recrutare-mapn-ro

www.recrutaremapn.ro/contactbir.php

Soldaţii (şi gradaţii) profesionişti (SGP) constituie cel mai numeros corp de personal militar şi îndeplinesc funcţii de execuţie specifice luptătorilor şi specialiştilor militari, în cadrul unor microstructuri de tip echipă, echipaj, post de luptă sau grupă/similare.

SGP pot îndeplini şi funcţii de comandă la nivelul acestor microstructuri, spune MApN, care adaugă că SGP participă nemijlocit la procesul de instrucţie individuală şi colectivă, asigură exploatarea şi întreţinerea tehnicii şi armamentului din dotare şi a infrastructurii de instruire şi pot executa misiuni de pază a obiectivelor militare.

"Alături de ceilalţi militari, SGP au misiunea nobilă de păstrare a integrităţii şi suveranităţii statului, a apărării cetăţenilor ţării. De asemenea, sunt chemaţi în orice situaţie care afectează desfăşurarea normală a vieţii (calamităţi, dezastre naturale sau tehnologice etc.)", se precizează în comunicat.

SGP constituie principala sursă de formare a subofiţerilor în activitate şi pot fi selecţionaţi la programele de formare a maiştrilor militari în activitate, precum şi în vederea participării la cursurile organizate pentru admiterea în învăţământul superior sau la cursul de formare a ofiţerilor în activitate, mai arată Ministerul Apărării.

Cât se câștigă la MAPN 

 

Guvernul României a aprobat în ședința din 11 ianuarie, o hotărâre privind actualizarea cuantumului soldei de grad/salariului gradului profesional deținut de personalul militar, respectiv polițiștii și polițiștii de penitenciare, potrivit unui comunicat transmis de MApN.

Actualizarea se va face proporțional cu evoluția salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată. Soldele de grad/salariul gradului profesional deținut de personalul militar, respectiv polițiștii și polițiștii de penitenciare nu au mai fost actualizate din anul 2018.

Astfel, impactul asupra veniturilor personalului vizat se va situa între 227 lei pentru gradul de soldat și 442 lei pentru gradul de general, după cum urmează:

- Soldat: de la 273 la 500 lei;
- Fruntaș: de la 286 la 525 lei;
- Caporal: de la 300 la 565 lei;
- Maistru militar cls. a V-a/Sergent: de la 326 la 600 lei;
- Maistru militar cls. a IV-a/Sergent major: de la 340 la 625 lei;
- Maistru militar cls. a III-a/Plutonier: de la 354 la 650 lei;
- Maistru militar cls. a II-a/Plutonier major: de la 368 la 675 lei;
- Maistru militar cls. I/Plutonier adjutant: de la 381 la 700 lei;
- Maistru militar principal/Plutonier adjutant principal: de la 395 la 725 lei;
- Sublocotenent/Aspirant: de la 409 la 750 lei;
- Locotenent: de la 421 la 775 lei;
- Căpitan: de la 435 la 800 lei;
- Maior/locotenent-comandor: de la 449 la 825 lei;
- Locotenent-colonel/căpitan-comandor: de la 463 la 850 lei;
- Colonel/comandor: de la 490 la 900 lei;
- General de brigadă/general de flotilă aeriană/contraamiral de flotilă: de la 504 la 925 lei;
- General-maior/contraamiral: de la 516 la 950 lei;
- General-locotenent/viceamiral: de la 530 la 975 lei;
- General/amiral: de la 558 la 1000 lei.

Articol recomandat de sport.ro
Istvan Kovacs, făcut praf după ultimul meci din Champions League! Ce ar fi spus arbitrul român
Istvan Kovacs, făcut praf după ultimul meci din Champions League! Ce ar fi spus arbitrul român
Citește și...
Bilanțul de 1 mai la infracțiuni și accidente. Au fost scăderi importante față de anul trecut

Bilanțul de 1 mai cu privire la infracțiuni și accidente rutiere este sensibil mai scăzut față de anul trecut. Numărul accidentelor rutiere a scăzut cu peste 41%.

Zece turiști s-au rătăcit pe munte cu un bebeluș de 11 luni după ei. Au dormit o noapte pe un pod improvizat pe o stâncă

Zece turişti, între care se aflau un bebeluş de 11 luni şi patru copii cu vârste până în 11 ani, din judeţul Timiş, au fost salvaţi, luni, de o echipă complexă plecată în căutarea lor pe Cheile Sălbatice ale Caraşului, în zona localităţii Iabalcea.

O adolescentă din Dâmboviţa, aflată în grija statului, a fost dată dispărută. Poliția face apel la populație pentru a o găsi

O adolescentă în vârstă de 13 ani din judeţul Dâmboviţa, aflată în grija statului, a fost dată dispărută, marţi. Fata a plecat de la şcoala din oraşul Găeşti unde este elevă şi nu a mai ajuns în centrul în care locuieşte, potrivit News.ro.

Recomandări
Amendamentul care îi scapă pe consilierii locali de incompatibilitate a fost adoptat în comisii cu voturile PSD, PNL și UDMR

Amendamentul care îi scapă pe consilierii locali de incompatibilitate a fost adoptat, miercuri, în comisiile juridică, de muncă și administrație ale Camerei Deputaților, care s-au întrunit de urgență.

Restricții pentru mașinile clasice în localități. Primăriile trebuie să delimiteze zone fără poluare în următorul an

Noul Cod al Urbanismului adoptat recent prevede măsuri pentru reducerea poluării în localități. Autoritățile locale vor trebui să delimiteze zone fără emisii sau cu emisii scăzute în cel mult 12 luni de la intrarea în vigoare a legii. 

Explicația în română a lui Manfred Weber după ce a cerut CE să blocheze României jalonul de 770 de milioane de euro

Grupul PPE nu doreşte ca România să piardă niciun euro din fondurile alocate prin Mecanismul de Redresare şi Rezilienţă, precizează liderul PPE Manfred Weber.