Militarul care și-a ucis iubita dându-i foc, condamnat la 13 ani de închisoare

×
Publicitate

Militarul din Craiova, care la începutul acestui an și-a incendiat iubita, iar în urmă rănilor femeia a murit la spital, a fost condamnat definitiv la închisoare.

El va sta 13 ani și jumătate după gratii. Sentința a fost dată de judecătorii de la Tribunalul Militar din Timișoara și confirmată apoi de Curtea Militară.

Procurorii au finalizat foarte rapid ancheta. Din cercetari a reieșit faptul că individul a făcut o criză de gelozie și și-a incendiat prietena.

Cei doi aveau o relație, dar femeia, cu 23 de ani mai în vârstă decât el, era căsătorită. Când a realizat ce făcuse, în disperare de cauza, a dus-o la spital. Din păcate însă, manevrele lui nu au făcut decât să-i agraveze rănile.

Medicii au spus, la acea vreme, că trebuia chemată ambulanță pentru că femeia suferise arsuri pe 35 la sută din suprafață corpului și doar transportul într-un mediu steril ar fi putut să o ferească de complicații. Iubita militarului a murit câteva zile mai târziu.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
61919210
Violată de 3 bărbați după ce s-au cunoscut pe Facebook. Coșmarul prin care a trecut victima
O tânără de 21 de ani din Dâmbovița a fost violată de un bărbat pe care l-a cunocut pe Facebook și de prietenii acestuia.
61919005
Doi morţi într-un accident produs în Capitală. Mașina s-a izbit de un copac, pe Splaiul Dudescu
Două persoane au murit, miercuri dimineaţă, în urma unui accident rutier produs în Capitală şi în care au fost implicate trei autoturisme.
61918010
Principalul suspect în cazul dublei crime de Târgoviște, arestat. ”Am vânat elefanți!”
Un mecanic auto, în vârstă de 58 de ani, care avea acasă o puşcă de vânătoare, este principalul suspect în cazul dublei crime de săptămâna trecută, de la Târgovişte.