Mihai Leu a făcut accident la raliul de la Târgu Mureș: Primarul interzice organizarea unor astfel de evenimente în oraș

×
Publicitate

Mașina condusă de pilotul Mihai Leu a intrat în gardul de siguranță de la raliul de la Târgu Mureș, accidentând doi copii de șase, respectiv opt ani.  

„În urmă cu puţin timp, la intersecţia Ştefan cel Mare cu Borsos Tamas, avut loc un accident. Un autoturism de curse condus de un bărbat de 54 de ani a acroşat un gard de siguranţă, rănind, totodată, doi minori, de 6 şi 8 ani, aflaţi după gard", a transmis Poliţia Judeţeană Mureş.

Citește și Trecerea ilegală a frontierei, afacere pe bani grei. Cât plătesc ucrainenii care vor să ajungă în România

Copiii nu au fost grav răniți, însă au fost transportaţi la spital, conform IPJ Mureş.

Mașina lui Mihai Leu a fost ușor avariată, având bara din față accidentată. 

În imagini se vede cum gardul de protecție este împins spre mai multe persoane. Unele urmăreau raliul, altele mergeau pe stradă. În urma impactului, doi frați, de 6 și 8 ani, care se uitau la raliu au fost răniți. Mama lor se duce, imediat speriată lângă ei, pentru a vedea dacă băieții au pățit ceva. Lângă mașina lui Leu sosește și un arbitru care cere ajutorul.

Mihai Leu, pilot:Am pus frână înainte de un viraj, a plecat mașina foarte tare pe frânare, am încercat să redresez dar nu am reușit în măsura în care am sperat. Am lovit un gard și acel gard a căzut peste câțiva oameni, din păcate un copil este lovit. Are o tăietură la picior.”

Martorii descriu clipele de dinaintea impactului.

Martor: „Până aici a fost mașina. Copilul a fost acolo. A fost noroc cu copacul pentru că dacă nu era copacul acolo intra în magazin. A fost speriat, plin cu sânge piciorul."

Martor: „Am văzut mașina pe trotuar. Balustrada a lovit copilul. Organizatorii ziceau că aici e zonă periculoasă și nu au voie să stea oamenii aici."

Cei doi frați loviți de gardul de protecție au fost transportați la spital. Starea lor nu este gravă și nu au avut nevoie de internare. Unul dintre ei are o rană la picior. Pilotul Mihai Leu regretă incindentul.

Mihai Leu: „Îmi pare nespus de rău, este ceva incredibil. Mă gândesc că s-a întâmplat și acest băiat să fie bine. El săracul de asta a venit la cursă să vadă mașinile. Am vorbit și cu părinții lui. Sincer, nu te gândești niciodată în momentul în care te urci la volan ce rău se poate întâmpla dar, din păcate, este un sport de viteză și sunt momente în care probabil nu reușești să faci tot ce ți-ai dorit tu."

După incident organizatorii au decis să oprească raliul.

Ioan Badiu, director Federația Română de Automobilism Sportiv: „Evenimentul a fost oprit. Era chiar ultima manșă de concurs, nu mai avea sens să mai continuăm."

Polițiștii au deschis un dosar penal. Primarul din Târgu Mureș a anunțat că nu va mai permite organizarea unor astfel de evenimente în oraș.

Mihai Leu le-a oferit celor doi copii câte un cadou

Mihai Leu i-a invitat la masă pe cei doi copii care au fost loviţi uşor în accidentul în care monopostul său a fost implicat. Pilotul le-a oferit acestora trofeele pe care el le-a câştigat la etapa de la Târgu Mureş.

„Îmi pare nespus de rău pentru tot ce s-a întâmplat, dar mă bucur că cei doi micuţi sunt bine. Chiar am vorbit cu părinţii şi vor veni la următoarea etapă de la Deva”, a spus Mihai Leu, citat de Federaţia Română de Automobilism Sportiv (FRAS).

Conform unei informări a FRAS, cei doi copii, fraţi, aflaţi alături de mama lor chiar lângă gard au avut nevoie "de scurte îngrijiri medicale”, însă nu a fost nevoie de transportarea lor de urgenţă la spital şi nici de internare.

„Mihai Leu nu a necesitat îngrijiri medicale, viteza la impact fiind foarte mică. În momentul incidentului doar Mihai Leu şi Jerome France se mai aflau pe traseu, dar situaţia din clasament nu mai putea fi schimbată”, mai scrie FRAS.

Federaţia Română de Automobilism Sportiv a deschis o anchetă pentru a vedea circumstanţele în care s-a produs incidentul.

 

Articol recomandat de sport.ro
Leo Messi a pălmuit un adversar! Decizia Comisiei de Disciplină a venit imediat
Leo Messi a pălmuit un adversar! Decizia Comisiei de Disciplină a venit imediat
Citește și...
Trecerea ilegală a frontierei, afacere pe bani grei. Cât plătesc ucrainenii care vor să ajungă în România

Războiul declanșat de armata rusă a generat un fenomen uluitor în Ucraina, având în vedere situația disperată în care se află țara condusă de Volodimir Zelenski. Există persoane care încearcă să se îmbogățească de pe urma acestui conflict militar.

Ziua mondială a OZN-urilor: Se împlinesc 75 de ani de la cel mai controversat incident extraterestru - VIDEO

Ziua mondială a obiectelor zburătoare neidentificate (World UFO Day) este sărbătorită anual pe data de 2 iulie. Această zi a fost stabilită în urma unui eveniment misterios petrecut în noaptea de 2 spre 3 iulie 1947, în SUA, lângă Roswell.  

Spațiile ascunse din avioane care sunt interzise pentru pasageri

Există câteva zone secrete pe aeronave, unde piloții și echipajul se odihnesc în timpul zborurilor lungi. Pasagerii nu le pot accesa sub nicio formă și sunt bine ascunse vederii.

Recomandări
Cât de aproape este România de un „scenariu grecesc” al datoriei publice. Când am putea ajunge la o criză a dobânzilor

Proiecțiile privind evoluția datoriei publice arată că, fără o îmbunătățire a finanțelor statului, datoria României ar putea intra pe o traiectorie care, în timp, să ducă la niveluri comparabile cu cele din criza greacă a datoriilor suverane.

Bloomberg: State NATO încearcă să convingă SUA să-și păstreze trupele în Europa. Vor să suporte mai multe costuri

Statele est europene din NATO se oferă să suporte o parte mai mare din costurile trupelor americane staționate pe teritoriul lor, pentru a descuraja administrația Trump să își reducă prezența militară în regiune.

Incendiu la Institutul Clinic Fundeni din București. 37 de pacienți au fost evacuați de urgență

Pompierii au intervenit, sâmbătă dimineaţă, pentru a stinge un incendiu care se manifesta cu degajări de fum într-un salon de la etajul al treilea al Institutului Clinic Fundeni din Bucureşti.