Ministrul Apărării s-a întâlnit cu şeful Pentagonului. Ce i-a promis Fifor

×
Publicitate

România este unul din puţinele state aliate care respectă principiul de împărţire echitabilă a responsabilităţilor a precizat, joi, ministrul Apărării, Mihai Fifor, pe pagina sa de Facebook, la capătul întâlnirii cu șeful Pentagonului, James Mattis.

Conform ministrului, România ar fi, de asemenea, și unul dintre puținii membri NATO care îndeplinesc așa-numiții "Cei 3 C" ai NATO: cash (prin bugetul alocat apărării), capabilităţi şi contribuţii.

"Am precizat că România este unul din puţinele state aliate care respectă principiul de împărţire echitabilă a responsabilităţilor în cadrul Alianţei şi îndeplinesc toate cele trei condiţii legate de cash, capabilităţi şi contribuţii. În primul rând, alocarea de 2% din PIB pentru apărare, pentru al doilea an consecutiv, în 2018, rămâne un obiectiv naţional major. În al doilea rând, dezvoltarea de capabilităţi necesare contracarării ameninţărilor la adresa securităţii aliate este realizată prin strategia ambiţioasă de achiziţii şi programe de înzestrare a Armatei Române", a scris ministrul de interne pe pagina sa.

Ministrul a mai precizat că pe agenda de discuții s-au aflat "teme prioritare ale cooperarii in domeniul apararii dintre Romania si SUA, cu accent pe evoluţiile de securitate din regiunea Mării Negre şi din Balcanii de Vest, implementarea deciziilor Summit-ului NATO din iulie a.c., participarea în lupta împotriva terorismului, cooperarea bilaterală si prezenţa SUA pe teritoriul României, precum si aspecte legate de cooperarea in domeniul industriei de aparare si programele majore de înzestrare derulate cu partenerul american".

"Cu acest prilej, am reiterat că ţara noastră este un aliat stabil şi credibil, care îşi îndeplineşte toate angajamentele şi responsabilităţile ce decurg din calitatea de stat membru al NATO. În acest context, omologul american a subliniat rolul important al României în regiunea Mării Negre", a completat ministrul Mihai Fifor.

Nu în ultimul rând, Mihai Fifor a ținut să evidențieze contribuţiile României la eforturile internaţionale de întărire a securității şi stabilității: misiunea "Resolute Support" din Afganistan, misiunea NATO din Irak sau contribuţia la coaliţia anti-ISIS.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Stadionul de 140.000.000 de euro este aproape gata! Imagini spectaculoase
Stadionul de 140.000.000 de euro este aproape gata! Imagini spectaculoase
Citește și...
61988562
Arhivele unei instituţii de stat, distruse. Oamenii nu pot ieşi la pensie, fiindcă nu au acte
Anchetă penală la Buzău după ce arhivele unei foste staţiuni de cercetare agricolă au fost lăsate de izbelişte în clădirile ajunse ruine.
61988560
Șofer din Timișoara, izbit în plin de un TIR. Ce greșeală a făcut victima
Un şofer de 20 de ani a ajuns la spital în urma unui accident pe centura oraşului Timişoara. Se pare că tânărul nu s-ar fi asigurat când a vrut să vireze la stânga şi a fost izbit în plin de un TIR care circulă regulamentar.
61853525
Un copil de patru ani s-a urcat la volan, a accidentat un muncitor, apoi a lovit o maşină şi o casă
Un copil de patru ani, rămas nesupravegheat, a condus câţiva metri maşina familiei pe o stradă din Oradea.