Microbuz de transport persoane, implicat în accident rutier în judeţul Arad. Sunt nouă victime

62416752

Un microbuz de transport persoane a fost implicat, miercuri seară, într-un accident rutier în judeţul Arad. Nu sunt persoane încarcerate. În vehicul erau nouă persoane, șase având nevoie de îngrijiri medicale.

 

Update „În urma accidentului în care au fost implicate 9 persoane, au rezultat 6 victime, conştiente, cooperante, neîncarcerate. În urma evaluării medicale, o victimă a fost transportată la spital de către echipajul medical SAJ. Este vorba despre un bărbat în vârstă de aproximativ 25 de ani. Celelalte 5 persoane au refuzat transportul la spital”, anunţă ISU Arad.

Pompierii militari arădeni au acţionat şi pentru asigurarea măsurilor de prevenire şi stingere a incendiilor la locul evenimentului.

Știre inițială „Accident rutier în care a fost implicat un microbuz de transport persoane, în municipiul Arad zona Grădişte”, anunţă, miercuri seară, ISU Arad.

Sursa citată a precizat că intervin forţe şi mijloace din cadrul Detaşamentului de Pompieri Arad cu două autospeciale de intervenţie şi o autospecială pentru descarcerare. La locul evenimentului au fost alocate şi două ambulanţe SAJ.

„Din primele informaţii, nu sunt persoane încarcerate”, a mai transmis ISU Arad.

Articol recomandat de sport.ro
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Citește și...
62367930
Cel mai bine plătit angajat din România. Suma uriașă pe care a încasat-o în fiecare lună, în 2023
Dintre cei peste 5,7 milioane de angajați români, cel mai bine au câştigat anul trecut cei din București.
62416716
Agențiile de turism au pregătit deja ofertele „early booking”. Vacanțe cu 40% mai ieftine în această perioadă a anului
Dacă ne gândim la cheltuielile făcute de sărbători, luna ianuarie nu pare tocmai potrivită pentru planuri de vacanță, dar totuși este.  
62416700
„M-a amenințat cu arma”. Mărturiile terifiante ale fiicei lui Adrian Kreiner, la două luni de la asasinarea milionarului
La două luni de asasinarea milionarului din Sibiu, ies la iveală detalii terifiante. Într-o mărturie dată anchetatorilor, fiica lui Adrian Kreiner a povestit clipele de teroare prin care a trecut.