„Metoda citațiilor false” de la Poliție. Ce trebuie să facem dacă ne confruntăm cu o astfel de situație

×
Publicitate

Poliția Română trage un semnal de alarmă, după ce sute de persoane s-au plâns de la începutul anului că au fost victimele unor înșelăciuni prin metoda „citațiilor false”. 

În primul rând, sfatul polițiștilor este să nu faceți nimic din ce vi se cere în aceste citații false.

Adică să nu sunați la vreun număr de telefon indicat, să nu transmiteți date din buletin sau de pe cardul bancar, să nu descărcați fișiere atașate și să nu dați click pe vreun link.

Ștergeți mesajul și nimic mai mult.

Dacă sunteți în situația în care, din panică, ați căzut în această capcană și le-ați oferit escrocilor datele dvs. sau sume de bani, trebuie să mergeți la poliție și să depuneți o plângere, anchetatorii vă garantează discreție.

Acum sunt sute de sesizări, însă doar câțiva dintre cei vizați au depus și plângere, iar escrocii tocmai pe asta se bazează, că victimele se vor simți prea rușinate ca să îi dea pe mâna poliției. Mai ales că, în cele mai multe cazuri, aceste citații false vizează aspecte din viața sexuală a persoanelor.

Atenție, escrocii și-au îmbunătățit tehnicile, iar în ultima vreme, astfel de documente false au devenit din ce în ce mai bine realizate, în sensul că ele conțin ștampile, semnătura unor ofițeri și numele unor servicii de poliție care chiar există în realitate.

Rețineți că, în cazul în care ați fi suspectați în realitate de infracțiuni de natură sexuală sau pornografie, polițiștii nu vă trimit o citație pe email sau pe o rețea de socializare și în niciun caz nu vă cer datele bancare.

Cei care comit astfel de infracțiuni, de obicei, află că sunt investigați când aud la ușă celebra frază: „Deschide, poliția!”

Articol recomandat de sport.ro
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Citește și...
62475723
Un bărbat a fost bătut de șoferul de la Bolt pentru că nu a vrut să îi dea 50 de lei pentru o cursă de 23. VIDEO
Incident violent a fost surprins de o cameră de supraveghere stradală în Satu Mare.
62475724
Un camion a lovit două mașini și a luat foc, în Iași. Manevra periculoasă a fost filmată. VIDEO
Grav accident rutier petrecut în Iași, vineri dimineață. Un camion s-a izbit într-o intersecție de alte două vehicule, apoi a luat foc.  
62475725
Pensionarii au început să primească deciziile de recalculare. Ce se întâmplă dacă poștașul nu găsește pe nimeni acasă
Compania Naţională ''Poşta Română'' (CNPR) a început, vineri, distribuirea deciziilor de recalculare a pensiilor către toţi beneficiarii din ţară, transmite compania.