Mesajul transmis de jurnalistul german, după ce a fost ridicat de jandarmi. ”Oamenii sunt batuti”

61968207

Jurnalistul german Paul Arne Wagner, aflat printre protestatarii ridicaţi de jandarmi, miercuri seară, în timpul manifestaţiei din Piaţa Victoriei, a scris pe Facebook că se aștepta la scuze din partea Jandarmeriei.

Paul Arne Wagner a precizat într-un mesaj publicat pe Facebook că s-ar fi așteptat și la câteva demisii în urma comportamentului Jandarmeriei și a acuzat instituția că a dat ”declaratii mincinoase de tipul Radio Erevant”.

Postarea integrală a jurnalistului

”Ne-am fi asteptat astazi la scuze de la Jandarmeria Romana pentru comportamentul de ieri la Guvern, la cateva demisii ale sefilor acestei institutii. Dar nici vorba de asa ceva. In schimb, Jandarmeria a iesit cu declaratii mincinoase de tipul Radio Erevant.

”Purtarea, la vedere, a unui badge inscripţionat ‘PRESS’ nu reprezintă un act oficial”, a spus Jandarmeria referindu-se la mine, adaugand calomnios ca am "sustinut" ca sunt jurnalist.

Legitimatia mea de presa, pe care o purtam la vedere, urmeaza formatul international, a fost acceptata de toate institutiile nationale, europene si internationale unde am lucrat pana acum.

Daca Jandarmeria Romana se considera o institutie potrivita sa decida cum trebuie sa arate legitimatiile de presa, ar trebui sa comunice public.
Ar trebui sa putam banderole? Sepcute cu cozoroc la spate? Sau simplu sa ne punem girofar in crestet?

Ca eu aveam in momentul in care m-au ridicat din senin legitimatie, rucsac mare cu echipament, o camera la gat nu am fost suficient de vizibil pentru Jandarmii care m-au ridicat de la spate, pe trecerea de pietoni, din multime.

In plus, costumul de interventie al fortelor speciale ale jandarmeriei, costumul acesta de luptator cu platose, fara nici o inscriptie la vedere, nu reprezinta nici el un "act ofical". Nu au nici un insemn, iar noi nu avem cum sa ne dam seama ca cine sare pe noi este un angajat al statului, si care anume, sau un hot.

"Cel in cauza a fortat dispozitivul de jandarmi aflat la trecerea de pietoni", a mai spus Jandarmeria Romana despre mine. M-am uitat in dictionarul de limba romana, ca poate am inteles gresit: Dispozitiv inseamna "dispunerea pe teren a trupelor în vederea unei acțiuni de luptă". Mie nu mi se pare alegerea potrivita a cuvintelor cand incerci sa te adresezi cetatenilor. Eu nu am fortat pe nimeni, singurul om fortat in situatia respectiva am fost eu. Si totusi, e clar ca un singur om nu poate forta nici dispozitive si nici formatiuni de lupta.

In incheierea comunicatului despre mine, Jandarmeria adauga: "orice persoană care participă la acest gen de evenimente publice trebuie să aibă un comportament adecvat şi să respecte indicaţiile forţelor de ordine care se află în stradă pentru liniştea şi siguranţa tuturor cetăţenilor". Eu nu am primit nici o indicatie de la fortele de ordine - care nu pot, sau nu stiu sa comuncie. Si singurii din povestea aceasta care nu au avut un comportament adecvat, si care au pus in pericol siguranta cetatenilor, au fost jandarmii.

Si mai spun ca declaratia aceasta indrazneste sa vina dupa ce s-au difuzat suficiente imagini cu momentul respectiv. Jandarmeria Romana vine si comunica public ca noaptea e zi, ca albul e negru.

Noi cu echipa Passport Productions documentam de mai bine de un an protestele, pentru un film documentar de lung metraj, si in consecinta am vazut si documentat multe abuzuri ale Jandarmeriei.

Mie mi-e deja rusine ca atunci cand se vorbeste despre abuzurile de ieri se vorbeste atat de mult despre mine, cand ceea ce conteaza e ca ce mi s-a intamplat mie se intampla de atata timp la proteste (e adevarat ca dimensiunea lor a crescut, ca si numarul celor ridicati). Ceea ce e cu adevarat important este ca ce mi s-a intamplat mie se intampla atat de multor cetateni romani care incearca sa foloseasca dreptul la libera exprimare si protest. Si mult mai rau, oamenii sunt batuti. Chiar ieri am intalnit in sectia de politie un cetatean care fusese lovit, incatusat, care nici el nu a avut dreptul sa citeasca procesul lui verbal. Si mie mi se pare ca despre asta nu suntem suficient de revoltati.”

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicatia Stirile ProTV pentru telefoane Android si iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
Citește și...
61968206
Percheziții la mai multe spitale din București, bănuite că ar fi fraudat sistemul asigurărilor de sănătate

Polițiștii din Giurgiu au efectuat 24 de percheziții la persoane bănuite că ar fi fraudat sistemul asigurărilor de sănătate, decontând servicii de îngrijiri medicale la domiciliul unor pacienți cu documente false.

61967435
Jaf armat la o bancă din Cluj-Napoca. Al doilea în decurs de 4 zile

Al doilea jaf într-o unitate bancară din Cluj-Napoca în câteva zile. Un bărbat cu fața acoperită ar fi intrat în bancă și ar fi solicitat bani, amenințând cu un pistol.

61963487
EXCLUSIV. Reacţia Comisiei Europene la situaţia din România. "Urmărim cu îngrijorare"

La cererea Ştirilor ProTV, un reprezentant al Comisiei Europene a exprimat o poziţie oficială privind situaţia actuală din România.

Recomandări
Gettyimages nicusor dan cotroceni
Schimbare de strategie la Cotroceni. Nicușor Dan a făcut planul într-o ședință restrânsă. Când ar putea dizolva Parlamentul

Pentru prima dată de la începutul crizei politice, președintele ia în calcul declanșarea alegerilor anticipate, dacă Luca Niculescu nu trece de Parlament, ne-au transmis surse apropiate de Nicușor Dan.

Kimberly guilfoyle trump imago
De ce a demisionat Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea SUA în Grecia. Gestul care l-a făcut pe Trump să-i întoarcă spatele

La cererea expresă a administrației Trump, ambasadoarea SUA din Grecia, Kimberly Guilfoyle, a demisionat. Ea a fost protagonista unor scandaluri de amploare în UE, în care a fost implicată și România.

Vlcsnap 2026 10 13 19h41m33s898
De ce nu și-au dat seama de pericol cei trei români morți în Portugalia. „Decesul survine la câteva minute”

Doi frați români și unchiul lor au murit în Portugalia, într-un accident de muncă, în ciuda unei încercări dramatice de salvare. Cel mai tânăr dintre ei, în vârstă de 21 de ani, lucra la izolarea unui rezervor de apă, când i s-a făcut rău.